Saturday, November 01, 2003
Si nu mi-a fost destul. Dimineata la 5 m-am sculat sa inchei proiectul inceput cu Cosmin, Joost si Octavian: ECDL pentru nevazatori.
Am fost in stare sa lucrez non-stop pana la 11, cand Cosmin a listat si a impachetat totul.
Si a plecat la posta.
Iar eu m-am dus sa-mi fac cumparaturile: vezi sa nu!
TOOOTUL era inchis: pana si restaurantele! Alle Heilige- Ziua tuturor Sfintilor! Am incercat la arabi, la turci... Nimic, dar chiar nimic.
M-am intors acasa. Noroc ca frigiderul meu e o insula cu comori, nu stii niciodata ce gasesti cand sapi acolo.
Am gatit ca lumea: supa, orez, mancare de praz cu masline, o salata uriasa de morcov si telina.
Am facut o excursie in pivnita, si am pus in functiune masina de spalat.
M-am gandit sa dorm o ora si pe urma sa ies cu bicicleta. Vremea era schimbatoare.
M-am culcat, dar dupa un sfert de ora m-am trezit intrebandu-ma: daca masina asta nu e la fel de desteapta si nu se stie opri singura? Si am coborat in pivnita. Masina se oprise. Era desteapta.
Cand am ajuns sus, taarr- telefonul.
Era Cosmin- incurcaturi cu posta.
Restul dupa-amiezii s-a scurs pe nesimtite. Am tot incercat sa dau de Sabine, dar nu raspundea.
La 8 m-am hotarat sa ma duc sa vad Luther - un film pentru care se face mult tam-tam aici.
La cinema e haios- fiecare scaun are loc pentru pus sticla - toata lumea isi cumpara suc sau bere sau apa si pop-corn sau alte chestii de rontait. Eu am mancat Mentosane.
Filmul a inceput dupa 1/2 de ora de reclame.
Ma asteptam la ceva cu totul maret. Au fost vreo cateva momente emotionante, dar atat.
In rolul principal e Joseph Fiennes, fratele actorului din English Patient. Cel mai grozav rol l-a facut Peter Ustinov, care are 83 de ani- Frederick de Saxa. Avea niste nuante pe fata, care clar nu erau in scenariu si care au imbogatit tot filmul. Batranul principe era ghidus, si-i convenea revolta lui Luther, insa se ferea s-o spuna.
Au incercat sa puna toata viata lui Luther in film, ceea ce n-a fost prea inspirat. Sunt niste faze abrupte: el iesind din ascunzatoare si vazand zecile de mii de morti- nu intelegi cine si de ce i-a omorat. Si apoi, fara nici o introducere, cum brusc e sedus de o fosta calugarita, Katarina de Bora. A trebuit sa citesc cronicile si putina istorie ca sa ma lamuresc.
Cred ca am si pierdut unele replici memorabile din cauza ca nu inteleg toate cuvintele. Trebuie sa ma pun pe invatat cuvinte- profa de la cursul de germana a zis ca ar trebui sa avem liste de 50-100 de cuvinte pe zi.