Gabrielia

Tuesday, June 15, 2004

Hurra! Am un acoperis! Incepand cu azi dimineata sunt fericita chiriasa a unui studio mare si luminos in Luxembourg-ville! Parca nici nu-mi vine sa cred, atatea piedici s-au ridicat!

Ieri dimineata, cu o gramada de banet in buzunar (nu spui cati, dar nici la nunta n-am vazut atatia bani laolalta!) m-am prezentat la agentia imobiliara sa semnez contractul. A mers aproape ca uns, nu m-au jumulit mai tare decat ma asteptam, dar apoi m-au expediat sa ma declar a la commune, adica la un birou al Primariei.

Acolo frumos, Internet gratis pt cei care asteapta, am citit ziarele din Romania si am aflat ca PSD-ul a cam luat-o in barba, nu mi-am putut stapani un ranjet: nici chiar asa de prosti nu suntem!, cand am ajuns la tunetele si fulgerele lui Vadim catre filialele tradatoare am auzit clopotelul si numarul meu a aparut afisat pe panou. M-am prezentat la birou, si a inceput bombardamentul.
Va lipsesc:
- una copie legalizata dupa certificatul de casatorie
- una dovada de la un doctor din Lux cum ca sunteti sanatoasa
- una radiografie
- una stampila in pasaport.
Cand aveti toate astea, reveniti la noi


La commune asta e un fel de birou unic- adica pt gaz, apa, canal si toate celelalte, cererile se fac acolo. Inclusiv Internet.

Ma duc la Pasapoarte. Zic: macar s-o rezolv pe asta repede, daca tot am intarziat la birou. Acolo, coada ca la carne pe vremuri. Sau ca la Pasapoarte. Doua ghisee: unul pentru cei albastru deschis - luxemburghezii get-beget, si unul pentru cei ca noi, albastru-inchis. Lume pestrita, femei de serviciu, portughezi, polonezi, copii, bunici.
Atmosfera sufocanta. 55 de minute pe ceas ca sa ajung la ghiseu si ca functionarul sa-mi spuna ca au nevoie sa-ti retina pasaportul 20 de zile pentru asta! Mama mia! Zic: nu exista vreo procedura de urgenta? Trebuie sa plec miercuri pentru o serie de conferinte! El se uita calm si zice ca nu, dar ca eu sunt cetatean roman, si ca atare am voie sa ma plimb unde vreau in UE, ce nevoie am de viza? Asta e.

Ma intorc la birou, cu o durere sanatoasa de cap si cu o falca umflata de la masea de cu noapte. Noroc ca nu mai doare.

In pauza de pranz, la banca, sa scap de banetul din poseta si sa obtin scrisoarea de garantie pe care mi-o cere proprietarul. Ne pare rau, dar fisa contului dvs nu a sosit inca de la centru. Oh my God! Toti spalatorii de bani deschid conturi in Luxemburg, si eu care am o amarata de bursa (am aflat deunazi ca e exact jumatatea salariului mediu pentru varsta si pregatirea mea) nu reusesc!
Incerc sa implor, sa amenint, si sa impresionez in acelasi timp. Tinerelul din fata mea e impresionat, dar atat! Nu poate face nimic. Revin spre birou prin soarele amiezii. Am un soi de cadere, am impresia ca toata lumea are ceva contra mea, ma enerveaza ca de la birou nu-mi da nimeni nici un fel de sprijin, la banca l-am descoperit la coada pe colegul meu de birou, dar cum nu vorbim unii cu altii, cum sa afli cine are acelasi drum?!

Stiu ca toate se vor rezolva in final, ma gandesc chiar sa fac apel la o alta banca, citisem undeva ca Raiffeisen sunt foarte expeditivi.
Ajunsa la birou, ma suna un tip. Ma intreaba cand ne intalnim. Nu pricep nimic. Pentru ce sa ne intalnim? Pour l'amour, bien sur! Exact asta-mi lipseste: batranei care incearca sa faca cuceriri la telefon! In rest le aveam pe toate!

