Sunday, May 23, 2004
A treia zi sambata. Program de voie. Am dormit tarziu. Cred ca in ziua aceea n-am lucrat dimineata. Planul zilei: cu vaporasul pe Sena, Cartiere Latin, Rive Gauche, poza de pe pod cu Notre-Dame de Paris, Champs Elysees. Tur de forta.
Primul lucru pe care mi-l amintesc este ca am cascat toata ziua. Probabil un fel de decompensare- pana atunci fusesem permanent in priza si acum aveam in sfarsit o zi mai lejera. Lejera? In visurile mele!
Dimineata, primul lucru pe care l-am facut a fost sa intram in biserica ce se afla in apropierea statiei de metrou de unde plecam eu in fiecare zi. Frumoasa, respira lumina, desi cartierul era murdar iar pe scarile bisericii se aflau permanent un amestec de cersetori cu activisti sociali, n-am inteles perfect ce erau. Cand cerseau, cand purtau placate. Am vrut sa-i fotografiez si mi-a fost teama, aratau cam fiorosi. Pe urma am luat metroul si ne-am dus in ceea ce am crezut eu ca este Cartiere Latin – bucata din spatele Turnului Eiffel, in dreapta. Cred ca vazusem o harta aproximativa in turn si de acolo mi-a venit ideea. Ne-am plimbat un pic pe jos, era soare si vant, cladiri uriase, bulevarde largi, banci, nimic din ceea ce ne asteptasem noi sa vedem. In prima seara vazusem un film cu Pierre Richard in care actiunea culmina in Cartiere Latin, unde se inaltase o baricada si demonstrantii dadeau in politie cu pietre din pavaj. Am vrut sa ajung acolo.
Apoi pe Campul lui Marte, unde ne-a prins o furtuna de praf. Lumea statea pe iarba relaxata, am vrut si eo o poza in lotus pe iarba acolo, mi-ar fi placut sa pot sta mai mult.
Cozile la Turn erau de 3-4 ore numai jos, cred ca trebuia sa stai toata ziua ca sa urci. Noi am stat la coada la vaporas. Clara voia la unul anume, dar am gresit coada. Cautand ceva de mancare, am dat peste un restaurant cu autoservire si ne-am ghiftuit.Apoi am luat vaporasul. Tot comentariul s-a redus la o prezentare a statiilor care urmau, facuta de-un ofiter scurt si frumusel. Biletul ne dadea dreptul sa mergem pana la Jardin des Plantes, dar ne-am hotarat sa ne oprim la Notre-Dame – Clara voia o poza anume de pe pod, avand in fundal catedrala. De la Notre-Dame am pornit-o spre Pantheon, cladirea aceea cu coloane care e in toate pozele. In drum am mai vazut doua biserici, una construita pe locul unei foste capele dedicate Sfintei Genevieve- Saint Etienne du Mont. Aici am avut o intamplare mai speciala – ma uitam la un vitraliu cu Iisus- ma pierdusem de fete- si ma intrebam de ce m-a parasit starea aceea de gratie pe care o am cateodata- cand simt si stiu- si in clipa aceea, a iesit soarele si a proiectat o raza galbena din inima lui Iisus spre mine pe pardoseala. Am inlemnit, a fost un fel de dojana cu o revarsare de iubire si lumina totodata, de ce sunt mereu nemultumita cu ceea ce am, nu spuneam eu ca nu poti fi mereu pe coama valului?!
De acolo, am ajuns undeva in spatele catedralei. Un domn care parea de-al casei a invitat pe cineva la o expozitie de icoane- am luat-o pe un coridor si am ajuns la capela din spate. Am citit ceva despre istoricul bisericii si cum a crescut ea- am hotarat sa revin singura duminica.
La Pantheon, Clara a vrut sa intram. Mie-mi ajungea ce stiam despre cladire. Aruncam o privire- coada, si un tur dureaza 1 ora si trei sferturi. Ne-am lecuit. ceva mai jos-StMichael- n-am intrat.
Eu am propus Jardins de Luxembourg- ceva verde pe harta, hai sa mergem acolo si sa stam putin. Gradinile Mariei de Medicis erau superbe si acum- ca in toate descrierile pe care le-am citit ori vazut. Am vrut inghetata- Clara a plecat sa aduca. Noi ne-am lafait la soare pe scaune si am povestit despre vietile noastre trecute si viitoare. Aproape ca-n bancul cu broastele testoase, Clara s-a intors dupa vreo suta de ani. Dar spre deosebire de banc, adusese inghetata.
Bancul suna cam asa: doua broaste testoase pleaca sa bea apa dintr-un lac, la cca 200 de ani distanta dupa mersul lor. Cand ajung la lac, una realizeaza ca si-a uitat cescuta acasa si-i spun e celeilalte sa nu bea fara ea, ca ea se duce sa-si aduca cescuta. Dupa 100 de ani, broscuta ramasa decide sa bea, in sfarsit, din lac. Nu mai poate astepta. La care cealalta broscuta apare de dupa piatra: te-am prins: ai vrut sa bei fara mine!
Eu n-aveam ce manca fara Clara, dar tot uitandu-ma dupa ea in zare, asteptam sa sara de dupa o piatra!
