Gabrielia

Friday, June 24, 2005

Porti deschise la IDC

Lunea trecuta, sefu' s-a dus in vizita la un alt coleg, mana lui dreapta, si i-a spus ca avem o saptamana sa ne pregatim pentru un eveniment di granda, cum n-a mai fost in Universitate, dar o sa mai fie, cu invitati dinauntru si dinafara universitatii, care sa vina sa ne vada unde ne-am mutat (Interaction Design Center s-a mutat in saptamana in care am venit eu la interviu, in februarie), si ce facem noi aici. Si sefu' a plecat in strainatate.

Si abia pleca...stapanul (ca batran nu e !) - ce mai freamat, ce mai zbucium! Toata lumea a sarit sa pregateasca ceva nemaivazut si nemaiauzit cu care sa impresioneze. Pana si noi, care abia am urnit proiectul, am incropit o prezentare, niste afise, niste brosurele...

Seara, lumea nu se mai dadea dusa de la serviciu. Se facea 10 seara si eram acolo toti in par. Marti a fost zi de repetitii. Si miercuri - o adevarata sarbatoare! Au venit si sefi de catedra, si profi importanti, dar si vecini de-ai colegilor cu droaia de copii si nevestele dupa ei. Studenti, masteranzi, doctoranzi, puhoi de lume. Cu cate un pahar de vin in mana, colindau spatiile proiectelor si povesteau cu noi sau intre ei. Daca tema noastra era oarecum absconsa, ceilalti aveau ce sa arate: realitate virtuala, muzica generata in functie de culorile dominante intr-o secventa de film, un joc care sa determine copiii bolnavi de astm sa-si gestioneze boala...ca sa pomenesc numai cateva din multele proiecte.
Posted by Hello


M-am trezit dand explicatii detaliate nevestei unui profesor celebru si expediind rapid un doctorand englez care chiar era interesat de problema, am trancanit cu tot felul de doamne dragalase de prin administratia universitatii, dar evenimentul a fost un succes deosebit. Toata lumea s-a simtit bine, musafirii nu se mai dadeau dusi, cei din celelalte departamente spuneau ca trebuie sa organizeze si ei asa ceva... A fost si un discurs (doua chiar) dar scurte de tot, care au explicat ce facem noi acolo - in loc sa taram oamenii spre calculatoare, studiem comportamentul uman si ne gandim cum sa aducem calculatoarele la ei! - m-am simtit de-a dreptul mandra ca sunt cumva si eu inclusa in oala asta!

Seara s-a terminat intre noi, cu niste pizze cat roata carului si cu un pahar de vin alaturi - am ajuns acasa aproape de miezul noptii, terminata!

Gabriela 12:52 AM
| #

Wednesday, June 22, 2005

O mana intinsa pentru cercetatori

Citind in diagonala paginile universitatii din Amsterdam unde Lilia a facut o prezentare despre cercetarea in domeniul blogurilor si folosirea blogurilor in cercetare ieri, am dat peste ceva interesant: o mana intinsa! Nu e nimeni interesat pe acolo pe la noi pe acasa?!

Stiu, nu e asta calea usoara. Dar avem nevoie de specialisti in Managementul cunostintelor, nu numai in cercetare si invatamant, ci mai ales in practica. Lumea n-a prea auzit de asta, nu "da" bine, nu e (inca) la moda in Romania...

Si, ca tot veni vorba, nu vede nimeni acolo acasa ca majoritatea site-urilor de universitati folosesc sisteme de management al continutului si nu pagini proiectate special, care se actualizeaza greoi din an in Paste. As vrea sa pun si eu link catre facultatea pe care am terminat-o la Bucuresti, catre catedra unde mi-am sustinut doctoratul. Aceleasi fisiere Word trantite pe web, nici o vorbulita in limba engleza, pagini intr-o vesnica reconstructie. Si daca n-ar fi cine sa le faca! Dar sunt convinsa ca facultatea e plina de oameni talentati si entuziasti. E ceva in neregula cu sistemul insa.

Gabriela 11:52 AM
| #

Sunday, June 19, 2005

Inima la loc

Trebuie sa marturisesc cu mana pe inima ca dupa ce am ajuns aici, vreme de cateva zile bune am avut dubii serioase asupra capacitatilor mele intelectuale. Credeam ca le-am uitat pe undeva, dupa ce am hoinarit prin atatea locuri;-) Am stat trei luni pe tusa, mintea mea a intrat intr-un soi de hibernare placuta, citeam numai ce-mi facea placere, trageam de mine sa lucrez si cateodata mai si reuseam... Ajunsa aici, imi tot spuneam "de maine ma apuc serios de treaba". Dar dupa ce ai tot amanat lucrurile, rotitele ruginite se pornesc mai greu. Ce sa spun, teama mea era ca n-or sa se mai porneasca de loc!

