Monday, September 08, 2003
O tolba plina de povesti si mai putin de 10 minute sa scriu!
Joi la pranz m-a luat sefu' acasa cu masina. Mi-a zis ca de luni s-a zis cu traiu' pe vatrai, ca se intorc directorii din concediu, si o sa avem parte de pressing!Pana acuma nu s-a adeverit, sau n-a ajuns furtuna pana jos la mine!
Vineri, de ziua mea, am fost in excursia anuala a Institutului. O sansa de a cunoaste lume, si de a vedea o bucatica din Pfalz si Saarland, tinutul unde ma aflu.
Acum nu stiu cati ani, am incasat un perdaf de la dom'profesor Spranceana, rectorul de atunci, ca am avut nesimtirea- eu si Ghita- sa ne casatorim tocmai in ziua aceea - cu 10 ani in urma-, cand AISTEDA organiza examen de admitere. Eu incercam sa-i explic ca e deja miezul noptii si ca am mai vrea sa ajungem si acasa!
Reversul medaliei: colegii mei au avut premonitia ca trebuie sa-mi organizeze ceva frumos de ziua mea - si au programat excursia anuala a Institutului! E intr-o zi de lucru, cei care nu vin in excursie sunt liberi sa stea acasa sau sa vina la lucru, cum vor!
A costat 10 euro de persoana - restul a venit de la sponsori gen Deutsche Telecom, Siemens etc, clientii Institutului!
A fost superb, organizare nemteasca si buna dispozitie din plin. La prima oprire s-a lasat cu cafea si prajituri care au aparut din burta autocarului.
Mai intai am fost la Völklinger Hütte sa vedem o otelarie veche care e acum monument UNESCo si in care se organizeaza expozitii si concerte. Am fost plina de dispret, Hunedoara si Resita nu erau cu nimic mai prejos, desi aici se auzea uruit din difuzoare si se vedeau pe monitoare scene filmate in '86, cu 2 luni inainte de a se inchide.
Am capatat un pic de respect cand ne-au zis ca fabrica parti din Ariane si Apollo - acum la otelaria noua, care e in mijlocul orasului.
Apoi la Saarschleife- curba Saar-ului. Autocarul ne-a lasat sus, la platforma de bel-vedere. Acolo, schnaps si gustari servite special pentru noi.
Unii am coborat pe potecutza cam 25 de minute.Altii s-au dus cu autocarul. Sunt usor frustrata, pentru ca am poze de la toate momentele astea, si nu stiu cum sa le lipesc aici!
Dupa care ne-am asezat pe terasa unei berarii la soare. Culmea: chelnerita ne-a servit, dar n-a mai vrut sa vina dupa bani, desi am chemat-o. I-am lasat banii pe masa si ne-am urcat in autocar. Au urmat fel de fel de nervi, dar n-am inteles ce-.a fost pana seara, cand Frau Kilgore, secretara sefa si organizatoarea sefa ne-a explicat: ea si cu Natascha- fata de la tehnic care e o mulatra de vreo 25 de ani foarte vorbareata si foarte simpatica - au facut excursia cu o saptamana inainte, ca sa organizeze totul. Au facut greseala sa-i spuna patroanei unuia dintre restaurante - sunt 2 - ca venim vreo 60 de oameni, dar ca probabil nu vom manca, ci vom ciuguli, fiindca ne asteapta o cina copioasa. A urmat un schimb de faxuri intre ele, in care in final patroana a zis sa nu venim, ca nu ne primeste. Abrupt! La fata locului, Frau kilgore s-a facut ca ploua si nu ne-a zis nimic. Cei care s-au oprit la primul restaurant, mai elegant, au mancat si au baut o gramada. Noi ne-am dus la al doilea. Ne-am asezat pe terasa - eram numai noi, poe urma a mai aparut lume. Am comandat de baut. Ne-au adus. Cei de alaturi au comandat niscai placinte. Am vrut si noi. Vezi sa nu mai vina cineva! Am trimis un coleg sa cheme chelnerita, ca se apropia ora de plecare si restul erau deja in autocar. N-a vrut sa vina. Primisera ordin de la sefa sa nu ne serveasca, si nu s-au prins de la inceput ca noi suntem aceia. In final am consultat meniul si i-am lasat banii pe masa la centima. Seara am auzit ca pe Frau Kilgore au dat-o literalmente afara din restaurant!
Sonnhild a comentat ca in America nu s-ar fi intamplat asa ceva. Sotul ei a - care e american - a comentat ca e posibil si acolo.
Asa ca nu va mai mirati ca in Romania unii patroni isi arata muschii!
Si in final la un castel, la Burg Lichtenberg, langa Kusel, unde sora secretarei noastre sefe era ghid si totul a fost nemaipomenit.
Am vizitat castelul, unde este un muzeu al muzicantilor. La intrare ne-au asteptat cu sampanie. Zona asta e celebra, pentru ca de aici au plecat pe la 1800 trupe de muzicanti in intreaga lume, sa-si castige existenta. Punctul de pornire: o crestere demografica de 100%! Si atunci au format orchestre (Kapella) si au pornit-o in lume. In urma lor, au inflorit banci (trebuiau sa-si trimita banii undeva!) croitorii (le trebuiau costume), ateliere de fabricat instrumente , au aparut compozitori.
Sora lui Frau Kilgore, ghida, era o femeie extraordinara. Desi lucrurile erau cam terne, avea in ea o lumina interioara care stralucea si te facea s-o asculti si sa fii fascinat. S-au nascut amandoua in Polonia de azi, sub Hitler, apoi au venit cu toata familia in Germania.
Povestea castelului e simpatica. N-a fost niciodata atacat. Dar pe la 1800, doua calfe de brutar au vrut sa faca un foc afara toamna. Si pentru asta au scos jar din cuptorul de paine. Brutarul i-a certat, fiindca batea vantul, si ei au vrut sa puna jarul la loc. Atunci, castelul a luat foc si a ars aproape tot!
A urmat un Geoskop, un fel de muzeu geologic si paleontologic. Ni s-a explicat ca acum 400 de milioane de ani , Pfalz-ul se afla undeva la Polul Sud. Acum 290, la Ecuator. Si ca peste inca 100, marea Mediterana nu va mai exista si Alpii vor fi cat Himalaia.
Tot felul de fosile , printre care un cacatzel de rechin, si un peste care a explodat.
S-a incheiat cu o cina in acorduri de muzica germana.Mancarea a fost copioasa si s-a incheiat cu un delicios Apfelstrudel.
La iesire, ploua ca vara si mirosea frumos. Ne-am urcat inapoi in buz si acasa!
Sambata am facut o expeditie in oras. Am mers o gramada pe jos, ca sa pot re-gasi locurile mai apoi.
Duminica am stat cuminte acasa si am citit. A fost Kerwe - un fel de sarbatoare a satului. Cu fanfara, costume si cai.
Acum ma duc in oras, sa ma inscriu la cursul de germana.Pe maine!