Sunday, November 02, 2003
Duminica dimineata: excursie la Homburg, cu trenul, sa pun un pachet la autocarul Atlassib.
A trebuit sa ma scol la 6, sa fiu in gara la 7 - haios a fost ce-am patit cu automatul de bilete, care mi-a printat un bilet de copil!
In Homburg, era deschisa cafeneaua din gara si mirosea imbietor. Am baut un ceai si am mancat ceva, iar la 8 si un sfert am iesit in drum. Nu parea a fi frig, dar dupa 1/2 de ora mi-a intrat in oase. Am intrat in gara, am sunat soferul. Mi-a spus ca ajunge in 10 min. A mai durat 1/2 de ora. Nestiind cum merg lucrurile, m-am apucat de completat formularele- masina era cat pe ce sa plece fara pachetul meu. O alta masina mica colecta formularele si banii. Era vorba ca tariful e 1 euro pe kilogram. Pachetul meu a avut 7 kg. I-am dat 10 euro si mi-a spus la revedere. Am schimbat cateva vorbe cu ceilalti romanasi de acolo. Apoi m-am refugiat iar in cafenea, unde era cald si bine, pana la trenul urmator. La 10:32 am fost acasa.
Mi-am propus o zi de lene si citit. Am gasit un film la care sa ma duc seara: Roata Timpului, despre initierea in Kalachackra. Am dat telefoane la Patrick si la Sabine si la Yunja, sa vad cine vrea sa vina cu mine. Cinematograful se cheama ProvinzKino si e intr-un sat cam la 20 de km, spre care sunt trenuri dese si cinematograful e peste drum de gara. Nimeni nu raspundea.
Pe la 2, m-a sunat Sabine. Nu voia sa vada filmul acela, dar ar fi mers la cel de la ora 5. Ne-am hotarat sa mergem. Pe strada, lume buluc- veneau de la meci- jucase FC Kaiserslautern cu Leverkusen. 0-0.
Filmul ales de Sabine se chema Paine si lalele si era italian. Ne-a placut grozav la amandoua. O familie italiana se afla in excursie cu autocarul. La o oprire, sotia se duce la toaleta si isi scapa cercelul inauntru. Dureaza pana cand se gandeste cum sa-l recupereze. Si bus-ul pleaca fara ea. Telefoneaza, sotul o face troaca de porci si-i spune sa stea pe loc. Intre timp, gaseste o masina care mergea in directia orasului ei, si se hotaraste sa mearga acasa, sa profite de cele 2 zile cat familia e in concediu. Afla ca masina merge la Venetia si ea nu fusese niciodata la Venetia. Doarme o noapte la o pensiune ieftina, mananca intr-un restaurant prapadit. A doua zi, pierde trenul spre casa. Intreaba chelnerul- un barbat in varsta- unde poate gasi o camera. Chelnerul ii spune ca la cati bani mai are, singurul hotel pe care i-l poate recomanda e sufrageria lui. A doua zi, ea o ia spre gara, dar vede un anunt : cautam florareasa. Tatal ei fusese florar- se duce si se angajeaza acolo.
Si toata viata ei se schimba- se decide sa mai ramana acolo. Sotul trimite un instalator somer pe post de detectiv particular. Si tot asa.
Dragut a fost ca Bruno Ganz, care cu o seara inainte jucase rolul mentorului lui Luther, calugar augustin, acum era chelnerul care tot incerca sa se sinucida, dar lumea nu-i dadea pace.
Roata timpului - un documentar de Werner Herzog despre initierea in Kalachackra- pe care Dalai Lama o da o data la 12 ani, in Anul Calului, la Bodh Gaya, in India, acolo unde a avut loc iluminarea lui Buddha. Herzog a vrut initial sa filmeze numai in Austria, la Graz, unde in 2002 toamna s-a organizat o asemenea initiere ca o incercare de apropiere intre Est si Vest. Insa povestea l-a prins asa de tare ca s-a dus si in India.
La Bodh Gaya, Dalai Lama a fost bolnav. Calugarii au construit mandala, dar intr-a treia zi , Dalai Lama a venit si le-a spus ca nu va fi nici o initiere in acest an. Erau oameni veniti de la mii de kilometri- 500 000 de pelerini. Si li s-a spus simplu Nu. Au vorbit cu un barbat de vreo 30 de ani care venea din Tibet. A facut 4000 de km in trei ani si jumatate ca sa ajunga acolo.
Unii au facut tot drumul facand matanii in loc sa paseasca. Adica un fel de matanii- un exercitiu complicat cu mainile la cap, la piept, prosternarea la pamant pe burta cu mainile intinse deasupra capului, sus si de la capat. Prin apa, pe uscat, inaintand numai asa. Altii au venit prin desert cu camioanele.
Cand au aflat ca nu va fi nici o initiere, pe fata lor s-a putut citi multa dezamagire- dar nimeni n-a scos un sunet.
Si la Graz, intr-o sala de spectacol fara scaune- de o parte europenii, de alta parte asiaticii- vreo cateva sute de calugari budisti. Cati din cei 500 000 si-au permis sa zboare la Graz?
In schimb, pentru europeni a fost o adevarata gratie. Presedintele comunitatii budiste din Graz a avut un rol important in ceremonie- ce m-a socat era ca avea o fata de bodyguard: inalt, bine facut, intr-un costum impecabil si cu camasa alba si cravata.
Interesant e felul in care se construieste mandala- cate zeci de ore de munca sunt implicate si cum o simpla rasuflare poate s-o distruga.