Si marti - brusc si dintr-o data, la 5 dimineata, m-am trezit si m-am asezat la lucru. Trebuia sa termin un articol scadent de mult, trecuse si ultimul termen, dar degeaba. De data asta nici raceala cutitului de langa os nu ma determinase sa ma apuc de treaba. Si brusc, intelectul meu s-a trezit. Pe la 11 inca scriam frenetic, am trimis un mail la birou ca intarzii (secretara m-a privit ca pe o extraterestra pentru asta!) si pana la doua, articolul meu a fost gata!!!

La birou am continuat in acelasi ritm, am dat gata toate restantele din saptamana trecuta!
Nu stiu care a fost factorul determinant -ca in sfarsit am un colt al meu care e pentru lucru, natura mirifica din jur, rasfatul cu Internetul intr-o camera cat o debara, atitudinea colegilor care m-au adoptat din prima clipa...nu stiu. Cert este ca am revenit pe baricade si ma simt mai bine ca niciodata. Seara cand plec de la servici ma abtin cu greu sa nu fluier si sa sar intr-un picior - desi la cum merg lucrurile pe aici, nici nu cred ca ar fi considerat chiar asa de deplasat!

Lumea vine in pantaloni scurti la servici, mai pleaca la un meci, mai vine inapoi si mai lucreaza ceva, mai iese la o cafea... Eu care am fost invatata sa spun unde plec si cat stau peste tot pe unde am umblat ...dar in fine, cred ca am sa ma adaptez!

Am chef de lucru, idei, entuziasm, putere de lucru, ma uimesc chiar si pe mine. Sper sa ma tina!

Hai, acum afara, la aer, sa mai vizitam un cartier!- ca asta e corvoada mea zilnica pana imi gasesc un apartament!

Gabriela 5:29 PM
| #

Putina socializare...

Miercurea asta n-a mai fost rounders, ci volei, sport la care vrand-nevrand a trebuit candva sa ma pricep. Preferatul meu era baschetul, dar ba era sala de sport in reparatii, ba nu avea profa chef, asa ca am prins si ceva volei. Da, dar n-am mai jucat de 100 de ani. Mi-era putin jena, cand i-am vazut ce meseriasi sunt, cu minge, stalpi rabatabili si fileu. Primul set a fost de rasul curcilor. Zburau mingile in toate directiile, numai spre teren nu. Pe urma ne-am mai intrat in mana si a inceput sa mearga. In tot cazul, a fost nemaipomenit sa ne rostogolim pe gazonul impecabil din spatele cladirii noastre, sa radem si sa respiram aer curat! Cerul de aici e nefiresc de limpede, de multe ori ma intreb daca nu suntem intr-o realitate virtuala:-) De data asta, pozele au fost interzise, ca sa joace toata suflarea - asa ca n-am ce sa va arat!

Necazul a fost ca dupa partida de volei, doua zile nu mi-am mai simtit bratele. Dar macar m-am simtit integrata...

Gabriela 5:28 PM
| #

Tuesday, June 14, 2005

Ia uitati ce zice fata asta

Hoinarind printre bloguri, am regasit-o pe Irina, si am inceput sa citesc din urma. Avem ceva in comun noi cei ratacitori prin lume. Dar m-a socat cat de tare m-am regasit in ce spunea ea:

Nu cred ca mai exista cale de intoarcere o data ce ai devenit un ratacitor. Ideea de "acasa" devine o idee confuza, un concept relativ. Poate subiectul cel mai sensibil... mereu sunt persoane importante care raman de cealalta parte, mereu sunt lucruri pe care le uiti in partea cealalta cand iti faci din nou bagajul... si orice ai face, nu le poti reuni. Orice ai face, cand esti intr-o parte, iti lipsesc bucati din suflet care au ramas dincolo. Esti pentru totdeauna imprastiat in prea multe locuri, si nu te poti aduna. Tot ce ai in final este propria ta persoana, singurul bagaj pe care il poti cara in permanenta cu tine, oriunde te-ai duce. In tine se reunesc toate, in forma unei amintiri sau a unui gand, in forma lucrurilor cum erau pe vremuri... Dar nimic nu e palpabil, nimic nu e real, in tine se intalnesc numai spiritele a tot ce s-a perindat prin viata ta, pana cand devii o suma de fantome ale trecutului, prezentului, si ale unui viitor de locatie incerta.
Cand am ajuns in Romania in martie, ma asteptam sa ma simt in sfarsit acasa. Si m-am trezit tanjind dupa camera mea din Luxemburg, fara sa-mi gasesc locul nicaieri. La plecare mi-a venit iar greu sa ma desprind. Si acum uite cum ma simt "acasa" in chilia asta 2,5 x 2,5 - seara cand ajung, parca l-am prins pe Dumnezeu de-un picior! Inchid usa, si sunt acasa! Si cand inchid ochii, amintirile din Moldova se succed cu cele din Santiago de Compostella, un colt din Timisoara imi aduce aminte de o strada din Viena, si raul Shannon pare un Cris mai rasarit...

