Gabrielia

Sunday, January 10, 2010

"Raiul" polonez

Ieri, Cristi Roman, un jurnalist roman care traieste in Dublin, mi-a atras atentia asupra acestui articol din Irish Times.

E o poveste despre imigratia poloneza, cum nu mai vin asa multi ca in anii precedenti, cum unii s-au intors in Polonia, dar nu le-a mai placut, si cum pana la urma au revenit in Irlanda. Discutia a alunecat si catre romanii din Irlanda, care potrivit intervievatului polonez, sunt un fel de fii ploii, exploatati pentru salarii de nimic, si pentru care:

"Poland is Manhattan for Romanians. What do you think Ireland is to them ?”

No aici mi-a sarit tandara! N-am auzit de prea multi romani care sa fi emigrat in Polonia! N-am avut ocazia sa le vizitez tara, dar nu cred ca diferentele fata de Romania sa fie atat de mari.

Din cati romani cunosc aici, nimeni n-a venit la cersit. Stiu ca exista lume care lucreaza in constructii in conditii destul de grele, dar probabil ca multi s-au intors in Romania. Irlanda nu e o tara in care sa faci bani - costul vietii e mult mai ridicat decat in Spania, Austria si Germania - si pe deasupra e si mult mai departe.

Dar nu pot sa nu observ ca in mai multe tari europene, suntem tratati ca cetateni de rangul 2. Nu in politica oficiala, dar continua sa existe prejudecati si bariere. Ba suntem judecati dupa populatia rroma, ba suntem "fara de Dumnezeu" (banuiesc ca ortodoxismul nu conteaza ca religie!), ba suntem lipsiti de suflet ca ne institutionalizam orfanii si handicapatii si trebuie sa vina ei sa-i adopte sau sa-i ajute ...

Eu continui sa spun tuturor cu fruntea sus ca vin din Romania, sperand ca intr-o zi sa putem crea acea masa critica care sa schimbe mentalitatea invechita si discriminatorie! Dea Domnul sa fie asa!

Gabriela 11:29 PM
| #

Zapada irlandeza

A cazut zapada aici. E ger si nu s-a topit. Ultima oara cand am vazut zapada pe viu - anul trecut - a nins 5 min si n-am apucat nici macar sa fac o poza. Acum avem vreo 3 cm de zapada. Hai 5!

Miercuri m-am dus la servici pe cararea mea obisnuita - dar fara bicicleta! Cu bocancii de munte, cu rucsacul in spate - mi s-a parut ca un fel de continuare a vacantei de vis pe care am petrecut-o in Burren.
Ei, daca ascultai la radio credeai ca vine Apocalipsa. Jale mare ca ministrul Transporturilor a indraznit sa mearga in concediu, ca nu ne ajunge sarea si nisipul sa tratam drumurile si ca trebuie inchisa circulatia. Arctic conditions - zicea Irish Times. Tropicale - zicea Suzi.

S-a trezit unul in sfarsit sa intrebe de ce nisipul nostru de pe plaja nu e bun si trebuie sa importam. S-a gasit si o salina locala in final.

Au inghetat niscai conducte - la -12, nu-i de mirare! Au ramas case fara apa. Jale mare - nimeni nu e obisnuit!

Ieri s-a anuntat ca vine si la noi la Limerick zapada aia mare. Cica "ce-i mai rau de-abia acuma vine!" - zicea in repetate randuri la radio. Frumoasa incurajare pentru cetatenii deja speriati. S-au repezit in alimentare. Au cumparat tot laptele, toata apa, toata painea.

Cand am iesit, strazile principale erau curate si frumoase. Nu strica sa fii precaut cand n-ai experienta de condus pe zapada, dar nici chiar asa!

Am hotarat sa ies la o drumetie cu o prietena, sa fac niscai poze, fiindca probabil vor trece ceva ani buni pana voi vedea zapada iara.
N-am gasit destul pentru o bulgareala, dar a fost frumos!

Macar copiii s-au distrat un pic. Scolile sunt inchise pana joi. Si unele universitati si-au amanat examenele. O sa treaca si asta - ca doar vine primavara acusi! Aici 1 februarie - St Brigid - marcheaza inceputul primaverii.

