Thursday, September 23, 2004
Cum arata lucrurile
De cateva zile, la Institut au aparut afise moralizatoare in toalete. O banda desenata ne arata ce trebuie facut cu peria din spatele toaletei. La "Asa nu" sunt doua exemple cu un nene care se piaptana cu ea, sau se sterge la fund. Cah! Chiar asa idioti parem?!
Dar asta nu e tot. Dupa un soi de adunare generala cu 80 de oameni care a tinut trei ore, am primit un mail semnat de "le regisseur du batiment" - adica regizorul cladirii- in care ne facea troaca de porci pentru ca nu am adunat pliantele aduse de serviciul de documentare ca sa-si faca reclama si puse cu grija pe fiecare scaun, si pentru ca a ramas un pahar de cafea pe un scaun. 1 scaun costa 380 euro, cum va puteti bate joc in halul asta! La prima vedere m-am rusinat, pe urma m-am gandit din ce-or fi scaunele astea, sfinte Sisoie, ca toata mobila mea din casa n-a costat atata!
Joi am primit un alt mail, in care ni se explica ca trebuie sa fim recunoscatori ca lucram intr-un mediu asa de minunat, si sa facem curat pe pervazele geamurilor, unde unii au pus dosare, ca se vede urat de afara. Noi suntem la etajul 3, cred ca trebuie sa te uiti din avion ca sa ne vezi dosarele. Pe urma a mai trecut cineva in control, care ne-a zis sa facem frumos, ca altfel ajungem la directorul Institutului pentru urechiere!
Au fost destule comentarii - cica e ceva tipic luxemburghez sa te mandresti cu ordinea din institutie- mie mi-au venit in minte anii '80 cand ni se spunea ce norocosi suntem ca stam 7 intr-o camera de 4 persoane si ca avem apa calda (cateodata!) la camin. Colegii mei au propus sa se aseze pe pervaz si "sa faca frumos" in loc sa lucreze, dar sugestia nu le-a fost acceptata.
Iar mi-am adus aminte de bancul cu canibalii, in care cei capturati se puteau salva daca cereau ceva imposibil de procurat de catre canibali. Romanul nostru a cerut sa vorbeasca cu secretarul de partid sau cu liderul de sindicat. Canibalii l-au eliberat, ca n-aveau asa ceva, dar romanul, curios, a vrut sa afle: "atunci cine v-a invatat sa va mancati intre voi?"
Aici n-au nici una nici alta, si nici nu se mananca intre ei (sau in tot cazul, mai putin decat in Germania, unde cultura e una a competitiei!), in schimb au tot felul de naravuri care in mintea mea se legau strict de regimul comunist.
Si cu toata campania asta, ciulinii de la coltul cladirii sunt tot acolo. Puteti sa va convingeti!
In alta ordine de idei, mai auzim si ca Google filtreaza stirile si azi-maine auzim numai ce trebuie!
Si nu sunt numai eu paranoica- blogherii care s-au intalnit pentru BlogWalk4 la Londra saptamana trecuta au zis ca e greu de blogait in interiorul unei firme - ca nu o sa mai spui ce crezi gandindu-te la cine o sa citeasca. Frica a fost factorul cel mai des pomenit in inhibarea posibililor amatori de blog pe intranet. Ei bine, in Germania la institut n-a fost de loc asa. Oamenii sunt inteligenti si stiu ce sa spuna si cat, ca sa nu calce pe bec. Nu ne-am gandit de loc la asta cand am pornit experimentul ala traznit bazat pe TikiWiki, in care lumea a fost invitata sa-si faca cate un blog, doua- trei, si sa scrie in wiki. E drept ca nici conducerea nu si-a bagat nasul.
Dar despre anumite chestii sigur ca nu scrii acolo. Pentru cei din interior, ele transpar clar. E vorba de o comunitate de idei. E suficient sa mentionezi ceva- si ceilalti impartasesc sau nu punctul tau de vedere. O iei mai pe departe cum s-ar zice... Asta daca ai taria opiniunilor tale... dar la noi se vorbea despre lucruri inofensive - idei de cercetare - bine, si alea puteau fi neconforme cu politica institutului si puteai fi acuzat ca risipesti timpul. Insa faptul ca eram inauntrul intranetului ne dadea un soi de incredere ca orice am scrie ramane intre noi.
In urma studiului despre cultura comunitatilor Open Source pe care m-au rugat sa-l fac pentru Odette, m-am trezit mare expert mare in comunitati OS. Am si ajuns pe pagina cu echipa - iar ghidusul nostru web-designer a adaugat langa fiecare cate o poza pentru varianta de test. Eu eram Gabriella din Mica sirena- m-am simtit flatata. Unul din baietii filiformi a devenit un luptator de sumo. Designerul insusi, probabil de origine magrebiana, era o cadana infasurata in voal. Imi pare rau ca n-am salvat o captura de ecran - au dat-o jos, fiindca s-a protestat vehement!
Week-end-ul asta lucrez- tot ce pot face e sa ma consolez cu amintirea plimbarii pe bicicleta pe care am facut-o sambata trecuta pana la Hesperange. A fost penultima zi de vara! Iar duminica a fost chiar ultima! Cri-cri-cri, toamna gri...