Multumesc, Irina! Nu-mi mai par atat de ciudata in proprii mei ochi dupa ce-am citit insemnarea ta!

Gabriela 11:51 PM
| #

Diferente culturale

Ei acu ca am baut Guiness-ul cumparat pentru barbecue-ul de la care am lipsit, sa-mi vars un pic si ofurile;-)

Cam astea ar fi. Azi ar fi a treia zi cand fac mai mult de 15 km pe zi pe jos in cautare de locuinta, am ajuns asa de daramata acasa ca nu mi-a mai ars decat sa gust doza de Guiness pe care o cumparasem pentru barbecue - amara!- si sa scriu aici. Colegii m-au sfatuit ca prima degustare sa fie la pub si din butoi - nu din doza, dar acum asta este!

Cu toata berea lor neagra si branza Cedar, dupa 20 de minute m-am saturat de Riverdance si am comutat pe Ada Milea - asta m-a facut in stare sa duc intreprinderea la bun sfarsit. Nici urma pana acum de ceaiul lektorului - mai cercetam!

PS. Tz tz tz! Pai de "zama de plosna" era vorba? Numai acuma m-am prins, ca o buna ardeleanca ce ma aflu!

Gabriela 12:01 AM
| #

Saturday, June 11, 2005

Ziua sefului

Cu riscul sa o patesc si eu ca tipul angajat la Google care a zburat dupa 2 saptamani din cauza blogului;-)
- azi, ziua sefului
- dimineata vin la lucru la 9:30 si patesc ca prefectul maghiar de judet oltenesc- cat vezi cu ochii, nimeni
- la ora 1, dupa ce declin delicat invitatia fetelor de a merge sa mancam un sandvici pe gazon, vine sefu' care ma invita la masa si la o plimbare
- discutam despre proiect toata vremea; imi cumpara un mar - e tot ce am gasit mancabil in magazinul ala
- sedem pe o banca pe malul raului si imi explica ce e cu proiectul si cu regimul asta de lucru
- ora 15- apar 3 torturi - ceai si cafea- suna adunarea
- cadoul sefului:

M-am gandit mult la Mark Jen asta si la similitudinile cu povestea lui despre primele zile la Google. Tin minte ca citindu-i blogul, exact la asta m-am gandit: ce vrea sa zica asta, ca la Google nu se lucreaza?!

Nu-i vorba ca in Luxemburg, intr-o seara, in autobuz, un coleg mai nou ca mine m-a intrebat jenat daca eu m-am prins astia cand mai si lucreaza, daca o tinem tot intr-o sedinta cat e ziua de lunga!

Am ajuns marti si am avut parte de o conferinta si un workshop. Miercuri am fost la o instruire si la meci. Joi a fost ziua sefului. Vineri petrecere de ziua sefului, de plecarea unei colege si de sosirea mea. Sambata barbecue(din pacate, la asta am lipsit, epuizata;-).

Concluzia? Nu va imaginati ca aici nu se lucreaza. Dar mi-a pus Dumnezeu mana in cap si m-a trimis intr-un loc unde conteaza rezultatele, si nu numarul de ore pe care le stai la servici! Si oamenii astia stiu cat e de important sa-ti cunosti colegii si altfel decat din sedinte si sa ai o atmosfera buna la servici! Cum altfel ar putea sa se gandeasca cum sa faca lumea mai buna, daca nu incep cu lumea din imediata apropiere?!

Despre partile "maro" ale situatiei intr-o insemnare viitoare!

Gabriela 11:08 PM
| #

Thursday, June 09, 2005

Aveti putintica rabdare, stimabililor!

Primesc mustrari ca nu scriu aici. Am mai multe motive.