Ce ma socheaza e cum toata lumea da vina pe guvern. Ca parca un ministru sau altul ar putea schimba ceva! Nici un fel de initiativa la nivel local - iesiti cetateni si puneti umarul la x chestie - cand aici atatea lucruri se bazeaza pe voluntariat. Ba nu, mint! Au zis la radio sa ne ducem sa vedem de vecinii batrani, daca au tot ce le trebuie! Dar atat.

A inceput in 2007 cu crahul bancilor. In noiembrie am avut inundatii. Acum zapada. S-o fi varsat sacul cu nenorociri pe biata insulita noastra?! Sau ne-am obisnuit numai cu bine?!

Pe mine n-o sa ma auziti plangandu-ma. Imi chiar vine sa zambesc cateodata - daca asta e rau...

Gabriela 10:47 PM
| #

Wednesday, January 06, 2010

Gabriela se intoarce...

Dragi prieteni, gata! Nu mai pot sa-mi tin gura:)

Sunt atatea lucruri care ma mira, ma intristeaza sau ma amuza, si pe care cei din jurul meu nu le inteleg, ca trebuie sa scriu undeva.

Deci - delectati-va cu un fragment din albumul Don Quijote al Adei Milea - Doamne cum o iubesc pe fata asta!


Ada Milea - Scriu. Plecarea / Insula / Mori
Vezi mai multe video din Muzica

Gabriela 2:51 PM
| #

Monday, August 06, 2007

Zi trista..

Am terminat de scris un mail unor prieteni care-si insurau baiatul si m-a busit plansul... N-am inteles de ce, era prilej de bucurie! Cautand imprejur dupa cineva cu care sa schimb o vorba, dau de prietena mea din Timisoara, care-mi spune ca si ea are un nod in gat...si ca a murit Motzu Pittis!

N-am putut sa cred! Motzu trebuia sa fie vesnic! Era doar un adolescent pasionat de rock'n roll...
Gasesc articolul din Wikipedia - 63 de ani - si mintea mea nu vrea sa creada!

Si ne-am apucat la taclale, prietena mea si cu mine... fredonam franturi de cantece - si parca retraiam anii de liceu...

Am adaugat cateva linkuri in articolul din Wikipedia, am aprins o lumanare, i-am reascultat cantecele... dar parca tot nu-mi vine sa cred!






Straniu, dar iata-ne toti admiratorii lui raspanditi pe planeta repezindu-ne sa-l priveghem asa cum putem - unii pe Wikipedia, altii pe YouTube, altii pe radio3net...

Dumnezeu sa-l odihneasca! O frantura din Motzu va continua sa existe in inimile celor care l-au iubit - atat cat vom mai exista si noi!

Gabriela 1:40 AM
| #

Friday, November 24, 2006

Cozonac moldovenesc

Colegii mei lucreaza la un proiect menit sa aduca tehnologiile moderne in spatii publice. Mai intai s-au jucat de-a portalul preistoric in aeroportul din Shannon, iar acum vor sa puna o tiparnita de retete in piata orasului. Drept pentru care au inceput sa-si promoveze proiectul si sa ceara in stanga si-n dreapta contributii.

Cand am fost abordata si intrebata ce-i mai mandru-n tara mea, am raspuns prompt: cozonaci si sarmale! Intr-o clipita mi s-a trasat sarcina ca la partid sa contribui cu cele doua retete la fondul comun! Ce sa fac?! Am dat cu Google, am gasit un cozonac moldovenesc destul de aproape de ce am invatat de la mama si matusile mele neaose, dar pe urma mi-au cazut ochii pe un link: cozonac pastorelian. Clic, si:


Cozonac pastorelian

Mod de preparare:

Cozonacul, cind e bine crescut e dreptcredincios, conservator si traditionalist. Cei care au trecut la inamic, pactizind cu cofetarii, sunt niste rai si niste ticalosi. Toti sunt anemici, plini de stafide si piperniciti. [...] Cozonacului ii trebuie casa cum se cuvine, cu ziduri si sobe acatarii, cu ograda mare si grajduri si acareturi si gradina cu copaci si scrinciob si cu fete rumene cu sort si boneta alba, sa-l poarte-n brate.[...] Cozonacul stie ca cel mai mult il iubesc copiii. De dragul lor, el face pui mici si le potriveste cite o aschie de migdala strimba, ca un nas de fildes.[...]