In Jardins de Luxembourg erau copii care stateau la coada sa conduca un vaporas teleghidat pe lac, copii calare pe ponei, adulti care citeau un roman sau pur si simplu dormitau la soare. Superb!
De acolo, am coborat la Saint-Germain de Pres, unde un grup de studenti –o orchestra improvizata- canta Anotimpurile de Vivaldi. Moment de vis. Am intrat si in biserica – una dintre cele mai vechi biserici din Paris, care pe vremea revolutiei a fost folosita si ca inchisoare. Pe urma a ars....
A urmat rive gauche, les bouquinistes. Am gasit Gide, La Porte Etroite. Apoi am gasit o carte de astrologie recenta, care parea extrem de interesanta, dar ce folos, ca zace inca in lazile mele de la Kaiserslautern!
Am cumparat fel de fel de nimicuri.. Ce m-a atras mai tare erau vederile si afisele vechi, toate obiectele acelea cu patina...Ne-am dus in fata Catedralei Notre Dame, sa facem pozele dorite. Am vazut un barbat care tinea mana intinsa si zeci de vrabii roiau in jurul lui. Pe urma scena s-a repetat si cu altii. Le dadeau paine, asta era secretul, dar intamplarea tot avea un aer de miraculos.
Am luat-o spre Louvre pe jos, sigur ca in curte era un tigan care vindea apa minerala si care vorbea cu Piranda lui...romaneste.
Trebuia sa traversam numai les Jardins de Tuileries, dar drumul parea ca nu se mai termina si eu eram moarta de foame si de sete. In plus, rafalele de praf ne urmareau in continuare. La capatul gradinilor, am esuat intr-o gradina de vara. Am mancat clatite, celebrele crepes parisiennes. Au fost bune, dar atat.
Si pe urma, tot pe jos, les Champs Elysees. Cu vizite prin magazine. Clara avea planuri clare sa cumpere la fiecare cate ceva. Eu n-am gasit nimic de cumparat. Nu erau preturi exagerat de mari, dar nu gaseam nimic interesant. Daca eram intr-o librarie era altceva...
La capatul Campiilor Elizee ne-am asezat pe o banca sa admiram apusul de soare si Arcul de Triumf.Era sa ne fie fatal: un accident pe linia metroului a paralizat toata circulatia, si noi a trebuit sa schimbam metrou dupa metrou ca sa ajungem la hotel. Fetele au inhatat bagajele si au tulit-o la gara sa nu piarda trenul. Eu am facut o baie lunga si am cazut terminata.
Duminica
Am hotarat sa imbin utilul cu placutul si sa ma duc in Bois de Boulogne cu hartoagele dupa mine. Mai intai am intrat in biserica de langa metrou- se pregateau de slujba. O doamna in roz zambea si dadea buna-dimineata la toata lumea. Am hotarat sa sar in metrou si sa ma duc la Saint-Germain sa ascult slujba de acolo. N-am ajuns la vreme- cand am ajuns, lumea iesea din biserica.
In Bois de Boulogne a fost mai intai departe de ajuns- a trebuit trecut pe langa tot hipodromul. O gramada de semne indicau Roland Garos, dar in mintea mea arena nu se lega nicicum de Paris, Roland Garos-ul meu erau Tiriac si Nastase la Cupa Davies.
In fine, am ajuns in Bois de Boulogne, am ocolit lacul si m-am trantit pe iarba sa lucrez. Era lume multa, la picnic, citind sau dormind. Foarte multi cu biciclete sau facand jogging. S-a pornit un vant, m-am ridicat sa plec. As fi mancat ceva, restaurantul era insa pe partea opusa a lacului si se trecea cu bac-ul. Am hotarat sa renunt din lipsa de timp. Mai incolo, un alt birtas cu o casuta si mese la soare. Lucruri nepretentioase-mai mult sandwichuri. Ma atragea, dar am zis nu. Am plecat spre oras, am luat o scurtatura prin padure care avea un indicator, am ajuns la un scuar mare pe care n-am stiut sa-l interpretez pe harta-si dupa o ora de mers, eram in acelasi loc . Nu mi-a venit sa cred. De data asta m-am asezat sa mananc si am incercat sa inteleg ce mi se intampla. In drum spre metrou, am dat peste cartierul general al OECD la Paris – de cate ori am trimis plicuri intr-acolo si ma intrebam cum o fi aratand!
Cu metroul am ajuns in apropierea Bd Hausman – sau Osman?-si m-am dus sa vad muzeul Jaquemart-Andre.Nu voiam Louvru, nu masimteam in stare, dar un muzeu mai mititel tot mi-am dorit. O casa boiereasca mare, cu tot felul de fresce venetiene, statui si tablouri. Mobilier de epoca. Un bogatas indragostit de arta, care s-a casatorit tarziu, dupa 40 de ani, cu pictorita care i-a facut portretul. Pictorita care venea dintr-un mediu modest, dar care a crescut prin case boieresti. Statul nu avea bani sa achizitioneze lucrari pentru muzee, asa incat ii incuraja pe ei sa o faca- caraghios, nu? Nu prea mi-a placut nimic de acolo, a era un tablou al unei contese rusoaice facut la Venetia, contesa parea prostuta, dar pleznea de sanatate si tabloul era deosebit de reusit.