Intai ca n-am apucat inca sa ma asez si am 1000 si 100 de lucruri de facut: fara o adresa nu ma ia nimeni in seama, si case de inchiriat sunt o puzderie, asa ca trebuie sa-mi misc fizicul sa le vad. Ca sa nu va mai spun cum arata distantele astea cand trebuie sa le strabati perpedes...

Doi: trebuie sa gasesc tonul potrivit. Credeam ca pot barfi orice aici, ca nu ma aude nimeni. Ei, ieri am aflat ca unii colegi de ginte latina se chinuiesc sa-mi descifreze blogul. Asa ca pazea!

In rest, toate bune si frumoase. Ajuns cu bine, tras la o gazda pe unde au trecut mai multi dintre colegii mei la sosire- un pic prea sociabila. Casa stil georgian pe 4 nivele. Chiuvete in fiecare dormitor. O baie ca o incapere de muzeu. Mobile de epoca inghesuite care pe unde. Cosmeticale, haine, sticle de vin, ghiduri turistice, carti aruncate peste tot intr-o vesela neoranduiala. Cand am aterizat acolo am crezut ca gazda nu stia de venirea mea - arata ca dupa bombardament totul! Seara cand m-am intors era la fel. Pe urma am inceput sa ma obisnuiesc. Familionul meu n-a fost in stare niciodata de un asemenea prapad:-)

Gazda era o poezie. Am fost avertizata ca o sa ma tarasca la Salsa joia si la pub lunea. Voia sa stie tot despre mine. In primele 10 min mi-a povestit viata ei. A doua zi mi-a tasnit prin fata goala pusca sa se duca la dus!
Sotul ei nu era nici cu o farama mai prejos. Incerca sa ma starneasca in discutii politice. Eu i-am povestit de calmul ardelenesc si de intelepciunea romaneasca, dar n-a ajutat prea mult!

Ieri a fost vara. Si azi. Am fost avertizata ca mai vara decat atat nu se face.
Dar a fost chiar bine. Si pentru ca ii invidiam pe studentii care stateau lungiti pe iarba in pauza de masa, ingerasul mi-a dat ce am cerut: de la 4 la 6 toata trupa a iesit pe pajiste la o tura de rounders - jocul din care se trage baseball-ul. Eu, imbracata la 4 ace si cu tocuri, n-am putut decat sa zac pe iarba la soare si sa admir jocul. Dar cum se intampla in fiecare miercuri, am sa am grija sa vin imbracata potrivit de acum inainte. Mi-am prajit obrazul stang, dar a fost asa de biiine!

Si pe urma, ca o workaholica ce ma aflu, am ramas la birou pana tarziu sa recuperez!

Gabriela 12:36 PM
| #

Saturday, June 04, 2005

Din nou la drum...

Plec in seara asta. A fost cea mai lunga vacanta pe care am avut-o vreodata. Si parca uitandu-ma la soare, la pomii din gradina si la buruienile vesele ca au reusit sa cotropeasca iar gradina, mi-ar place sa mai stau...

Adineaori, incercand sa mai lucrez ceva in ultima clipa, cu laptopul in poala pe banca din gradina, am auzit un zgomot in cires fara sa zaresc nimic, si mi-a venit in minte substantivul "fur":-)
Cand Praslea pazea merele de aur, catre dimineata venea "furul". Furul meu era o banala cioara, dar zgomotul pe care il facea in frunzis incercand sa apuce ciresele dolofane parea facut de o fiinta mult mai mare...

Pentru urmatorii doi ani, la lepriconi... oare mai cauta aur la capatul curcubeului? Fiica-mea insista ca trebuie sa invat sa beau bere neagra. In ultimele 3 zile, am primit o oferta de post in Irlanda, o oferta de casa de vacanta de inchiriat pe coasta (tot in Irlanda) si am aflat ca unul dintre colegii cu care m-am inteles cel mai bine in Germania nu e englez, ci...irlandez get-beget si a copilarit la Clonmacnoise!

E interesant cum atunci cand te focalizezi pe ceva, o sumedenie de informatii iti apar ca din senin. E ca si cum te acordezi pe frecventa unui post de radio... Si Internetul, care anuleaza distantele si face atatea noi sincronicitati posibile... Cand eram copil, as fi vrut sa traiesc in secolul XVI. Mai incolo, mi-a parut mai rau ca nu fac parte din generatia copiilor mei - cate sanse, cate posibilitati! Acum sunt fericita ca traiesc ACUM, si nici n-as mai schimba cu nimeni!

Gabriela 8:10 PM
| #