Dupa vreo ora suna de la banca. Sa vin, ca au sosit documentele. Si sa aduc cu mine o hartie de la Institut care sa dovedeasca in ce calitate ma aflu aici! O intreb pe Isabelle ce sa fac. Imi spune ca e treaba resurselor umane. Nu cunosc pe nimeni de acolo. Suna ea. Nu se lasa convinsi. Nu ma platesc ei, deci nu exist pentru ei. Intr-un final mi se spune ca dureaza 2-3 zile. Alerg la banca. Imi accepta documentele si banii. Tot personalul se invarte in jurul ghiseului ca sa termine cu mine. Ora inchiderii a trecut de 10 minute. Dar am scapat de bani, si asta e o usurare fantastica!

Intru in Supermarket. Imens. De doua ori cat in Germania. Ciresele costa 4,95 euro kilul si lumea se inghesuie. Eu pot sa astept pana saptamana viitoare! Oare cum o mai fi pe acasa? E vremea cireselor? A caiselor? A fragutelor?

Catre seara ajung in centru sfarsita. Imi iese in cale Biserica Sf. Michael. Intru si ma asez. E o atmosfera de vis, biserica e inca decorata ca sambata, cand a avut loc aici o nunta. Nu e nimeni. Pot sa ma rog in liniste. Coboara o pace dumnezeiasca si n-as mai pleca de acolo. Dar vine calugarita sa inchida, e deja 7. Senzational, stinge luminile cu telecomanda! Si tot cu telecomanda porneste alarma!

Gabriela 1:00 PM
| #

via Natasa Serbu, de pe acubens:
...pentru cei interesati in materie de programe de astrologie, am descoperit un program astrologic, care iti face o interpretare foarte complexa a hartii natale si daca pricepi ceva in alde astrologiei, e minunat.
Daca esti afon ca mine in materie de astrologie, il copiezi si fugi cu el la cineva
care stie despre ce e vorba si cunoaste si limba engleza.
Site-ul respectiv este clairvision.

Gabriela 10:11 AM
| #

Saturday, June 12, 2004

After the Sunrise al lui Yanni ma va face toata viata sa-mi amintesc de zborul pe bicicleta la vale catre Vogelwoog (lacul pasarilor ar veni in traducere libera), la rasarit de soare, cand ma simteam puternica, libera si fericita. Ce bine e sa poti reveni la o melodie ca sa retraiesti starea!
Dupa cum Eric Clapton “Tears in Haven”- imi va aduce aminte toata viata de noptile albe petrecute traducand IT Investment a profesorului Remenyi... Frumos, dar greu...

Sunt la Youth Hostel in Luxemburg, in sala de mese, si am gasit o priza. Pute a peste, trebuie sa fie in meniul serii. Speram sa pot iesi afara, dar s-a apucat de plouat. Si acum a iesit soarele! Trebuia sa lucrez, dar ma gandeam sa ma remontez intai scriind impresii de calatorie, asa cum fac tovarasele mele de camera care au jumatatea varstei mele.

Ce noroc pe mine sa-mi fie dat la varsta asta sa retraiesc tineretea pierduta! Mai multa minte, mai multa inima, doar picioarele un pic mai obosite!
Fiecare zi e o minune, mi se intampla tot felul de lucruri. De pilda aseara: m-am dus in gara sa-mi cumpar bilete de autobuz si sa dau telefoane. Am sunat la un numar pescuit de Celine din ziar, si am dat peste o frantuzoaica care cu greu s-a lasat convinsa sa o vizitez imediat. Cartierul- habar n-aveam unde era. Afara statea sa ploua. Am gasit strada pe harta, am luat autobuzul, am ajuns acolo. Frumos si verde, vizavi de un liceu si langa o biserica a tuturor sfintilor care semana cu o casa de cultura- la parterul unui bloc.

