Gabrielia

Thursday, December 16, 2004

Inca o zi la Homburg

Azi a fost zi de analize medicale. Am plecat cu noaptea in cap, la 4:30, ca sa ajung la 8 la clinica din Germania. De fiecare data cand ajung acolo, desi motivul nu e unul placut (problemele de sanatate), nu incetez sa ma minunez cat de amabili si profesionisti sunt cu totii, de la secretare si femei de serviciu si brancardieri la medici si asistente. Cum le pasa de tine, cum te intreaba daca ti-e bine sau nu, cum iti zambesc si te fac sa te simti in maini pricepute.

Ma gandeam in cate buzunare ar fi trebuit sa depun obolul in Romania intr-o asemenea zi in care au fost programate analize, consultatie, radiografie. Cate griji ar fi trebuit sa-mi fac - pentru ca nu ma pricep si situatiile de genul asta ma paralizeaza... Si cum personalul de aici nu-si dezvaluie nemultumirile personale in fata pacientilor, pentru ca altfel lumea n-ar mai avea incredere in ei. Si au si ei nemultumiri destule - ca de, oameni suntem!

Iarna trecuta am vrut sa-i duc doctoritei mele un cadou. I-am studiat gusturile, cabinetul, si am aparut cu o planta decorativa care a costat destul. Azi m-a dus sa mi-o arate ce mare a crescut la oficiul de primire a pacientilor! Numai cand primesc scrisorile cu rezultatul consultatiei realizez ca in discutiile cu ea spun poate mai mult decat trebuie - relatia dintre noi e asa de stransa incat depaseste cadrul strict al relatiei medic-pacient.

Azi m-am plimbat de la Ana la Caiafa- aveam trimitere la o clinica de radiologie, dar medicii de acolo erau joi dupa-masa intr-o alta. Nu-i nimic, toata lumea e foarte amabila, in "oraselul" clinicilor circula din 10 in 10 minute un autobuz gratuit, e imposibil sa nu te descurci. Nimeni nu spune "nu se poate". Dau un telefon, te trimit la o alta persoana, singurele impedimente tin de reguli si regulamente, altfel fiecare face tot ce poate sa te ajute. Ajunge ca esti bolnav, nu mai trebuie sa mai induri si altele..

Si asta e Germania: in tren, conductorul se prezinta si vorbeste cu tine - nu e o banda, e chiar cel care conduce trenul. Intr-o cafenea, esti intrebat daca nu cumva mai doresti ceva- ai timp sa-ti aduci aminte ce ai mai dori sa comanzi, nu te repede nimeni. In magazine, vanzatoarele sunt deosebit de amabile- doar interesul lor e sa cumperi, nu?

Nu e acelasi lucru in Luxemburg, si nici in Franta. Cred ca e o problema de mentalitate si de educatie. Si ma gandeam la noi, unde toata lumea e inacrita, "sa ni se dea" ramane la ordinea zilei (hm - nu te intreba ce poate face tara ta pentru tine, intreaba-te ce poti face tu pentru tara ta pare o vorba de duh care la noi nu s-a auzit!), si intotdeauna e altcineva de vina pentru ca treaba merge prost. Ma gandeam ce revolutie uriasa (si nu de catifea, ci de-a dreptul de matase!) ar fi daca macar o zi pe saptamana, fiecare român ar incerca sa dea tot ce are mai bun din el - la servici, intre prieteni, in familie- sa zambeasca si sa incerce sa nu pomeneasca lucrurile care il amarasc, ci sa vada ce ar putea el personal sa schimbe, in el si in jurul lui.

Tot asteptam schimbarea sa cada din cer. Alegem, sustinem, dezbatem. Pe urma ne plangem de conducatori. Noi suntem cei care ii punem acolo. Nu avem de unde alege - e motivul cel mai des invocat, oamenii "ca lumea" nu se baga in politica. Puterea corupe. Si alte asemenea sabloane de gandire. Dar noi, astia, talpa tarii, chiar nu putem face nici o diferenta? Ca in filmuletul acela - Pay it Forward. Ma intreb daca lipsurile si nedreptatile nu au reusit sa ne faca nesimtitori. Tare as vrea sa vad lucrurile incepand sa se schimbe! Ridicatul din umeri si "ca la noi, la nimeni" nu ajuta, cu siguranta, la nimic. Dar un zambet gratuit, o vorba buna si mai ales o atitudine diferita pot schimba multe. Oare avem curajul?

Gabriela 9:39 PM
| #

Sunday, December 12, 2004

A venit iarna!

S-a facut frig de-a binelea! N-as fi iesit din casa pentru nimic in lume daca nu erau alegerile, am fost al 153-lea cetatean roman care a votat aici, pe la ora 17.

La intoarcere m-am intalnit insa cu alaiul lui Mos Craciun: aici in Luxemburg se sarbatoreste cu fast si pompa perioada asta de Advent! Ca sa nu mai vorbim de piata de Craciun, unde lumea se intalneste sa bea vin fiert si sa manance carnatii traditionali, plus Grompelkichern- ceva comestibil si pentru vegetarienii ca mine. Grompel mi-a sunat imediat ca si "grumpene" - asa le spune in Ardeal cartofilor! Urma un concert de colinzi in Place d'Armes, dar frigul m-a manat inapoi in casa, la citit de bloguri si forumuri.

Am trait sa vad si magazinele deschise - duminica dupa-masa de la 14 la 18- in rest, cand ies eu de la servici totul e inchis. Si lume care se agita sa cumpere cadouri!

