Saturday, November 22, 2003
Luni seara la restaurantul coreean, am hotarat sa ne ducem sambata la Metz.
Anna, avocata, 29 de ani, lucreaza la un ziar. Ute, fosta profesoara de muzica, 55, e pensionara si are un picior mai scurt. Amandoua sunt colege la cursul de franceza cu Sabine.
Am hotarat ca impreuna cu Yunja si Sabine sa impartim un billet pana la Metz, ca sa mergem la targurile de Craciun de acolo. Targurile , pentru ca erau patru la numar, in diverse puncte din oras.
Nemtii au sistemul asta: ca sa incurajeze oamenii sa se asocieze si sa calatoreasca- mai ales la sfarsit de saptamana, poti cumpara singur un bilet, dar poti lua pana la 4 persoane pe biletul tau. Si daca imparti costurile la 5 , iese extraordinar de ieftin. Iar pentru zona de frontiera exista bilete speciale.
Asa ca ne-am hotarat sa mergem sambata asta in Franta.
Am plecat la 8 dimineata si am ajuns la 10. In tren ne-am culturalizat unele pe altele: fiecare a trebuit sa pregateasca cate ceva : mai din ghiduri,mai de pe Internet, ca sa nu picam acolo chiar ca din cer.
La coborarea din tren, stiam deja ca sub gara este un amfiteatru roman si ca e bantuit de Graouilly, un dragon fabulos. Treceau niste ceferisti – adica SNCF-isti- Ute i-a intrebat unde e dragonul. Ei au raspuns: a la Cathedrale! Nu e aici, doamna. Si da-i cu explicatiile. Am ras cu hohote- Ute zicea ca in Germania nu poti face bancuri din astea cu functionarii statului! Cladirea garii e extraordinara, seamana cu un castel, e imensa, si unde mai pui ca are in beci un amfiteatru roman. Ne-am intrebat daca a fost cumva construita pentru alt scop- dar nu, nu pare sa fi fost un castel transformat in gara, desi arata foarte veche. Si date certe – construita intre 1905 si 1908 de arhitectul berlinez Kröger!
Am luat micul dejun intr-o Maison de The. Patroana, cam de 55 de ani, era fardata foarte tare, tipic frantuzoaica. Interiorul era placut si am stat acolo vreun ceas, povestind. Am cerut informatii inainte de plecare, ne-a raspuns , dar cand am iesit , Anne a auzit-o zicand ca n-a inteles un cuvant din franceza noastra. Alt motiv sa ne prapadim de ras. Sotul patroanei a trecut la un moment dat pe langa noi si ne-a adresat cateva vorbe in germana. Yunja s-a minunat cum de a stiut de unde venim, ca doar vorbeam engleza. Lorenii astia au fost secole sub nemti, toata lumea vorbeste germana, si au un simt special cand e vorba de asta.
Era cald( 12 grade ) pentru noiembrie, si atmosfera din oras era deosebit de placuta. E ceva tipic in Franta, nu stiu cum sa explic, dar cred ca daca te parasuteaza cineva si nu stii unde esti, poti sa-ti dai seama imediat daca esti in Franta sau in Germania. O coloana uriasa inconjurata de pomi acoperiti cu zapada artificiala intr-un rondou, flori de toate culorile in celalalt : e toamna sau e iarna? Aceeasi coloana seara arata feeric luminata; iar Mos Craciun cu sacul se catara pe ea!
Venisem sa ne exersam franceza, asa ca am vorbit cat de mult s-a putut cu lumea de pe strada, cerand informatii si punand intrebari. La primul targ de Craciun, unele tarabe erau inca in constructie, iar “La creche de Jesus” nu era gata. Un obicei tipic francez : intr-un cort reconstituie toata povestea nasterii lui Christos cu manechine, ca un fel de muzeu, seara e luminat feeric, se aud colinzi, si dai doi euro ca sa intri. Am zarit cei trei magi , erau imensi,mai mari decat in marime naturala, si extrem de bine aranjati. Unul dintre ei , Melchior mi se pare , nu avea inca capul montat! si arata sinistru.
La tarabe: lumanari, sfesnice, caciulite, manusi, clatite, gablonturi, lampi, de toate. In patinoar cu muzica discreta. Calusei. O roata mare- in care am vrut sa ne urcam. Raul Moselle , o esplanada splendida pe marginea raului , si lume care se plimba in tihna.
