Thursday, May 20, 2004
19 mai- ziua plecarii din Kaiserslautern spre Paris. O miercure. Toata saptamana dinainte am lucrat non-stop, sambata, duminica, fara deosebire, ca sa termin prezentarile pt Paris. Tot nu le-am terminat. In miercurea aceea a fost un seminar intern referitor la inspectie in software. Nu m-am putut duce decat la sesiunea de dimineata, pe urma ceea ce era de terminat m-a biruit. Trebuia terminat raportul de activitate catre ERCIM, trebuiau predate carti, trebuia spus la revedere la atata lume...
Am plecat pe la doua de la Institut, trenul era la 4, dar trebuia sa ajung cu bicicleta in oras.
Prima data in 9 luni ca am plecat la gara la timp!
Trenul de Paris era plin ochi de nemti care citeau silitori ghidul-se pregateau pentru mica vacanta de „Inaltare”. Numai eu ma duceam la Paris sa lucrez! Si am inceput din tren- am mai dat gata o prezentare pana la Paris.
In fata mea erau doua fetite- trebuie ca aveau in jur de 13 ani- o nemtoaica blonda si o asiatica bruna. Chicoteau intr-una si blonda citea cu voce tare in engleza. Sclipeau de tinerete si frumusete. Dar ciripitul lor era asa de enervant!
Am ajuns in Buttes-Chaumont, unde CNAM imi facuse rezervarea la hotel. Am picat lesinata, am hotarat sa mai incerc sa lucrez ceva dimineata. Si asta am facut 7 zile la Paris, m-am trezit in fiecare dimineata la 5 si mi-am facut cafea cu lapte in microunde, si am lucrat cu drag si spor pana la 7, cand trebuia sa ma pregatesc de plecare. Intre timp, cate o stire in franceza la TV.
Dupa 3 ore de predat in prima dimineata, eram mahmura. N-am mai predat de mult, asa ca...Am iesit sa caut un restaurant sa mananc ceva. Am gasit un restaurant mititel pe Rue Turbigo, in apropiere. M-am asezat afara, si am mancat cea mai delicioasa omleta din viata mea- cu Herbes de Provence! Sa stai pe un trotuar la Paris, la soare, si sa-ti savurezi pranzul. Ce poti visa mai mult? Dar la ora aceea ma preocupa prea tare reactia studentilor mei pentru a ma mai gandi la altceva. Doisprezece chinezi si o vietnameza- douasprezece fete si un singur baiat, toti platindu-si studiile, toti avand laptopuri mult mai scumpe decat al meu. Bloguri, teoria organizarii, linkuri de tot felul-probabil ca i-am zapacit de tot.
Aveam acces la Internet din sala, dupa terminarea orelor am ramas sa-mi verific posta, am citit o nota de-al lui Martin Röll care m-a dat gata, contra utilizarii blogurilor in invatamant fara un scop precis si fara a valorifica avantajele lor.
Seara eram lesinata, daca ar fi fost dupa mine nu ma mai duceam nicaieri. Dar Clara si prietena ei Pauline venisera cu lectiile facute de acasa. Si ce daca nu dormisera nici un pic in tren? Trebuia sa cinam, apoi sa urcam in Turnul Eiffel ca sa vedem luminile...
Am cinat undeva pe rive droite, pe o terasa care arata bine. Eu am cerut salata cu branza de capra, ele la fel. Cand sa comandam bautura- bere pe linie- fara alcool, e drept, dar sa bei bere la Paris?! Tot facusem un compromis, salata era frantuzeasca, langa noi doua nemtoaice mancau un morman de sandwich-uri fiecare! Cum vorbeam nemteste, si chelnerul se straduia sa arate ca e multilingv, fetele intra in vorba: auziti, astia n-au super-marketuri? Ca noi murim de foame! Le lamurim ca trebuie sa iasa din centru ca sa gaseasca asa ceva. Trecem podul si ne indreptam triumfator spre Turnul Eiffel, care parea la doi pasi. Era deja 10 seara. Coada nu era prea mare, in 10 minute am fost la lift. Clara voia pana sus de tot, asa ca am urcat doua nivele, ne-am uitat de jur imprejur si am cautat coada pentru liftul urmator. Incredibil: aproape toata multimea aceea statea la rand. Noroc ca exista un fel de labirint, ca sa nu se produca busculade. Parca vad si acum cateva din figurile cu care ne tot intalneam la fiecare rasucire a cozii: un grup de tineri asiatici, cred ca vietnamezi, destul de tacuti, o tipa tanara si eleganta cu un barbat de vreo patruzeci de ani, grasun si important, cateva perechi germane, o tipa in rochie de seara si cu tocuri cui, o pereche de englezi. A durat mai mult de o ora pana am ajuns la ascensor. De sus, privelistea era cu adevarat superba. Dar la lift intrebasem pana cand circula metroul si era deja 12- ni se spusese ca panala 12:30.
