Wednesday, December 21, 2005
Ganduri de sfarsit de an
Se apropie Craciunul... si iar n-am mai scris de-o groaza de vreme aici!
Nu-mi dau voie - ma autocenzurez de cate ori ma apuca pofta de scris, spunandu-mi : ai aia si aia de facut. Si pana la urma tot nu sporesc nimic!
Uneori cred c-am fost trimisa aici special ca sa-mi schimb modul determinist de a gandi. Aici, intamplarile vietii sunt departe de a se conforma legii cauzei si a efectului. Rezultatele actiunilor sunt cat se poate de neprevazute. Nu spun neaparat ca e vorba de hazard, ci poate de niste legi pe care nu le pot percepe.
Luna trecuta mi s-a pierdut salariul. Nici n-am observat pana nu m-au sunat de la banca sa-mi spuna ca n-au din ce sa-mi plateasca chiria. Am scris mail-uri, am dat telefoane, am mers pe filiera administrativa. Nimic. Nimeni nu stia unde a ajuns salariul meu, cine e de vina si ce am de facut. Si mi se spunea ca sa stau linistita, ca se rezolva. Nimeni nu stia sa-mi spuna cand si cum.
A durat 3 saptamani pana s-a gasit si transferat in contul meu. Nimeni nu a fost de vina. Nici o lectie invatata despre ce sa fac daca se intampla iar peste cateva luni. Decat eventual sa ma duc sa pun lumanari la biserica. Si sa gandesc pozitiv!
Nimeni nu parea socat cand povesteam ce am patit. Se intampla... Nu pune la inima - Take it easy! Sa fim seriosi! In Romania o rezolvam in cateva zile - mergeam pe fir, vorbeam cu unul si cu altul - nu cred ca dura 3 saptamani si in tot cazul se gasea un acar Paun care sa poarte raspunderea. Aici nu!
Mai am si alte...uimiri! Trenurile si caile ferate par desprinse din anii 60, singura modalitate de a ajunge dintr-un colt de tara in altul e sa treci prin capitala (care are doua gari neconectate intre ele!)
Ca sa nu mai vorbim de sistemul sanitar - medicii din Romania sunt mult mai dotati, mai la curent cu noutatile si mai competenti. Povestind unei prietene care e medic in Romania despre situatia de aici, ma intreaba intr-una: auzi, tu esti sigura ca esti in Irlanda si nu in Papua-Noua Guinee?! Spitalele par desprinse dintr-un film cu piloti americani din al doilea razboi mondial: holuri imense cu zeci de paturi despartite prin perdelute! OK, aparatura e moderna, personalul amabil, dar cand esti acolo fiindca te doare ceva, ultimul lucru pe care-l doresti e sa ai o lumina puternica in ochi si sa auzi tot ce se petrece: conversatii, vaitat, indicatii si intrebari ale personalului, barbati femei copii de-a valma....
O prietena nemtoaica a nascut al doilea copil intr-o maternitate din Dublin. Concluzia a fost: OK, am supravietuit, dar e o experienta pe care n-as repeta-o pentru nimic in lume....
Si sunt in Europa! Ce-ar fi daca m-as muta intr-o tara africana?! E clar, e o lectie care trebuie invatata: sa termin cu asteptarile. Sa iau lucrurile asa cum vin. Sa nu ma mai ambalez. Orice se poate! Cum era cantecul acela? Se poate mai rau, se poate mai rau, se poate...
Si cum se apropie Craciunul, ce credeti ca s-a inaltat in apropierea blocului meu?! Un brad de Craciun? Nuuuu! Un hotel! Si langa el, o macara frumos impodobita cu beculete colorate...
Hi hi! Asta-mi aminteste de Luigi Ionescu "frizerul", care canta Macarale
Macarale suie-n soare argintii,
Macarale, in zori de zi !
O macara, incetinel,
Mi-a adus un biletzel
Care contzinea in el
Trei cuvinte: "spor la munca
si te iubesc !"
Acum sa nu credeti ca-mi aduceam aminte versurile! Noroc de Google, care m-a dus la Planeta Moldova;-)
Si ca sa fiu in ton cu beculetele colorate din vecini, ia uitati cu ce mi-am decorat casa (in loc de brad!) E un pic cam straniu Craciunul asta aici, iarba e incredibil de verde, unii copaci nici nu si-au lepadat frunzele, sufla un vant de primavara...