Monday, August 06, 2007
Zi trista..
Am terminat de scris un mail unor prieteni care-si insurau baiatul si m-a busit plansul... N-am inteles de ce, era prilej de bucurie! Cautand imprejur dupa cineva cu care sa schimb o vorba, dau de prietena mea din Timisoara, care-mi spune ca si ea are un nod in gat...si ca a murit Motzu Pittis!
N-am putut sa cred! Motzu trebuia sa fie vesnic! Era doar un adolescent pasionat de rock'n roll...
Gasesc articolul din Wikipedia - 63 de ani - si mintea mea nu vrea sa creada!
Si ne-am apucat la taclale, prietena mea si cu mine... fredonam franturi de cantece - si parca retraiam anii de liceu...
Am adaugat cateva linkuri in articolul din Wikipedia, am aprins o lumanare, i-am reascultat cantecele... dar parca tot nu-mi vine sa cred!
Straniu, dar iata-ne toti admiratorii lui raspanditi pe planeta repezindu-ne sa-l priveghem asa cum putem - unii pe Wikipedia, altii pe YouTube, altii pe radio3net...
Dumnezeu sa-l odihneasca! O frantura din Motzu va continua sa existe in inimile celor care l-au iubit - atat cat vom mai exista si noi!
Friday, November 24, 2006
Cozonac moldovenesc
Colegii mei lucreaza la un proiect menit sa aduca tehnologiile moderne in spatii publice. Mai intai s-au jucat de-a portalul preistoric in aeroportul din Shannon, iar acum vor sa puna o tiparnita de retete in piata orasului. Drept pentru care au inceput sa-si promoveze proiectul si sa ceara in stanga si-n dreapta contributii.
Cand am fost abordata si intrebata ce-i mai mandru-n tara mea, am raspuns prompt: cozonaci si sarmale! Intr-o clipita mi s-a trasat sarcina ca la partid sa contribui cu cele doua retete la fondul comun! Ce sa fac?! Am dat cu Google, am gasit un cozonac moldovenesc destul de aproape de ce am invatat de la mama si matusile mele neaose, dar pe urma mi-au cazut ochii pe un link: cozonac pastorelian. Clic, si:
Gata, s-a dus toata oboseala;-) Si ce daca e 18:30 si eu mai am gramezi de lucru?!
Cozonac pastorelian
Mod de preparare:
Cozonacul, cind e bine crescut e dreptcredincios, conservator si traditionalist. Cei care au trecut la inamic, pactizind cu cofetarii, sunt niste rai si niste ticalosi. Toti sunt anemici, plini de stafide si piperniciti. [...] Cozonacului ii trebuie casa cum se cuvine, cu ziduri si sobe acatarii, cu ograda mare si grajduri si acareturi si gradina cu copaci si scrinciob si cu fete rumene cu sort si boneta alba, sa-l poarte-n brate.[...] Cozonacul stie ca cel mai mult il iubesc copiii. De dragul lor, el face pui mici si le potriveste cite o aschie de migdala strimba, ca un nas de fildes.[...]
Post-scriptum prozaic pentru gospodinele care doresc sa aiba cozonaci buni : Daca sunteti de parerea mea, ca un cozonac bun trebuie sa se desfaca usor in felii de sus pina jos, daca nu supravegheati personal fabricarea cozonacilor sau daca ati uitat reteta batrineasca, va amintesc ca aluatul nu trebuie framintat cu degetele, ci numai cu pumnii strinsi. Va mai reamintesc ca proportia de oua e de cincizeci la kilogramul de faina.
Anul asta sigur am sa framant cozonac de sarbatori! Bravo, Gustos.ro!
Si multumesc din inima, Pastorel!
Nota: sa nu uit, dupa ce termin de tradus retetele, sa traduc articolul despre Pastorel in limba lui Shakespeare, sa afle toata populatia globului cine-a fost el! Si poate sa adaug o vorba-doua la ciotul din Wikipedia in romana!
Monday, October 30, 2006
Si inca un Bank Holiday...
ultimul pe anul asta:-( Si vreti sa stiti ce fac? Sarbatoresc prin munca, fericita ca pot sa-mi imprastii hartiile pe covor si ca nu trebuie sa ma duc la nici o sedinta!