La intrarea in bloc citesc numele de pe cutiile de posta- Macovei si inca un nume, tot romanesc.Dutuc. Semn bun. Urc - apartamentul nemobilat, dar frumos. Gresia bej, in locul negrului pe care l-am tot vazut. Sunt gata sa bat palma cu Anne.Ii spun ca o sun dimineata-imi zice sa ma grabesc, ca mai are 3 vizitatori. Din statia de autobuz o sun pe doamna Hada. Imi spune sa-l iau, ca altul la pretul asta nu gasesc. Pare fezabil sa ajung cu bicicleta la servici.Urmeaza mobilatul. La intoarcere am chef sa ma plimb. Ajung in Place de l’Armee, unde canta muzica. Ma acosteaza un vagabond cu un caine. Incepe ploaia. Nu-i nimic, zic eu, am pe harta o scurtatura, ca sa ajung rapid la Youth Hostel. O iau pe cornisa, deci in Grund in loc de Pfaffenthal. Se intuneca, ploaia se inteteste, eu de una singura pe promenada. Drumul se infunda. Am senzatia ca vad Youth Hostelul de sus, o iau in directia aceea. Cobor in vale. Vad arcurile podului construit de Vauban si zic- acolo trebuie sa fie. O iau printr-un santier arheologic. Cand in sfarsit ajung la o harta, ma ingrozesc. Un tip ma vede si ma intreaba unde vreau sa ajung. Inainte de a-mi servi informatia, ma intreaba de unde sunt. Romania, ii spun.
La prima intersectie o luati in sus. La a doua in jos. Si la a treia tot in jos. M-a pufnit rasul. Aveam o harta, putea sa-mi explice mai doct. Mi-a adus aminte de mosul ala care traznea a tuica si care ne-a explicat drumul spre Cetatea Tauti – o luati pe-acisilea pe furdulasul asta la deal, si apoi pe furdulasul ala la vale...iar noi nu pricepeam ce-i ala furdulas- am aflat mai tarziu ca vine de la fordülas! Si ce daca ploua si era noapte? M-a pufnit rasul! Povestea asta cu ratacitul se tot repeta, trebuie sa inteleg ce e cu lectia asta si ce am de invatat de aici! Prima data cu bicicleta pe autostrada – acolo stiam unde sunt, dar era intuneric si nu aveam far(ba aveam, dar nu stiam sa-l aprind!), si nu stiam daca am sau nu voie pe sosea cu bicicleta, asa ca am venit pe langa ea vreo 10 km!, a doua oara cand m-am pierdut intre Siegelbach si Rodenbach, si cred ca au mai fost si altele...

Incredibil, dar explicatiile tipului m-au adus direct la tinta. Asta nu inainte sa sune telefonul, de a trebuit sa-mi golesc poseta pe treptele unui restaurant, fiindca Anne voia sa-mi mai dea un numar de telefon unde sa o gasesc.
Grund e un cartier vechi dar foarte elegant, numai restaurante si galerii de arta,de revazut intr-o duminica, am mai trecut o data prin el cu masina si mi-a placut enorm.

Iar canta O-ZONE, cu Dragostea lor din Tei - Ma-ia-hii Ma-ia-huu - parca-l strange cineva de... pe tipul asta. Acum folosesc toti melodia pt reclama. Faza mortala a fost cand am intrat intr-un magazin turcesc din Nürnberg, singurul deschis in sambata aceea inainte de Ziua Cincizecimii, si a inceput melodia asta, iar turcii – un el si o ea- s-au apucat sa cante romaneste plini de entuziasm!

Am vrut sa deschid mail-ul ca sa caut un mail mai vechi – s-a deschis programul de astrologie- zic sa dau un ochi. Luna in Berbec- in sextil cu Luna mea natala. Jupiter in conjunctie cu Soarele natal. Saturn trimite sextil la Soarele natal. In casa a IV-a Uranus, in opozitie cu Jupiter. Amandoua in Exil. In casa a 7-a si in Gemeni am Soarele Mercur si Venus- rasfatata de mine! De asta-mi vorbeste toata lumea! Peste casa a 8-a se plimba Lilith si Saturn, iar Marte e pe cuspida Racului si sta sa sara in Leu. Acum sa te tii foc! Cu ratacitul – poate mi se trage de la Marte in Rac, poate de la opozitia Uranus- Jupiter+Soare natal.

