Friday, April 30, 2004
Marele scriitor sud-american Gabriel Garcia-Marquez- autorul celebrului roman Cien aqos de Soledad, tradus la noi in urma cu 25 de ani sub titlul Un veac de singuratate - se retrage din viata publica. Motivul: cancer limfatic, leucemie.
Prin intermediul Internetului, Gabriel Garcia Marquez a transmis prietenilor din intreaga lume o scrisoare:
Daca Dumnezeu ar uita pentru o clipa ca nu sunt decat o papusa de carpa si mi-ar oferi in dar o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ce gandesc, desi in definitiv as putea sa gandesc tot ce spun. As da valoare lucrurilor marunte, dar nu pentru ce valoreaza ele, ci mai curand pentru ceea ce ele semnifica. As dormi mai putin si as incerca sa visez mai mult, de-abia acum inteleg ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge in timp ce altii ar sta pe loc, as ramane treaz in timp ce toti ceilalti ar dormi. As asculta in timp ce altii ar vorbi si, doamne, cum m-as bucura de savoarea unei inghetate de ciocolata! Daca Dumnezeu m-ar omeni cu o farama de viata, m-ar impinge de la spate in bataia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci si sufletul. Doamne, daca eu as avea o inima, mi-as scrie ura pe un cub de gheata si as astepta ca soarele sa-l topeasca. As picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti si o serenada de Serrat pe care as oferi-o Lunii. As uda trandafirii cu lacrimile mele ca sa pot simti durerea spinilor si sarutul de culoarea carnii al petalelor proaspete. Doamne, daca as putea primi o farama de viata...
N-as lasa sa treaca nici macar o zi fara sa le spun oamenilor ce iubesc, ca ii iubesc. As convinge fiecare femeie si fiecare barbat ca la ei tin cel mai mult si as trai indragostit de iubire. Barbatilor le-as dovedi cat de mult gresesc atunci cand cred ca nu trebuie sa se mai indragosteasca atunci cand imbatranesc, fara sa stie ca ei imbatranesc tocmai pentru ca inceteaza a se mai indragosti.
Unui copil i-as face cadou o pereche de aripi, dar l-as lasa sa invete singur a zbura. Pe cei batrani i-as invata ca moartea nu vine o data cu varsta, ci o data cu uitarea. In fond, si eu am invatat de la oameni atatea lucruri...
Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este felul in care urci pantele abrupte spre varf.
Am invatat ca ori de cate ori un nou nascut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oara, degetul mare al tatalui sau, il tine strans pentru totdeauna.
Am invatat ca doar un om are dreptul sa se mire cand vede un om cazut, dar de fapt ar trebui sa intinda mana sa-l ajute sa se ridice. Sunt o multime de alte lucruri pe care as putea sa le invat de la voi, desi, realmente, multe nu imi mai vor servi la nimic, fiindca atunci cand ma vor pune la pastrare in acea cutie eu voi fi murit deja.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ
Wednesday, April 28, 2004
"Exista oameni care fac lucrurile sa se intample,
exista oameni care privesc cum se intampla lucrurile
si exista oameni care intreaba 'Ce s-a intamplat?' "
Imi place sa cred ca fac parte din prima categorie.
Mark Wells imi scria o data asta: "we are alike: both of us make things happen".
Tuesday, April 27, 2004
Un articol despre Patimile lui Christos. Pentru ca tot veni vorba daca sa va duceti sau sa nu va duceti la filmul asta.
Eu cred ca trebuie vazut! E foarte greu de suportat de la inceput pana la sfarsit, dar impresia mea e ca e vorba de arta adevarata, nu de violenta gratuita, asa cum pretind unii! Telul artei e catharsis-ul, si daca nici filmul asta nu produce catharsis, atunci nu stiu ce o poate face...
Sunday, April 25, 2004
Joi seara:
Prezentare despre bloguri la Stuttgart, in fata unei asociatii profesionale de femei- Buecherfrauen.
M-a tarat Sabine dupa ea, eram lesinata de oboseala si afara erau 25 de grade.
Dar a meritat! Am facut prezentarea in germana- destul de bolovanos, de altfel, dar doamnele ma priveau pline de
interes, asa ca am prins curaj - subiectul era subiectul meu preferat!, si am facut fata mai mult decat onorabil.
Ecouri pana si in presa! (locala din Stuttgart, nu va asteptati la cine stie ce!)
Vineri dimineata am pierdut autobuzul - i-am vazut dosul cand am ajuns in statie! Ploua cu galeata, umbrela n-am luat-o, si urmatorul autobuz pleca din alta statie. Am ajuns la 9 si un sfert la servici, dupa o lunga plimbare de-a latul Siegelbachului, care mirosea frumos dupa ploaie. Gradinile din fata caselor sunt o minunatie- nu ma mai satur descoperind flori si arbusti pe care nu i-am vazut niciodata!