In general sunt foarte dura cu mine insami si nu-mi mai permit sa ma rasfat scriind in blog, dar de data asta m-am dus sa fac curat pe Coniecto (inca purta banner-ul pentru Blogtalk Reloaded, care a fost acum o luna!), si am gasit aceasta insemnare care mi-a inmuiat inima... Multumesc, Hoinarule-pe-web:-)
M-am uitat pe lista insemnarilor de anul asta din Gabrielia si sunt 9 la numar (unul tot in stadiul de draft si acum!), si am realizat ca blogul asta al meu e pe cale sa moara! Nu si in mintea mea, pentru ca mereu sper ca or sa vina zile mai linistite, si ca o sa incep sa scriu regulat "de maine de luni". Dar maine nu vine niciodata, tot ce avem e astazi...
Trebuie sa marturisesc ca tacerea mea se datoreaza in mare parte faptului ca lucrez una-ntruna.
Lunile iulie si august s-au dus ca vantul si ca gandul cu pregatiri pentru evenimentele ce aveau sa vina in septembrie ( un project review - o inspectie mare - mai pe romaneste!).
Cel mai important eveniment inaintea unei vacante de 6 zile la Costinesti la sfarsitul lui august, a fost ca mi s-a furat bicicleta din balcon. In noaptea dinaintea plecarii, m-am dus la culcare la 2:30 am si m-am sculat la 5. Aveam de impachetat si de terminat o prezentare importanta pentru a doua zi, iar la 6 dimineata tot grupul meu in frunte cu marele sef plecam la Dublin pentru aceasta prezentare. Ei, la 5 cand am iesit in balcon sa iau bicicleta si sa o pun in apartament, draguta de ea disparuse. Mi s-au taiat genunchii, era a treia oara ca cineva intra in balconul meu, si acel cineva trebuie ca are o cheie. Bineinteles ca am anuntat politia, dar numai asa ca sa-mi fac datoria civica, ca altfel nici o speranta...
Imi tot propun sa fac o lista cu lucrurile care merg mai rau aici ca in Romania. Am inceput anul trecut cu spitalele si sistemul de sanatate (norocul meu ca n-am mai vazut un doctor de 10 luni!). Am adaugat sistemul de transport... si acum politia... Nici nu-mi dau seama daca sunt prost organizati sau pur si simplu au prea mult de-a face cu morti violente ca sa le mai pese si de altceva...
Cert e ca blocul meu se transforma intr-un soi de ghetto - 98% din vecini sunt polonezi, si ei fac legea aici. Si acum irlandezii vor sa puna stavile venirii romanilor si bulgarilor incepand din 2007, dar nu se uita la polonezii pe care-i au deja aici (peste 300 000 la o populatie de 3 milioane!), si care continua sa-si aduca familiile si prietenii. A vorbi engleza nu mai e o pre-conditie, pentru ca pot lucra numai cu ai lor, au ziarele lor, magazinele lor, canalele lor de televiziune, si mai nou pub-urile lor. Sunt zone care devin inaccesibile irlandezilor, pentru ca ei cumpara majoritatea caselor si mai toate inscriptiile sunt in poloneza. Normal ca politia nu se mai amesteca! E asta "integrarea" europeana de care tot vorbim?
Am intalnit aceeasi situatie si in Germania, unde erau enclave de rusi unde nimeni altcineva nu punea piciorul. Partea stranie e ca se bucurau de toate avantajele asigurarilor sociale si de sanatate fara sa vorbeasca un singur cuvant in germana. Marea majoritate lucrau pe santier si aveau un mester de-al lor care era singurul care vorbea germana si le negocia drepturile.
In fine... Inapoi la oile mele... Marea inspectie a trecut - acum o luna si mai bine - si tot nu avem nici o informatie despre rezultate... Miza? Continuarea proiectului dincolo de martie 2007.
Am reinceput munca de teren - observatii intr-o companie multinationala care face dezvoltare de software. Uneori, cand stau in ploaie asteptand autobuzul si se intampla sa pierd ultimul tren spre Limerick, ma intreb care e diferenta intre acum si acum 15 ani, cand implementam programe de salarii la Hartia Petresti si Zaharul Teius. Mi se face foame... mi se face frig... simt ca pic din picioare... tot eu - aceeasi fiinta umana limitata care are nevoie de odihna si mancare ca sa functioneze.
Ce fac acolo? Traiesc viata unei echipe care depinde in munca ei de ceea ce fac altii, in alte locatii de pe glob. De ce ar fi asta interesant?! Pentru ca ar putea sa aduca o intelegere sporita a ceea ce se intampla in realitate acolo jos, "la coada codului" - cum spunea o prietena de-a mea, unde nimanui nu-i pasa de metode si modele si maiestrele rezultate ale cercetarii stiintifice, si, ca s-o citez tot pe ea, "pute"!
Si acum inapoi la munca! Notitele din ultima saptamana de sistematizat, de pregatit cursul de maine, de contactat nemtii cu care urmeaza sa ma vad saptamana viitoare la Stuttgart, de comentat un articol... Tare multe "in farfuria mea", cum spun cei de aici!