Azi-dimineata am hotarat sa iau autobuzul in loc sa merg pe jos ca pana acum. In statie, doua tipe care statusera si ele la Youth Hostel povesteau de cineva care parle le roumain. Pentru ca venea autobuzul, n-am dat atentie. In autobuz, inaintez si dau peste doua doamne care vorbeau romaneste. Ma pufneste rasul si intru in vorba. Una coboara cu copilul. Cealalta imi spune ca are o casa de inchiriat. Ii iau numarul de telefon. Imi spune sa vin la biserica duminica, ca preotul e si el roman si e din Alba Iulia. Doamna e din Zalau, ca si sotul doamnei care coborase. Dar acum locuieste in Mangalia. Cat poate fi de mica lumea asta?
La 10 ma suna sotul Christianei, care imi spune ca are o colega Aurora care voia sa vorbeasca cu mine.

Si in seara asta- rue de la Boucherie – o librarie ezoterica cu carti in franceza si germana si cu afise despre fel de fel de conferinte- aproape de Muzeul de Arta.

Dar de fapt am inceput povestea asta ca sa ma ajung din urma cu povestile trecute. Am incercat sa schitez ceva, si pe urma am descoperit ca pot posta text si pentru date din trecut. Bravo, Blogger.com! Asa ca pentru Povestiri din Paris, va trebui sa mai faceti un pas...

Apartamentul tocmai vizitat si inchiriat imi tot revine in minte- cu gresia lui de pe jos. Tot ce-mi trebuie e un covor mare si gros din perete in perete. In rest, pot lipsi toate celelalte.

Gabriela 10:50 PM
| #

Friday, June 04, 2004

Vreme urata, locuinte mici, sinistre (granit negru pe jos peste tot!) si scumpe de nu te poti apropia!
Ce-ar mai fi de spus?
Ar fi cazul sa-mi deapan povestile mai vechi, dar intre timp sunt tot felul de lucruri de terminat: temele studentilor mei chinezi de la Paris de corectat, raportul catre consortiul care-mi plateste bursa, articole pentru conferinte si asa mai departe...

Gabriela 10:54 AM
| #

Thursday, June 03, 2004

Iata-ma in Luxemburg.
Mai am o gramada de povesti de scris, despre Paris si Nürnberg, dar nu e timp acum.
Am primit in sfarsit un calculator si un telefon ieri la sfarsitul programului, dupa ce am facut putin scandal. Inca nu inteleg bine cum functioneaza oamenii astia!

Au gasit hartia de acum doi ani prin care cereau un bursier ERCIM care sa le rezolve o problema anume. Deci stiua ca am sa vin. Acum 4 luni am fost in vizita- deci ma cunosteau deja. Si acum nu am permis de munca, iar persoana din minister care trebuia sa decida asupra dosarului meu a plecat in concediu pentru trei saptamani.
Deci, serviciul tehnic nu-mi poate da un computer fiindca serviciul Resurse Umane nu a dat ordin, iar serviciul de Resurse Umane asteapta scrisoarea de la Minister. Incerc sa insinuez ca trebuie sa dau niste telefoane ca sa mi pot gasi un apartament. Nimeni nimic. Scuze, zambete, o invitatie la masa (un sandvici mancat in picioare intr-un supermarket), dar nimeni nu-mi spune: telefoneaza de la mine!

Toata lumea lucreaza, se agita, e absorbita. Dar nimic nu functioneaza! Si inca nu inteleg de ce! Se pare ca luxemburghezilor sadea nu le plac strainii, dar inca nu m-am dumirit ce si cum. Am fost sa vad un apartament si proprietara era o negresa de vreo 35 de ani, foarte elegant imbracata, dar in slapi. Ieri alta vizita, inlesnita de o cunostinta din Romania - chiriasul: un negru bine facut caruia-i plac antichitatile!

Gabriela 9:42 AM
| #