Wednesday, November 05, 2003
Excursie la Homburg, pentru programatul consult medical. Am luat un autobuz de la gara, desi initial vrusesem sa merg pe jos. Bine ca n-am facut-o! Erau cativa kilometri buni!
Am ajuns la endocrinologie, unde eram asteptata. Mi-au mai luat niste analize si Frau Dr.Stamm cea draguta a mai povestit ceva cu mine, dupa care m-a expediat la Neurochirurgie.
Acolo era coada- si o gramada de oameni cu probleme. Am asteptat destul de mult ca sa intru. In fine, Dr. Martin Strowitzki - inalt si slab, blond-carunt si cu ochi albastri, m-a primit. Am discutat putin, si apoi m-a intrebat : cand? Eu am zis: saptamana viitoare. A pus mana pe telefon, mi-a gasit un pat - voi fi in Sectia NC 03 - in grija dlui asist Nicolay- pacat, Anica e la NC 04!
Daca e femeie, e Krankenschwester, adica sora medicala.
Daca e barbat, e Pfleger, adica cel care te ingrijeste!
In fine, mi-a inspirat multa incredere. Nu i-am cerut CV-ul, dar am putut citi azi destule pe Net despre el. A spus ca vor incerca sa invite si pe cineva de la ORL, sa opereze impreuna. Ca nu intelege de ce n-au scos-o atunci, lui si endocrinoloagei nu li se pare a avea legatura cu hipofiza. Si nici rezultatul de la examenul histo-patologic n-a fost concludent.
La intoarcere, mai aveam exact 1,80 euro in buzunar. Am intrat la banca de langa clinica sa intreb daca nu pot scoate bani de acolo. Au spus ca nu.
Am luat autobuzul, si apoi trenul. A fost extraordinar de frumos la pranz, cred ca erau 17-18 grade. M-am hotarat sa ies cu bicicleta.
Acasa, surpriza: in sfarsit cardul de la banca! Cu o zi mai repede decat il asteptam! Asta da compensatie- m-am dus direct la automat si mi-am scos un extras de cont si bani.
Apoi am luat-o cu bita spre Sud- ca acolo nu mai fusesem. Surpriza- un deal, care se cheama Betzenberg, si pe varful lui, Stadionul Fritz Walter, unde joaca FCK. La ora amiezii, erau o gramada de casca-gura care se uitau cum se re-construieste stadionul - se pregatesc pentru Campionatul Mondial din 2006.
A fost destul de greu sa ies din oras, dar si cand am reusit! Padurea e splendida, peste tot sunt carari si piste de bicicleta, si o gramada de lume se plimba! Tineri, batrani, cu caini, cu carucioare, cu bete de schi- cica fac Nordic Walking- sau pur si simplu!
Planificasem un tur de o ora, au fost doua si jumatate!
La intoarcere, era sa nu am pe unde merge fiindca o parte a drumului e ocupata de cazarme americane care nu te lasa pe trotuarul lor!
Sunt asa de multe zone inconjurate cu sarma ghimpata ca orasul pare practic sub ocupatie americana!
Seara la VHS, la ora de germana. A fost simpatic, ne-am jucat cu adjective. E de mirare ca Frau Nebes nu oboseste si nu se plictiseste niciodata!