Tuesday, July 04, 2006
Bucuresti & co
Numai ce-am ajuns inapoi in Irlanda, si au inceput prietenii sa bage de seama ca am trecut pe acasa! Ce sa spun, abia am asteptat sa ma intorc inapoi la racoarea irlandeza, dar mare mi-a fost dezamagirea: o caldura umeda si sufocanta si aici!
Bucurestiul a fost o experienta interesanta: caldura foarte greu de suportat, traficul nebun - aproape la fel ca in Dublin, dar si parcuri si terase, ploi torentiale si caini vagabonzi...
Imaginea de alaturi e luata sambata in Piata Muncii - o ploaie cu bulbuci, s-au umplut strazile, am inotat prin apa pana la genunchi si rafalele aratau ca o perdea...
Partea buna a fost ca am avut cateva intalniri interesante pe plan profesional. Lumea se misca, cei mai multi stiu ce vor, isi joaca bine cartile si stiu clar ce au de facut ca sa reuseasca.
Dar 3 zile sunt nimica toata... Pana sa ma obisnuiesc, a trebuit sa zbor inapoi!
Wednesday, June 28, 2006
Caldura mare, dom'le!
Dupa saptamani si saptamani in care n-am mai stiut nici cum ma cheama de ocupata ce-am fost, a venit si vremea "vacantei" planificate in Romania.
E o vacanta activa, pentru ca mai mult sunt pe mail cu colegii si lucrez decat ma odihnesc, dar macar am parte de cateva zile in Timisoara si Bucuresti...
Aici e caldura mare - bate catre 37 de grade!, asa ca am gasit refugiu in noua cafenea deschisa intre Opera si Hotelul Timisoara (ambianta placuta, umbra, curentul dintre cele doua strazi, si inghetata excelenta!). Aproape ca m-am mutat acolo, chelneritele ma cunosc deja, mai toate intalnirile cu prietenii le-am programat acolo:-)
Si seara ne plimbam pe Corso sa ne mai racorim - uneori trece de miezul noptii si nu ne vine sa intram in casa!
Nu m-as plange de loc de caldura (n-am mai intalnit asa ceva din mai anul trecut!) daca mana lunga a cercetarii stiintifice irlandeze nu s-ar intinde pana aici sa-mi strice presupusa vacanta:-(
Friday, May 05, 2006
Ultima traznaie
Universitatea are un club nautic. Nu e de mirare cu atata apa in jur! Asta toamna am fost tentata sa merg intr-o croaziera in jurul coastei de sud. Dar mi-am spus ca daca n-ai fost niciodata pe o barcuta, nu incepi cu o excursie de 3 zile!
Acum au organizat o prezentare. Si doua saptamani la rand, cate o zi a portilor deschise. Si martea asta m-am dus si eu sa vad cum e. Prima operatie - pui pe tine un "wet suit". Te simti ca o broasca pe care o strange pielea, dar ce conteaza?! Pe urma te apuci de montat barca: numai fibra de sticla si silicon, toate se imbumba la fix. Pasul urmator nu mai e la fel de simplu - impingi barca in apa, si aduci caruciorul inapoi. Si pe urma? Pe urma mergi prin apa pana iti ajunge la piept, si apoi tup! in barca. Toate bune si frumoase. Urmeaza indicatiile - tu numai ai grija de sforicicile astea- stanga si dreapta.
Eram in barca cu un doctorand sub 30 de ani. Bonom, dar habar n-avea sa explice. Vezi umbra aia pe apa? E vantul-fantoma! Pana sa ma dumiresc eu care umbra, barca se inclina si ne rasturnam. Hmm, partea draguta a fost sa intoarcem barca inapoi cu fata in sus. Ne-a ajutat si salvamarul. Am fost intrebata daca vreau sa abandonez. Nuuu! Stanga, dreapta, si iar: vezi pata aia neagra?! Si buf! A doua oara ne-am chinuit 4 oameni sa intoarcem barca vreo jumatate de ora. Cand am reusit, un salvamar m-a adus pe mine si barca mea la mal. Am primit misiunea mareata sa o aduc pe tarm si sa impatur panzele... Noroc ca mai erau si alti "rasturnati" in jur!
A urmat dusul fierbinte si berea la pub. Cartofi prajiti gratis! Partea asta de la urma mi-a placut cel mai tare! Cineva m-a adus pana acasa, Killaloe e la 30 de km de oras. Toate bune si frumoase. Un cot putin sucit (stiti cum e aia, n-a murit cand a cazut, a murit cand l-au pocnit in cap cu usile de la Salvare), dar in rest ok. Ieri am avut o zi grea, interviuri, drumuri, n-am avut vreme sa ma gandesc. Si azi cand m-am trezit... o febra musculara ciudata: abia puteam misca gatul si umerii. Intrebarea e: ma tin capacele sa continui sportul asta?!