Post-scriptum prozaic pentru gospodinele care doresc sa aiba cozonaci buni : Daca sunteti de parerea mea, ca un cozonac bun trebuie sa se desfaca usor in felii de sus pina jos, daca nu supravegheati personal fabricarea cozonacilor sau daca ati uitat reteta batrineasca, va amintesc ca aluatul nu trebuie framintat cu degetele, ci numai cu pumnii strinsi. Va mai reamintesc ca proportia de oua e de cincizeci la kilogramul de faina.
Gata, s-a dus toata oboseala;-) Si ce daca e 18:30 si eu mai am gramezi de lucru?!
Anul asta sigur am sa framant cozonac de sarbatori! Bravo, Gustos.ro!

Si multumesc din inima, Pastorel!

Nota: sa nu uit, dupa ce termin de tradus retetele, sa traduc articolul despre Pastorel in limba lui Shakespeare, sa afle toata populatia globului cine-a fost el! Si poate sa adaug o vorba-doua la ciotul din Wikipedia in romana!

Gabriela 7:25 PM
| #

Monday, October 30, 2006

Si inca un Bank Holiday...

ultimul pe anul asta:-( Si vreti sa stiti ce fac? Sarbatoresc prin munca, fericita ca pot sa-mi imprastii hartiile pe covor si ca nu trebuie sa ma duc la nici o sedinta!

In general sunt foarte dura cu mine insami si nu-mi mai permit sa ma rasfat scriind in blog, dar de data asta m-am dus sa fac curat pe Coniecto (inca purta banner-ul pentru Blogtalk Reloaded, care a fost acum o luna!), si am gasit aceasta insemnare care mi-a inmuiat inima... Multumesc, Hoinarule-pe-web:-)

M-am uitat pe lista insemnarilor de anul asta din Gabrielia si sunt 9 la numar (unul tot in stadiul de draft si acum!), si am realizat ca blogul asta al meu e pe cale sa moara! Nu si in mintea mea, pentru ca mereu sper ca or sa vina zile mai linistite, si ca o sa incep sa scriu regulat "de maine de luni". Dar maine nu vine niciodata, tot ce avem e astazi...

Trebuie sa marturisesc ca tacerea mea se datoreaza in mare parte faptului ca lucrez una-ntruna.
Lunile iulie si august s-au dus ca vantul si ca gandul cu pregatiri pentru evenimentele ce aveau sa vina in septembrie ( un project review - o inspectie mare - mai pe romaneste!).

Cel mai important eveniment inaintea unei vacante de 6 zile la Costinesti la sfarsitul lui august, a fost ca mi s-a furat bicicleta din balcon. In noaptea dinaintea plecarii, m-am dus la culcare la 2:30 am si m-am sculat la 5. Aveam de impachetat si de terminat o prezentare importanta pentru a doua zi, iar la 6 dimineata tot grupul meu in frunte cu marele sef plecam la Dublin pentru aceasta prezentare. Ei, la 5 cand am iesit in balcon sa iau bicicleta si sa o pun in apartament, draguta de ea disparuse. Mi s-au taiat genunchii, era a treia oara ca cineva intra in balconul meu, si acel cineva trebuie ca are o cheie. Bineinteles ca am anuntat politia, dar numai asa ca sa-mi fac datoria civica, ca altfel nici o speranta...

Imi tot propun sa fac o lista cu lucrurile care merg mai rau aici ca in Romania. Am inceput anul trecut cu spitalele si sistemul de sanatate (norocul meu ca n-am mai vazut un doctor de 10 luni!). Am adaugat sistemul de transport... si acum politia... Nici nu-mi dau seama daca sunt prost organizati sau pur si simplu au prea mult de-a face cu morti violente ca sa le mai pese si de altceva...

Cert e ca blocul meu se transforma intr-un soi de ghetto - 98% din vecini sunt polonezi, si ei fac legea aici. Si acum irlandezii vor sa puna stavile venirii romanilor si bulgarilor incepand din 2007, dar nu se uita la polonezii pe care-i au deja aici (peste 300 000 la o populatie de 3 milioane!), si care continua sa-si aduca familiile si prietenii. A vorbi engleza nu mai e o pre-conditie, pentru ca pot lucra numai cu ai lor, au ziarele lor, magazinele lor, canalele lor de televiziune, si mai nou pub-urile lor. Sunt zone care devin inaccesibile irlandezilor, pentru ca ei cumpara majoritatea caselor si mai toate inscriptiile sunt in poloneza. Normal ca politia nu se mai amesteca! E asta "integrarea" europeana de care tot vorbim?

