Monday, October 30, 2006
Si inca un Bank Holiday...
ultimul pe anul asta:-( Si vreti sa stiti ce fac? Sarbatoresc prin munca, fericita ca pot sa-mi imprastii hartiile pe covor si ca nu trebuie sa ma duc la nici o sedinta!
In general sunt foarte dura cu mine insami si nu-mi mai permit sa ma rasfat scriind in blog, dar de data asta m-am dus sa fac curat pe Coniecto (inca purta banner-ul pentru Blogtalk Reloaded, care a fost acum o luna!), si am gasit aceasta insemnare care mi-a inmuiat inima... Multumesc, Hoinarule-pe-web:-)
M-am uitat pe lista insemnarilor de anul asta din Gabrielia si sunt 9 la numar (unul tot in stadiul de draft si acum!), si am realizat ca blogul asta al meu e pe cale sa moara! Nu si in mintea mea, pentru ca mereu sper ca or sa vina zile mai linistite, si ca o sa incep sa scriu regulat "de maine de luni". Dar maine nu vine niciodata, tot ce avem e astazi...
Trebuie sa marturisesc ca tacerea mea se datoreaza in mare parte faptului ca lucrez una-ntruna.
Lunile iulie si august s-au dus ca vantul si ca gandul cu pregatiri pentru evenimentele ce aveau sa vina in septembrie ( un project review - o inspectie mare - mai pe romaneste!).
Cel mai important eveniment inaintea unei vacante de 6 zile la Costinesti la sfarsitul lui august, a fost ca mi s-a furat bicicleta din balcon. In noaptea dinaintea plecarii, m-am dus la culcare la 2:30 am si m-am sculat la 5. Aveam de impachetat si de terminat o prezentare importanta pentru a doua zi, iar la 6 dimineata tot grupul meu in frunte cu marele sef plecam la Dublin pentru aceasta prezentare. Ei, la 5 cand am iesit in balcon sa iau bicicleta si sa o pun in apartament, draguta de ea disparuse. Mi s-au taiat genunchii, era a treia oara ca cineva intra in balconul meu, si acel cineva trebuie ca are o cheie. Bineinteles ca am anuntat politia, dar numai asa ca sa-mi fac datoria civica, ca altfel nici o speranta...
Imi tot propun sa fac o lista cu lucrurile care merg mai rau aici ca in Romania. Am inceput anul trecut cu spitalele si sistemul de sanatate (norocul meu ca n-am mai vazut un doctor de 10 luni!). Am adaugat sistemul de transport... si acum politia... Nici nu-mi dau seama daca sunt prost organizati sau pur si simplu au prea mult de-a face cu morti violente ca sa le mai pese si de altceva...
Cert e ca blocul meu se transforma intr-un soi de ghetto - 98% din vecini sunt polonezi, si ei fac legea aici. Si acum irlandezii vor sa puna stavile venirii romanilor si bulgarilor incepand din 2007, dar nu se uita la polonezii pe care-i au deja aici (peste 300 000 la o populatie de 3 milioane!), si care continua sa-si aduca familiile si prietenii. A vorbi engleza nu mai e o pre-conditie, pentru ca pot lucra numai cu ai lor, au ziarele lor, magazinele lor, canalele lor de televiziune, si mai nou pub-urile lor. Sunt zone care devin inaccesibile irlandezilor, pentru ca ei cumpara majoritatea caselor si mai toate inscriptiile sunt in poloneza. Normal ca politia nu se mai amesteca! E asta "integrarea" europeana de care tot vorbim?
Am intalnit aceeasi situatie si in Germania, unde erau enclave de rusi unde nimeni altcineva nu punea piciorul. Partea stranie e ca se bucurau de toate avantajele asigurarilor sociale si de sanatate fara sa vorbeasca un singur cuvant in germana. Marea majoritate lucrau pe santier si aveau un mester de-al lor care era singurul care vorbea germana si le negocia drepturile.
In fine... Inapoi la oile mele... Marea inspectie a trecut - acum o luna si mai bine - si tot nu avem nici o informatie despre rezultate... Miza? Continuarea proiectului dincolo de martie 2007.
Am reinceput munca de teren - observatii intr-o companie multinationala care face dezvoltare de software. Uneori, cand stau in ploaie asteptand autobuzul si se intampla sa pierd ultimul tren spre Limerick, ma intreb care e diferenta intre acum si acum 15 ani, cand implementam programe de salarii la Hartia Petresti si Zaharul Teius. Mi se face foame... mi se face frig... simt ca pic din picioare... tot eu - aceeasi fiinta umana limitata care are nevoie de odihna si mancare ca sa functioneze.
Ce fac acolo? Traiesc viata unei echipe care depinde in munca ei de ceea ce fac altii, in alte locatii de pe glob. De ce ar fi asta interesant?! Pentru ca ar putea sa aduca o intelegere sporita a ceea ce se intampla in realitate acolo jos, "la coada codului" - cum spunea o prietena de-a mea, unde nimanui nu-i pasa de metode si modele si maiestrele rezultate ale cercetarii stiintifice, si, ca s-o citez tot pe ea, "pute"!
Si acum inapoi la munca! Notitele din ultima saptamana de sistematizat, de pregatit cursul de maine, de contactat nemtii cu care urmeaza sa ma vad saptamana viitoare la Stuttgart, de comentat un articol... Tare multe "in farfuria mea", cum spun cei de aici!