In tot cazul, Colm, instigatorul, mi-a adus bibliografie sa studiez in week-end.
Tuesday, May 02, 2006
Muntii Wicklow
1. "bucataria" (de fapt capela)
2. turnul rotund
3. catedrala - nava superioara
4. catedrala - nava inferioara
5. eu rasfatata de soare
6. poteca facuta din traverse de cale ferata (boardwalk)
7. Sabine si anuntul pentru prosti (cica numai cu echipament de munte)
8. trifoi- shamrock - simbolul national aici
9. lacul superior
1 Mai muncitoresc...sau Bank Holiday
Am stat in casa de Pastele catolic. Asijderea de Pastele ortodox. Si nu, n-am facut oua rosii - ca aici nu se obisnuieste si nu se gasesc vopsele. Si nici cozonaci - mi-a trecut prin cap sa-mi fac fericiti colegii, dar cum am avut musafiri in Vinerea Mare si acasa si la servici, nu mi s-a aratat!
Saptamana asta iar am avut liber - nu ca era 1 Mai, ci ca era Bank Holiday. Ce importanta are?! Si vremea era splendida, si eu tot cate 12-14 ore pe zi in birou. Cand prietena mea din Dublin s-a invitat la mine, am spus un "Nu" hotarat, si i-am propus sa plecam undeva. A aprobat, dar pe urma n-a miscat un degetel. Itinerar, harta, locuri de cazare... In fine, mult a fost pana am ajuns acolo, la Glendalough, in "muntii" Wicklow (400 si ceva de metri). De ce Glendalough? Acum cateva saptamani am auzit la radio o scriitoare povestind despre magia locului. Am intrebat la servici si mi-au zis ca acolo numai cu masina se ajunge. M-am incapatanat! Bietul Sfant Kevin s-a dus pe jos. Eu am gasit un autobuz:-)
Glendalough inseamna "valea celor doua lacuri" si e o asezare monastica straveche. Am fost sa o vizitam si ne-am lipit de un grup al carui ghid zicea ca seamana cu Jack Nicholson si era glumet tare.
Am facut un tur al primului lac si ne-am intors. Aveam doua posibilitati: sa ne intoarcem in aceeasi zi, sau sa innoptam acolo. Am dat cateva telefoane, si am gasit o camera la un B&B. Ne-a luat vreo ora pe sosea sa ajungem la Laragh, dar ne-am cazat, am cascat gura intr-un Woolen Mills (practic un magazin de suveniruri si pulovere), am baut un ceai pe o terasa la soare si am cinat intr-un restaurant zis "al scriitorilor" - erau povestiri scurte inramate pe pereti, cu autografe, iar la toaleta doamnelor, langa un afis enorm al filmului, prima pagina din "Great Gatsby", inramata.
Cu toate bunele intentii de a citi o carte intreaga in acea seara, am adormit bustean si am dormit 10 ore. A doua zi am plecat intr-un tur care a inceput pe creasta - privelistea era fantastica! - si s-a terminat cu o coborare pe un grohotis in vale. Pe creasta, un grup de doamne glumete ne-au aratat o cabana in vale si ne-au spus ca e rost de un Guiness. Asta parca ne-a dat aripi, mai ales ca incepuse sa burniteze. "Cabana" era doar un recipient de tabla:-). Ultima portiune, in vale, arata ca un bulevard supra-aglomerat. Si cand am ajuns in parcare , nu aveai unde sa arunci un ac. Am luat pranzo-cina (cartofi prajiti si berea de rigoare) si pe cand am urcat in autobuz, turna cu galeata. Toate intentiile noastre nobile de a continua cu Festivalul de Jazz din Bray s-au topit ca prin minune. Ne-am indreptat in liniste spre casele noastre pentru un somn de voie. Sabine a ajuns pe la 7 , dar eu am mai avut de schimbat un tramvai si un tren pana la patucul meu.
De 1 Mai, in contextul acelorasi bune intentii, am vrut sa ies sa vad ce mai ramasese neepuizat din "RiverFest"-ul din Limerick. Dar am lenevit in pijama lecturand Zahirul lui Coelho, si pana am iesit se facuse 6 si cam racoare. Orasul pustiu. Daca o fi fost vreo serbare, s-a terminat mult inainte de a ajunge eu. Si inapoi la munca!