Dragele mele magnolii au inceput sa se scuture - timpul zboara!
Vineri dupa-masa am plecat la Essen - o bucurie sa-mi revad prietenii si sa mai schimbam o vorba. I-am dus pustoaicei o carticica despre "Raportul Pisa" ce continea caricaturi de Ulli Stein. Nici ca puteam sa-i fac o bucurie mai mare! A fost un moment de deruta in librarie - mie cartea asta nu mi-a placut, dar am simtit cumva ca ei i-ar place mai tare decat orice altceva! Am revenit sambata seara - nu inainte sa fi facut cunostinta cu cineva care s-a dovedit a doua zi a fi "omul care ne trebuie". Nimic nu e intamplator pe lumea asta!
Duminica m-am sculat in sila la 10 sa plec in vizita la Frau Maerz in Morlautern- 4-5 km din Kaiserslautern.
Mi-a parut rau ca am declinat oferta sotului ei de a veni dupa mine cu masina- eram franta. Cu bicicleta in sus pe deal si contra cronometru - a fost un calvar! Dar am ajuns, si Frau Maerz ma astepta la coltul strazii.
O casa mica si cocheta, cu terasa, cu gradina - ar fi semanat cu fosta casuta a lui Mark, daca n-ar fi fost atat de impopotonata. Amandoi sunt vegetarieni, mancarea a fost minunata, am povestit verzi si uscate si domnul s-a dus el la bucatarie sa stranga, ca sa nu ne deranjeze povestile... Dupa pranz am facut o plimbare prin padure - niste iazuri magnifice, intr-o vale, si alaturi banci pentru concerte in aer liber. Pacat ca nu am avut un aparat de fotografiat, dar, asa cum le-am spus si sotilor Maerz, cred ca o sa-mi ramana ziua aceea in inima pentru intotdeauna! Si dupa-masa trei feluri de prajituri, si povesti despre cate-n luna si in stele, America si americanii, Romania, Bulgaria samd. Nu degeaba se spune ca cine se aseamana se aduna! A fost asa placut sa povestesc cu ei, si nu m-au lasat sa plec pana la 5.
De acolo am facut un tur de bicicleta prin Otterbach si m-am intors acasa. Drumul de biciclete era mai aglomerat decat autostrada, ziua era splendida si mie nu-mi venea sa ma intorc la treaba- duminica ar fi trebuit sa termin programa pt cursul de la Paris!
Contra cronometru
Monday, April 19, 2004
Citesc mult si totul se leaga: totusi am sentimentul ca nu sporesc.
Mercur retrograd, poti reflecta cat vrei, dar creativitatea nu e la ea acasa!
Azi e prezisa o conjunctura nefasta pentru Romania - o eclipsa de soare care cade cum nu se poate mai rau!
Sa vedem daca se adevereste ceva - sa speram ca nu!
Azi-dimineata, in drum spre Homburg, m-am intalnit in tren cu doctorita mea endocrinoloaga.
Frau Oberärztin era cu bicicleta si arata de 16 anisori! Ca intotdeauna, a fost foarte amabila indata ce ne-am regasit in contextul ei profesional. In tren a dat doar scurt din cap si mi-a dat de inteles ca are de citit!
Zilele astea am facut o slabiciune pentru magnoliile inflorite: au ceva atat de senzual si in acelasi timp atat de pur, arata atat de ispititoare cu movul lor roz, incat ma opresc la fiecare gard unde zaresc un copacel si respir imaginea, incercand sa o pastrez in mine.
Mi-a trecut prin cap sa-mi cumpar o camera digitala si sa fac o colectie de poze cu toate magnoliile din oras - dar nu cred ca as reusi sa captez ceea ce cu adevarat conteaza. E dincolo de imagine, e o stare, e o atitudine, e... altceva.
Si probabil fiindca stiu ca peste o saptamana nimic din toate acestea nu va mai fi - si petalele vor cadea, risipite, si vor creste frunze cat se poate de normale, toata aceasta pasiune a mea seamana cu un fel de "stare de urgenta".
Ieri am vazut un copacel-copil, care nu avea decat doua flori...
