Thursday, November 13, 2003
M-as fi dus bucuros in oras, la Conferinta, in continuare, dar se anuntase sedinta de Departament CET, si credeam ca Dietmar vrea sa ne vada la fata.
Klaus – seful meu nr.1- a venit sa ma intrebe ce mai fac. Mi-a sugerat ca pot lucra si de acasa cand nu ma simt OK, ca nu e nevoie sa ma zdrobesc. Am povestit despre Asigurari si operatie.
A fost extrem de amabil. Numai ca luni ar trebui sa ma duc la el cu un plan de cercetare, si nu sunt chiar gata. Nu m-a prea tras inima, stiind ca urmeaza spitalul si operatia. Miercuri si joi am sintetizat cate ceva.
CET Meeting- ce mai sedinta! Patrick a condus-o, si a fost toata in engleza. Materialele erau pe intranet cu trei zile inainte. Am fost intrebati daca avem obiectii. Nimeni nimic. Patrick a spus doua vorbe despre o intalnire cu sefii de BA (Business Area), si despre concluziile reiesite. Dietmar a mai adaugat si el cate ceva, si gata. Cel mai mult timp ne-a luat stabilirea datei pentru sedinta din ianuarie, cand unii si altii sunt convocati la “Convorbiri individuale”. Am zambit, fiindca pe vremuri exista si la noi asa ceva, in organizatia de baza. Eu nu trebuie sa. E vorba de ce ai facut bine si ce ai facut rau, si putina cenusa in cap.
Am profitat de ocazie ca sedinta s-a terminat asa repede si am rugat-o pe Dieuwke sa povesteasca cu mine despre un proiect care se cheama ReqMan (Requirements Management) si care a inceput de curand. E ceva interesant cu crearea unei comunitati de practica si diseminare- pt firme de soft. Dieuwke e olandeza si are 3 copii- de 1, 5 si 6 ani. Lucreaza doar doua zile pe saptamana. Sotul ei preda la scoala olandeza din Rodenbach. De ce exista o scoala olandeza? Pentru ca exista trupe olandeze la Rammstein. Si soldateii au copii. Si familii. Dar acum sunt tot mai putini si e vorba ca scoala sa se inchida.
Apoi ne-am dus sa luam pranzul impreuna la Urban. Am vrut sa mananc salata- au un bufet de salate exceptional, dar pana la urma mi-am comandat orez cu legume. Portia a fost imensa- demna de Gargantua. Am aflat ca era mai bine sa-mi comand o portie de copil- unii asa au facut. Lumea a fost destul de tacuta la masa. Eric a spus ca ar vrea sa-si cumpere o camera digitala ieftina- si eu I-am vandut pontul de pe Amazon – este acolo o camera cu 99 de euro. Patrick Leibbrand, web masterul si fotograful institutului, a zis ca sa nu facem prostia. Eric a replicat ca vrea sa-si fotografieze noua locuinta si sa-I trimita pozele mamei. Patrick a replicat ca mai bine ii scrie o scrisoare cu o descriere amanuntita.
Dietmar a povestit de padurile canadiene si despre conduita de urmat cand vine ursul: faci pe mortul.
S-a intalnit de multe ori cu ursi, niciodata nu s-a intamplat nimic. Devin periculosi cand te isterizezi.
Dietmar pare sa pluteasca in alta lume- e inca in Canada cu gandul. Si cand ma gandesc cat de eficient si preocupat era ultima oara cand l-am intalnit inainte de plecare!
In final, l-am rugat pe Patrick Leibbrand sa-mi traduca o scrisoare pe care tocmai am primit-o. Era vorba de abonamentul radio-TV. Costa 5,32 pe luna numai pt radio. Si cand te gandesti ca radioul meu a costat 3 euro! Dar am sa-l fac, vreau sa fiu in legalitate cu toate cele. Chestia ciudata e ca aceste institutii nu sunt ca la noi toate in capitala. De exemplu, astia cu Radio TV sunt la Köln. Cei cu Telefoanele, la Darmstadt.
Brigitte, secretara Departamentului, care lucreaza doar ½ de norma, m-a adus cu masina pana in oras.
Partea de dimineata a conferintei s-a terminat cand am ajuns acolo. Am ajuns la masa de pranz- dar ce folos? Nu mai incapea nici un ac in mine!