Gabriela 9:19 PM
| #

Monday, December 06, 2004

Blog - cuvantul anului la Merriam-Webster

Printre cele mai des cautate cuvinte in dictionarul Merriam Webster s-a numarat anul acesta si cuvantul "blog".

In Merriam-Webster, blogul este definit ca "un site web care contine un jurnal personal online incluzand reflectii, comentarii si adesea hiperlinkuri."

Cuvantul blog va fi inclus in versiunea 2005 a Merriam-Webster Collegiate Dictionary, editia a 11-a.

Gabriela 9:06 AM
| #

Wednesday, December 01, 2004

Ziua Nationala

Deunazi la Ambasada m-au invitat la sarbatorirea Zilei Nationale a Romaniei.
Cum reuniunea mea de la Institut s-a terminat cu o jumatate de ora mai repede, m-am gandit ca pot sacrifica pauza de masa ca sa dau ochii cu lumea buna. Iar colegii si sefa mea, cu gandul la sampanie, m-au incurajat sa ma duc.
Imi facusem lectiile, domnul ambasador e fost profesor de la ASE, cum intampina pe toata lumea la usa, m-am prezentat frumos. A fost deosebit de amabil.
Cladirea unde s-a tinut receptia e Cercul Municipal, chiar in buricul targului, si dintre cei aproximativ 200 de participanti, cred ca doar vreo 50 erau romani - restul fiind diplomati de toate natiile. Posted by Hello

S-a servit sampanie (dar si suc de portocale pentru astia ca mine) si niste sandviciuri cat unghia, dar aratoase foc. La inceputul ceremoniei, s-au intonat cele doua imnuri nationale, dar intr-un fel neobisnuit. Au fost invitate doua soprane, o romanca si o luxemburgheza, sa cante imnurile. Fara orchestra, fara banda, fara nimic. Niciodata "Desteapta-te, romane!" nu mi-a sunat mai impresionant ca acum, intonat de o voce curata, si eu departe fiind de tara. In poza e soprana luxemburgheza pe scena, romanca se vede in coltul din dreapta de langa fereastra. Nu m-a lasat inima sa misc cat s-a intonat imnul nostru. Si imi pare rau ca nu i-am retinut numele.

Ce e cu domnii de pe scena? Dl ambasador- primul din stanga- a decorat patru personalitati luxemburgheze pentru servicii deosebite aduse relatiilor bilaterale: un ministru de externe (nu cel actual), pe Jacques Santerre, fostul presedinte al Comisiei Comunitatilor Europene, pe un alt fost reprezentant al Comisiei din vremea lui Ceausescu, si pe actualul Maresal al Curtii Ducale.
Am incercat sa gasesc ceva despre eveniment pe pagina MAE, dar Luxemburgul nu apare pe lista ambasadelor care organizeaza sarbatorirea lui 1 Decembrie. Pe cand un blog la MAE, in care sa fie relatate live (sau macar la 2 ore dupa) evenimentele?! Probabil niciodata, mai degraba la EuroAtlantic Club ar avea sanse o asemenea initiativa, sprijinita de colaboratori voluntari si moderata cu bun-simt de Lucian Branea!

Discursul -4 pagini- a vorbit despre meritele celor decorati. Franceza domnului ambasador e mult mai buna decat a domnului Iliescu - de, a petrecut ceva vreme aici, tinand cont ca nu e la primul mandat, dar tot nu suna... Ce sa-i faci, nu toata lumea a avut sansa sa studieze la Paris cand a fost tanar!

Decanul de varsta al celor patru- cel care a semnat primul acord al Comunitatilor Europene cu o tara din Est in anii 80 - era vizibilimpresionat si greu se oprea sa nu lacrameze. Ne-a spus ca a scris un discurs si l-a dat companionilor sai spre citire inainte, si fiecare a taiat jumatate. Ceea ce a ramas a fost touchant - si nici nu cred ca a citit, ci a vorbit liber. A vorbit despre calatoriile sale in Romania, despre cum se vede tara noastra de aici. A povestit o intamplare de la Brasov, din Biserica Neagra, cand o sasoaica batrana a inghiontit-o pe cea de alaturi spunandu-i: "uite, domnul asta vine de unde au venit stramosii nostri acum sute de ani!". Si iar i-au dat lacrimile.
Ne-a spus ca Romania merge bine - dupa ultimele date publicate in Le Monde, economia face progrese nevisate! Numai de n-ar fi si asta o numaratoare gresita! Si la sfarsit a multumit frumos tuturor, gazde si public!

Au urmat sarmalute minuscule (si cu varza si cu foi de vita) servite pe farfurioare minuscule. La atata amar de lume! Mirosea bine, dar n-am gustat.

M-am mai invartit putin prin multime. Mi-am reperat vecinii de bloc, dar nu prea pareau dornici de conversatie. Am schimbat cateva vorbe cu o cunostinta. Am cules niscai zambete amabile de la domnii diplomati. Si a trebuit sa fug inapoi la birou.

Ciudat - eu care intru in vorba cu oricine in orice imprejurare, pe la toate conferintele si simpozioanele din Europa, de data asta m-am simtit usor paralizata. Atmosfera era buna, dar...

Acum ascult Ciuleandra si scriu povestea asta, dupa ce m-am ospatat cu o mamaliga cu ciuperci.
La multi ani celor de acasa! La multi ani, Romania!

Gabriela 9:00 PM
| #