Friday, April 16, 2004
Limba romana si a vorbi la figurat:
Poveste: ziua unui pesimist :-)
Se trezeste unul de dimineata din cauza unor bubuituri: se crapa de ziua. O cauta pe nevasta-sa in pat si n-o gaseste: o furase somnul. Se duce la baie si se uita in oglinda, dar oglinda se face tandari: aruncase o privire. Pleaca la serviciu si pe drum vede doua tipuri de oameni: unii care scadeau in inaltime (pe aia ii rodeau pantofii) si altii care dispareau pur si simplu (pe aia ii fura peisajul). Ajunge la servici si isi vede toti colegii lipiti de tavan: purtau discutii la nivel inalt. La un moment dat se dezlipesc si cad toti de-odata: cazusera de comun acord. Se enerveaza si pleaca de la servici. Pe drum, il vede pe unul lipit de asfalt si vreo doi care trageau de el sa-l dezlipeasca: era sarac lipit pamantului. Mai incolo il vede pe unul caruia ii cadeau urechile, nasul, ochii: era putred de bogat. Se hotaraste sa se sinucida si se arunca de pe un pod in apa; apele se dau la o parte si cade pe uscat: nu era in apele lui. Dupa aceea se hotaraste sa se imbete; merge intr-un bar, dar intra cu capul taiat in doua: facuse cum il taiase capul. Mai apoi se aude o bubuitura: cazuse seara.
Am iesit la o Biergarten cu fetele ieri, Yunja era in extaz pentru ca in Coreea de Sud s-a ales presedintele pe care il dorea poporul! Se pare ca actualul presedinte promoveaza reunificarea cu Nordul si o usoara indepartare de americani, ceea ce sigur nu e pe placul celor puternici! Dar povestea lui de self-made-man e foarte interesanta: Roh Moo-hyun a pornit de jos si inca n-a uitat de unde a plecat, spre deosebire de atatia altii!
Il adora toata lumea - partidul lui a aparut din neant si acum are majoritatea in Parlament. Dupa faza asta, cred ca Yunja va lua hotararea sa se intoarca in Coreea cand i se termina contractul!
Situatia din Coreea de Sud
via BBC News.
Si cum stau lucrurile din punct de vedere economic!
Si inca o insemnare din weblogul lui Mitch Kapoor care vorbeste de rolul jucat de Internet in aceasta rasturnare de situatie! Web-based campaign!
Cert este ca afara la soare e asa de bine! Totul era inflorit, caprioarele veneau la gard sa ne priveasca, si am simtit ca-mi tihneste dupa o zi lunga de lucru!
Wednesday, April 14, 2004
Azi am dat peste un site deosebit dedicat Romaniei! Merita vizitat! Mai ales ca m-am rasfatat cu niscai poezii de Magda Isanos si Lucian Blaga!
Tuesday, April 13, 2004
O noua versiune a programului Astrolog!
Monday, April 05, 2004
Peripetii cu sosirea lui Andrei: autobuzul lui a intarziat, noi am aflat asta de la Agentie, si n-am plecat la Homburg decat seara la 21:30 (autobuzul urma sa ajunga la 22:30!). Trenul nostru s-a oprit din cauza unui accident intre Kaiserslautern si Homburg- si a stat acolo 3 ore. Cand linia s-a deschis, ultimul tren spre Kaiserslautern a trecut pe langa noi. La 1:30 l-am gasit pe Andrei in Homburg si am luat un taxi inapoi acasa. A costat ceva, dar macar am dormit in paturile noastre!
Sambata n-a fost posibil decat sa ne plimbam putin - ne-am plimbat prin oras si am vizitat o mareata expozitie de constructii Lego, unde Institutul avea si el un stand. Gradina japoneza am lasat-o pe alta data, fiindca batea un vant subtire si incepuse sa ploua.
Ziua de duminica a fost insa grozava. Am plecat la Metz - si copiii s-au distrat grozav! Mai intai la Saarbrucken la McDonald's, pentru ca aveam de asteptat o ora acolo.
Apoi in Metz, unde am mancat la Contele de Monte Cristo, un restaurant elegant din fata catedralei, am vizitat catedrala, am facut un tur al orasului cu trenuletul turistic, ne-am urcat in turnul bisericii (de fapt in cel de veghe, fiindca clopotnita propriu-zisa nu se viziteaza), ne-am plimbat pe malul Mosellei si am stat la soare in mijlocul unui pod, pe o banca.
Vreme frumoasa, toti pomii infloriti, iarba si frunzele de un verde crud, si Ioana intr-o dispozitie de zile mari. A ras cu lacrimi si sughituri mai tot timpul, si ne-a molipsit si pe noi! Slagarul zilei: Protect the Dodo way of life! Dodo fiind o pasare stupida din filmul Ice Age, pe care il vazusem cu o seara inainte! Pretutindeni vedeau Dodos si persoane care se comportau in stilul Dodo! Ce bine e sa ai 17 si respectiv 18 ani!
Friday, April 02, 2004
Intru greu in ritm, dar se pare ca pana la urma reusesc.
Klaus, primul meu sef, ne-a parasit- cu 1 aprilie a devenit profesor universitar.
Citesc mai mult decat scriu, am o pana de inspiratie legata de modul cum as putea organiza toate aceste informatii, nu-mi ajunge niciodata timpul. Dar la 16:15 ma urc in autobuz si incerc sa uit de servici. De fapt, Ioana nu-mi lasa nici un moment de plictiseala.