Am intalnit aceeasi situatie si in Germania, unde erau enclave de rusi unde nimeni altcineva nu punea piciorul. Partea stranie e ca se bucurau de toate avantajele asigurarilor sociale si de sanatate fara sa vorbeasca un singur cuvant in germana. Marea majoritate lucrau pe santier si aveau un mester de-al lor care era singurul care vorbea germana si le negocia drepturile.

In fine... Inapoi la oile mele... Marea inspectie a trecut - acum o luna si mai bine - si tot nu avem nici o informatie despre rezultate... Miza? Continuarea proiectului dincolo de martie 2007.

Am reinceput munca de teren - observatii intr-o companie multinationala care face dezvoltare de software. Uneori, cand stau in ploaie asteptand autobuzul si se intampla sa pierd ultimul tren spre Limerick, ma intreb care e diferenta intre acum si acum 15 ani, cand implementam programe de salarii la Hartia Petresti si Zaharul Teius. Mi se face foame... mi se face frig... simt ca pic din picioare... tot eu - aceeasi fiinta umana limitata care are nevoie de odihna si mancare ca sa functioneze.

Ce fac acolo? Traiesc viata unei echipe care depinde in munca ei de ceea ce fac altii, in alte locatii de pe glob. De ce ar fi asta interesant?! Pentru ca ar putea sa aduca o intelegere sporita a ceea ce se intampla in realitate acolo jos, "la coada codului" - cum spunea o prietena de-a mea, unde nimanui nu-i pasa de metode si modele si maiestrele rezultate ale cercetarii stiintifice, si, ca s-o citez tot pe ea, "pute"!

Si acum inapoi la munca! Notitele din ultima saptamana de sistematizat, de pregatit cursul de maine, de contactat nemtii cu care urmeaza sa ma vad saptamana viitoare la Stuttgart, de comentat un articol... Tare multe "in farfuria mea", cum spun cei de aici!

Gabriela 11:29 AM
| #

Tuesday, July 04, 2006

Bucuresti & co

Numai ce-am ajuns inapoi in Irlanda, si au inceput prietenii sa bage de seama ca am trecut pe acasa! Ce sa spun, abia am asteptat sa ma intorc inapoi la racoarea irlandeza, dar mare mi-a fost dezamagirea: o caldura umeda si sufocanta si aici!

Bucurestiul a fost o experienta interesanta: caldura foarte greu de suportat, traficul nebun - aproape la fel ca in Dublin, dar si parcuri si terase, ploi torentiale si caini vagabonzi...
Imaginea de alaturi e luata sambata in Piata Muncii - o ploaie cu bulbuci, s-au umplut strazile, am inotat prin apa pana la genunchi si rafalele aratau ca o perdea...

Partea buna a fost ca am avut cateva intalniri interesante pe plan profesional. Lumea se misca, cei mai multi stiu ce vor, isi joaca bine cartile si stiu clar ce au de facut ca sa reuseasca.

Dar 3 zile sunt nimica toata... Pana sa ma obisnuiesc, a trebuit sa zbor inapoi!

Gabriela 11:00 PM
| #

Wednesday, June 28, 2006

Caldura mare, dom'le!

Dupa saptamani si saptamani in care n-am mai stiut nici cum ma cheama de ocupata ce-am fost, a venit si vremea "vacantei" planificate in Romania.

E o vacanta activa, pentru ca mai mult sunt pe mail cu colegii si lucrez decat ma odihnesc, dar macar am parte de cateva zile in Timisoara si Bucuresti...

Aici e caldura mare - bate catre 37 de grade!, asa ca am gasit refugiu in noua cafenea deschisa intre Opera si Hotelul Timisoara (ambianta placuta, umbra, curentul dintre cele doua strazi, si inghetata excelenta!). Aproape ca m-am mutat acolo, chelneritele ma cunosc deja, mai toate intalnirile cu prietenii le-am programat acolo:-)

Si seara ne plimbam pe Corso sa ne mai racorim - uneori trece de miezul noptii si nu ne vine sa intram in casa!
Nu m-as plange de loc de caldura (n-am mai intalnit asa ceva din mai anul trecut!) daca mana lunga a cercetarii stiintifice irlandeze nu s-ar intinde pana aici sa-mi strice presupusa vacanta:-(

Gabriela 12:43 PM
| #