Tuesday, March 16, 2004
Am trecut un hop: operatia. A fost incredibil de usor, toata lumea avea rezerve, si deodata s-a dovedit ca tratamentul urmat a dat rezultate neasteptat de bune, si operatia s-a putut face in cele mai bune conditii. Eu cred ca ingerasul meu a lucrat 24 de ore din 24, e o adevarata minune!
Si la trei zile dupa operatie, conducand-o pe prietena mea care venise in vizita, descopar un Internet Cafe in incinta spitalului- Imi citesc posta, aflu despre blog ca a avut 24 de vizitatori saptamana asta, ma gandesc ca lumea vrea sa afle noutati de la mine si incerc sa scriu. Surpriza! Acces interzis! Site avand continut imoral! Sa vezi si sa nu crezi: era perfect posibil sa citesti absolut orice blog, cu absolut orice subiect, dar nu era permis sa scrii!
Daca vreti un circuit virtual al spitalului, acum e momentul! Puteti urca pe scari, si ajungeti pe Strada Vizitatorilor! Magazine, bistrouri, expozitii, telefoane, automate bancare, tot ce vrei!
In fine, asta este! Poate ca o sa am timp dupa ce ajung acasa sa povestesc mai mult despre cum arata un spital german, cred ca merita!
Iar ce mi s-a intamplat mie, nu stiu daca merita povestit, ca oricum nu m-ati crede! Suna a poveste cu zane, si stiu ca nu sunteti obisnuiti! Totul a mers mai mult decat bine, sincronicitate dupa sincronicitate, totul a concurat ca lucrurile sa iasa bine. De la internare, pusa in fiecare clipa sub semnul intrebarii (Dr Uhl nu avea loc, toata perioda ii era programata, spitalul nu voia sa ma primeasca decat cu 6000 de euro cash, Asigurarile nu gaseau o cale sa ii plateasca), pana la drumul spre M?nchen (dupa doua nopti albe, 3 ore de somn in 48 de ore, pentru a termina lucrarile si articolele in termen, zapada din dimineata plecarii- cca 10 cm, care transformase bagajul meu pe rotile intr-un instrument de adunat zapada, compartimentul ultra-plin de personaje scortoase din lumea IT care vorbeau importanti despre problemele lor si-mi tulburau somnul), internarea propriu-zisa- care a mers ff simplu, salonul prietenos si surpriza cand am aflat ca sunt prima pe lista operatiilor de a doua zi, desi ma asteptam sa stau degeaba mai multe zile acolo. Marti m-am internat, miercuri la 9:45 am facut o rezonanta magnetica care a fost gata la ora 11- si am primit-o in mana (de obicei dureaza 24-48 de ore!), la 12 am pornit cu patul spre anestezie, la 12 si un sfert eram deja adormita. Am iesit de acolo la ora 5- cel putin cam atunci am deschis primul ochi!, am fost intrebata cate degete vad si daca ma pot misca- totul era OK!
Au fost cateva nopti rele, fiindca aveam nasul infundat si nu putem respira, dar asta a fost tot. Nici dureri de cap, nici alte probleme. Prietenele si familia au fost la inaltime- n-am avut nici un moment de plictiseala, telefonul a sunat intr-una la capul meu, mai ales cand colegele mele de camera se culcau la 7 odata cu apusul!
Am avut cateva zile superbe, cand lumea se plimba pe afara in maneca scurta si am iesit si eu cu cartea pe o banca in Gradina Pacientilor. De la fereastra noastra de la etajul 9 se vedeau Alpii cu zapada, ce putea fi mai frumos!
Dimineata la 3 pasarelele incepeau sa cante a primavara, postul de radio Bayern 4 transmitea non-stop muzica simfonica - totul a concurat sa-mi faca sederea cat mai placuta!
Mai putin azi, la externare, cand am fost gata la ora 10 sa plec si a trebuit sa stau pana la 12:30 asteptand o scrisoare catre medicul meu de familie.
Dar, cum totul are un rost, m-am gandit la Maktub si mi-am spus ca nu trebuia sa fiu in intervalul acela in alta parte decat acolo! Iar drumul de la spital pana la Landshut, la prietena mea, a decurs mult mai bine decat ma asteptam pentru ca am avut atata timp sa-l pregatesc in minte!
M-am bucurat de soare, am stat pe o banca citind Small Pieces Loosely Joined si gandindu-ma la teoria mea despre invatarea din bloguri, am povestit cu prietena mea, si acum ma desfat cu Internet-ul.
Pe maine, din Kaiserslautern!