Am intrat in Les Gallerie Lafayette, ca sa vedem cum mai e moda. Am cascat gura, ca de cumparat nu putea fi vorba. Preturile la haine, electrice si accesorii erau cel putin duble, daca nu triple fata de KL.
A urmat o straduta ingusta cu magazine, unde ne-am oprit la un magazin interesant: Nature-et-decouvertes. Am crezut ca intamplator, dar Anna ne-a spus ca vine in magazinul asta de 20 de ani.
Lumina era discreta, mirosea a tot felul de esente exotice, muzica parea sa vina de la ingeri, iar magazinul era literalmente o comoara. Tot ce-ti poti dori pentru a descoperi natura , si pentru a iesi in natura, aduse laolalta intr-un amestec eteroclit de : casute pentru pasarele, genti, cutite, busole, hamace, clopotei, busole, manusi, sosete de lana, binocluri, uleiuri esentiale, ceaiuri, jocuri de jucat in calatorie, ghiduri de calatorie, carti despre calatorii, bijuterii din locuri exotice, CD-uri cu muzica de relaxare sau provenind din diverse colturi ale lumii, globuri pamantesti, lunete, barometre, buiote, lumanari parfumate, plante aromate, tigai, si multe, multe jucarii inteligente , care sa-i ajute pe copii sa descopere natura si sa o protejeze. Era asa de plin de lume, ca abia te puteai misca. Am gasit o carte despre Compostella: bineinteles ca n-am rezistat. Am primit si un catalog; toate am spus ca vom reveni, magazinul e pur si simplu un vis. Si toate lucrurile sunt la indemana, le poti atinge, le poti incerca, si vin din cele mai indepartate colturi ale Pamantului.
Masa de pranz : o problema. Era 1 si 20 , majoritatea restaurantelor inchid la 2, si totul era plin. Am gasit pana la urma un restaurant acceptabil cu meniu a la carte. Eu m-am pestit, le-am spus ca sunt vegetariana si totul a costat aproape dublu , dar asta este! Am impartit o sticla de Nouveau Beaujolais , asta era un vin rosu de anul asta, si am povestit din nou o gramada. Peste drum era o Fromagerie si un magazin de desuuri, a fost foarte interesant sa vedem cine intra si cine iese, cum sunt imbracate frantuzoaicele: fuste de voal inflorate cu cizme negre si pulovar negru, multe fuste mini, iar vreo patru autobuze au stat blocate in trafic vreo 30 de minute in fata restaurantului, saracii pasageri uitandu-se la noi cum mancam si bem.
Apoi ne-am dus sa vedem Catedrala St Etienne : o catedrala imensa, in stil gotic, construita intre 1220 si 1520 cu piatra de Jaumont, de culoarea mierii. Inalta de 42 de metri si cu 6500 m2 de vitralii. Se spune ca arhitectul ar fi vrut sa aduca mai multa lumina in catedrala, si pentru asta a facut un pact cu diavolul. Vitraliile sunt din toate epocile, unele dintre cele mai noi sunt semnate de Chagall. Partea opusa altarului a fost renovata, redand pietrei culoarea originala si curatand vitraliile. Dar s-au oprit aici. Costa imens si dureaza ani si ani. Pe o parte, vitraliile reprezinta Sfintele franceze: Bernadette, Tereza, Sfanta Scolastica! Samd. Pe partea cealalta, sfintii barbati. Tot francezi. Yunja a fost nedumerita: de unde bani pentru asa o catedrala? De la iobagi. De la nobili. Prin vanzarea de indulgente, de tronuri, de ducate.
Am avut ragazul pentru o rugaciune si pentru o lumanare. Ceea ce mi-a placut toata ziua a fost ca nu ne-am grabit nicaieri, fiecare a lasat dupa cealalta si ne-am bucurat de fiecare clipa.
Apoi am esuat in Bar a la Lune in fata Catedralei, desi voiam sa mai mergem la Catedrala Saint-Vincent, cea mai veche din toata Franta. Fetele voiau sa bea cafea. Barul era unul tipic frantuzesc, atmosfera era ca-n filme. Am trancanit vrute si nevrute. Ute e pasionata de astrologie. S-a apucat sa scrie vederi si ne-a pus sa semnam si noi in limbile noastre. E cea mai batrana dintre noi, are o problema cu piciorul- probabil o displazie de sold, schioapata destul de rau, si totusi rade tot timpul si se bucura de tot ce i se intampla.