Totul era luminat magnific-nu e Paris orasul luminilor? De doua ori am prins un soi de blitzuri stroboscopice care plecau din turn si probabil dadeau foarte bine de jos, dar cand erai in turn erau obositoare. Ne-am hotarat sa mergem in Cartiere Latin a doua zi. Notre-Dame de Sacre-Coeur se vedea fantastic pe varful colinei. Champs-Elysees era o dara de lumina. Madeleine era si ea foarte frumoasa. In varf, o camera amenajata de Jean Eiffel pentru a-si primi musafirii. Cu niscai statuete infatisandu-i pe Eiffel si pe fiica-sa. Ne-am grabit sa coboram. Alta coada. Jos, n-am putut gasi gaura metroului si am intrebat niste politisti. Am intrat in ceva care semana a super-market si era o gara de metrou si tren in acelasi timp. Am pierdut ultimul tren fiindac nu ne-am prins daca directia e buna. Evacuati de personal, am reusit sa gasim o alta gara de metrou deschisa. Lume destul de multa. Impreuna cu Clara, am gasit o combinatie de trenuri care sa ne duca acasa la hotel. Formidabil ce pricepere am dezvoltat amandoua in trei zile de a gasi drumul catre orice colt indepartat cu metroul! Desi nu e la fel de bine organizat ca cel german si e construit parca pentru hoti, atatea masuri fiind luate impotriva calatoriilor fara bilet, e logic si te poti descurca in el.
A nu, ca m-am pierdut si in Paris. O data n-am putut gasi gara de metrou catre o anumita directie, desi am trecut de 3 ori pe langa ea. Si ma grabeam la tren. Altadata m-am pierdut in Bois de Boulogne. Atat de rau incat am revenit dupa o ora in acelasi punct. Incredibil. Ma simteam ca intr-o bucla temporala. La tiganci. Pe urma am revazut punctul unde m-am pierdut si am inteles. Vrusesem sa mananc la unul din restaurantele acelea si m-am abtinut. Cred ca asta m-a adus inapoi. A doua oara am mancat si m-am lafait la soare.
Cred ca ar trebui sa incerc sa fac o lista ABC- metoda lui Siegfried- ca sa incerc sa vad de ce mi se tot intampla asta. Primul lucru care-mi vine in minte e „orb prin Gaza, la moara cu sclavi”. O sa incerc sa revin la subiect cand voi avea un loc al meu.
Inapoi a nos moutons parisiens. La 1:40 am ajuns inapoi in hotel. Garile de metrou destul de goale. Multi nemti peste tot. La 5 a trebuit sa ma scol.
Ziua de joi a fost putin mai omeneasca. Destul de obositoare la scoala, dar subiectul era interesant: „ Organizational Learning ”, si studentii mei au participat cu exemple si teme pregatite de ei.
Planul Clarei pentru vineri era Montmartre. Am urcat a pied, printre buticuri exotice , apoi pe scarile acelea miraculoase pe care altadata am vazut mimul cameleon dansand pe muzica lui Pachelbel.
Batea un vant subtire, am intrat in catedrala si ne-am invartit de jur imprejur. Am avut 5 minute si pentru mine. Toate neamurile pamantului erau acolo: indieni, japonezi, americani. Notre Dame de Sacre Coeur are pentru mine ceva special. Ce simt acolo n-am mai simtit nicaieri. E loc de popas pentru pelerini si biserica Sfintei Inimi,lucru despre care se vorbeste rar sau de loc in ortodoxie. Are o atmosfera pura si luminoasa- poate si fiindca domina Parisul de pe o inaltime si nimicniciile omenesti nu o ating. La iesirea din Catedrala,o statuie vie. Un domn argintiu, care nu se misca decat daca i se aruncau bani in palarie. Clara s-a dus spre el cu banii si m-a pus sa o fotografiez. Totul a fost bine si frumos, domnul a luat-o pe Clara de brat, eu clic, dar trebuia sa raman pe faza si sa stiu deja ca de la Clara te poti astepta la orice- l-a pupat pe domnul argintiu pe obraz si eu am ratat faza!
Ne-am invartit prin Montmartre, am privit tablourile si pictorii la lucru, am adulmecat minunile gastronomice (si preturile!), am pipait saluri de matase si ne-am indragostit de niste tablouri in alb si gri! Intr-un final ne-am asezat la o masa- am mancat bine si Pauline a facut cinste cu o butelie de vin rosu, intrucat se apropia ziua ei. Am stat afara, dar terasa era acoperita si niste suflante cu gaz faceau atmosfera comfortabila. Jean, chelnerul nostru, m-a cam luat peste picior cu vegetarianismul meu. Am mancat trei feluri, si pretul a ramas in limite rezonabile. La plecare, m-am laudat ca stiu drumul pe langa Cimitiere de Montmartre pana in Place de Clichy. Noroc ca am dat peste o gaura de metrou fara sa vrem, se facuse subtire, si am renuntat sa-i mai aratam Paulinei Moulin Rouge. Cu alta ocazie. Era deja trecut de miezul noptii.
