Thursday, June 03, 2004
Iata-ma in Luxemburg.
Mai am o gramada de povesti de scris, despre Paris si Nürnberg, dar nu e timp acum.
Am primit in sfarsit un calculator si un telefon ieri la sfarsitul programului, dupa ce am facut putin scandal. Inca nu inteleg bine cum functioneaza oamenii astia!
Au gasit hartia de acum doi ani prin care cereau un bursier ERCIM care sa le rezolve o problema anume. Deci stiua ca am sa vin. Acum 4 luni am fost in vizita- deci ma cunosteau deja. Si acum nu am permis de munca, iar persoana din minister care trebuia sa decida asupra dosarului meu a plecat in concediu pentru trei saptamani.
Deci, serviciul tehnic nu-mi poate da un computer fiindca serviciul Resurse Umane nu a dat ordin, iar serviciul de Resurse Umane asteapta scrisoarea de la Minister. Incerc sa insinuez ca trebuie sa dau niste telefoane ca sa mi pot gasi un apartament. Nimeni nimic. Scuze, zambete, o invitatie la masa (un sandvici mancat in picioare intr-un supermarket), dar nimeni nu-mi spune: telefoneaza de la mine!
Toata lumea lucreaza, se agita, e absorbita. Dar nimic nu functioneaza! Si inca nu inteleg de ce! Se pare ca luxemburghezilor sadea nu le plac strainii, dar inca nu m-am dumirit ce si cum. Am fost sa vad un apartament si proprietara era o negresa de vreo 35 de ani, foarte elegant imbracata, dar in slapi. Ieri alta vizita, inlesnita de o cunostinta din Romania - chiriasul: un negru bine facut caruia-i plac antichitatile!