Cu Yunja si Sabine am ajuns din nou la ideea de Dumnezeu ; Yunja ne-a explicat ca e crestina, dar cu unele rezerve. Ca nu vrea sa dea vina pe Dumnezeu pentru tot ce i se intampla. Am vorbit mult de Celestine si despre un articol pe care tocmai l-am citit: fizicianul cu pricina arata cum toate eforturile de a repara mediul impartindu-l in bucatele si ocupandu-ne de o portiune au dat faliment. Ceea ce i se pare lui fezabil e sa incercam sa modificam ceva la un nivel foarte profund, micro, pentru ca acea imbunatatire si revenire la normal sa difuzeze apoi pretutindeni. Ce era interesant era ca discutiile se purtau pe subgrupuri, cand in germana, cand in engleza, si din cand in cand o vorba prinsa din zbor din discutia cealalta imi atragea atentia ; discutiile se intersectau, sincronicitatile se tineau lant!
A urmat o vizita in hale, ca sa vedem ce mananca francezii. Branza, carne, legume si fructe, multe conserve facute de casa in borcanele mici, lamai murate , prima data ca vad asa ceva! Fetele au cumparat branzeturi si salate, eu m-am abtinut. Multe delicatese tipic frantuzesti.
Doua lucruri interesante si diferite de KL: toate magazinele erau deschise sambata pana la 7 seara, iar pe la 3, lumea parea sa se fi revarsat toata pe strazi , era enorm de multa lume. La KL dupa 7 totul e pustiu, iar sambata dupa 4! O gramada de cafenele aveau mese pe strada, cu toate ca era noiembrie si burnita.
Si toate mesele erau ocupate!
Si pe urma, inca o strada cu magazine. Fetele au esuat intr-un al doilea magazin universal, dar eu nu mai aveam stare si am plecat in cautarea unui magazin cu carti si CD-uri. Am gasit unul , am cumparat 3 CD-uri cu muzica franceza veche ( Edith Piaf si Maurice Chevalier) cu 10 euro, dar la casa, surpriza: nu puteam cumpara daca nu eram membra a clubului France Loisirs. Asa ca m-am facut membra , trebuie sa cumpar o carte pe trimestru! dar a durat o gramada pana mi-au facut instructajul si am completat formularele. Fetele ma dadusera pierduta, desi eram la 50 de m de magazinul lor. In fine, totul e bine cand se termina cu bine!
Am mancat castane coapte si ne-am mai dus o data in Targul de Craciun, de data asta feeric luminat!
Am pornit-o spre gara, se facuse deja tarziu.
O poarta aflata in mijlocul orasului Porte Serpenoise era luminata extraordinar! Inauntru atarna o perdea de lumini si un glob pamantesc care isi schimbau intensitatea luminoasa, globul parea cand plin, cand gol, nu cred ca pot descrie in cuvinte asa ceva, mi-ar fi trebuit o camera!
Peste tot, luminile faceau orasul sa arate altfel decat dimineata! La gara, o alta piata de Craciun. Am mai dat un tur, fetele au baut vin fiert , eu nu mai puteam, eram ghiftuita cu de toate. Branzeturi, lumanari, sunci, blide, sosete si caciulite, turta dulce. Si ciocolata: munti de ciocolata, de toate felurile! Si aici o cresa, de data asta un fel de scena pe care era aranjata ieslea , paiele cu miros autentic de animale. Iisus lipsea, evident. Ute si-a scos scaunelul si s-a asezat langa scena, sa mai scrie niste vederi. Parea e reporter la Bethleem!
Alte date de pe Net: La Metz urmeaza sa se construiasca un al doilea Centru Pompidou pana in 2006.
Impreuna cu alte 3 regiuni din Belgia, Luxemburg si Germania, formeaza o euroregiune cu totul speciala. Un proiect numit QuattroPole incearca sa aduca impreuna tot ce au mai bun cele 4 regiuni.
Pe urma ne-am urcat in tren, A venit un grup de ceferisti, si unul a intrebat-o pe Ute ce bea: era apa intr-o sticla de gin! Noi am zis ca apa, fiindca nu am putut gasi eau de Mirabelle. Asta e tuica locala de corcoduse galbene, care are o traditie aici, si o sarbatoare anuala. S-au oprit sa glumeasca cu noi, un adevarat duel verbal, am ras din nou cu hohote.
Am continuat cu o suita de bancuri pana acasa. Toate am fost de acord ca ziua a fost nemaipomenita si ca trebuie sa mai plecam impreuna.
Pentru cei care vor sa afle mai multe despre Metz, iata un link excelent.