Le-am tinut de urat Sabinei si lui Susanne, secretara de la Pre-Park (sediul nostru nr.2), pana au mancat.
A inceput partea a II-a. S-au prezentat 4 teme:
- o certificare pentru meserii din domeniul IT care a inceput la nivelul Germaniei, dar acum e internationala. Se face un training de 4 zile si se da un examen. Cineva a intrebat daca are vreo valoare- ce se poate invata in 4 zile? Da, persoana X a urmat cursul si a promovat examenul- stie mai multe decat unul de pe strada . Profesiile erau IT-Tester, IT- Project Manager, IT- Quality Assurance si inca vreo doua (am notite!)
- evaluarea proiectelor informatice- asta mi-a placut, desi tipul- director la o firma de software din KL- KHEOPS, care are vreo 60 de angajati, n-a spus nimic nou si nimic concret. Dar a dat exemple incantatoare si a retinut cu usurinta atentia auditoriului. Doua dintre cele mai tari:”metoda expertului”- chemi un expert si-ti face evaluarea. Ca de exemplu cand s-a mutat el intr-o casa veche la etajul II si a chemat un expert sa-l intrebe daca tine planseul sa-si puna pianul Biedermayer in sufragerie. Expertul a sarit de cateva ori in mijlocul camerei, si I-a zis ca tine. Si al doilea: metoda Scotty- ceva se strica pe Enterprise, si Picard il cheama pe LaForge si pe Scotty (asta era un oaspete de pe Enterprise I) sa-I intrebe in cat timp se poate repara. LaForge zice 14 ore, Picard ii da 12, iar afara Scotty intreaba in cate ore se poate rezolva cu adevarat. LaForge- ce-I in gusa si-n capusa- in 14 ore! Pai esti prost? Trebuia sa ceri 20, ca sa-ti dea macar 14!
- Profesorul Endres de la Stuttgart a vorbit despre etica profesiei. Un elefant, dar nu cu totul ramolit. Vorbea despre o lume ideala de gentlemani care nu exista in realitate.
- Directorul unei alte firme a vorbit despre Open Source: istoric, caracteristici , avantaje. N-am auzit nimic nou, si sunt convinsa ca nici unul din cei din sala nu era novice. Dar a fost interesant. Inainte de ultima prelegere a aparut si prof Rombach, si impreuna cu Endres, l-au atacat pe tinerel cu intrebari. Cum adica Linux intr-o banca? Tinerelul a rezistat.
In final, autografe. Am sperat sa capat o dedicatie direct pentru Andrei, pentru care am cumparat cartea, dar se purtau si discutii in acelasi timp, asa ca tot ce am apucat a fost sa iau cele doua semnaturi.
Sabine mi-a propus sa mergem undeva sa vorbim de serbarea de Craciun – dar sefa ei a luat-o la sedinta Asociatiei si eu m-am dus acasa.
Am facut clatite cu branza de vaci – ca doar era Lasata Secului, si am asteptat-o pe Sabine.
A venit pe la 8, si ne-am apucat de cautat cantecul cu pricina, Twelve days of Christmas. Initial era vorba sa cantam noi, dar ne-a venit o idée mai buna: oricine ar canta daca n-ar trebui sa vina pe scena. Asa ca sa le dam cantecul si microfonul, sa se inregistreze la ei in birou, si pe urma sa-l montam si sa-l prezentam la serbarea de Craciun, in 12 decembrie, cerandu-le tuturor sa recunoasca interpretii. Premiul: un tort.
Ar fi grozav daca reusim sa facem cateva “personalitati” sa cante: administratorul, secretara lui Rombach, poate pe Rombach insusi?!
Noi o sa citim bancurile create pe seama acestui cantec: cand Agnes cea revoltata ii scrie iubitului ei sa nu-I mai trimita daruri si ajunge in sfarsit la Casa de Nebuni, sau cele 12 zile de Craciun pentru cercetatori….
Sabine nu se mai dadea dusa, ca de fiecare data cand vine la mine. Sanda ma tragea de maneca dintr-o fereastra, Andrei astepta in alta. In sfarsit, pe la 10:30 s-a dus.
Si m-am culcat si eu!