Tuesday, September 28, 2004
Gata, m-am linistit!
Pot de-acuma sa va spun ca anul acesta blogosfera romaneasca n-are sa mai ramana repetenta! Vin oameni tineri si inteligenti sa ni se alature! Bravo, Monitoarul Neoficiale!
Ia uitati ce zice Liviu acolo:
Astfel incit sint tentat sa cred(intr-un fel, este extrem de normal sa fie astfel, sintem inca in preistoria acestor bloguri si a blogosferei romanesti ca mijloc de comunicare si "comert de idei", in general) ca deocamdata tot ce putem face este sa ne mentinem o linie de idei si o arie a preocuparilor serioase care in timp sa ii convinga pe cei care le urmaresc ca reprezinta un adevarat comert cu idei si o alternativa la timpeniile cu care sint bombardati zilnic de media sau de "mediile intelectuale" romanesti de care au parte. Atit si nimic mai mult.Bineinteles ca in timp, sper sa ajungem la ceea ce vezi prin alte parti; echipe serioase de indivizi (din academie si nu numai) care cu inteligenta si rabdare, extind constant jocul gratuit al inteligentei la mediul acesta nou care este blogosfera.Dar, deocamdata, si noi, ca si ei, trebuie sa rezolvam problema imediata care nu este aceea a lipsei de informatii (deja e prea multa informatie pe net, mult prea multa) ci aceea de cum sa faci sens din aceasta informatie care te asalteaza din toate partile. Iar problema oricarui blogger bun (care nu isi face blog doar ca sa isi puna pozele de familie pe el)este aceea de a transmite cumva si celorlalti entuziasmul lui pentru o informatie sau alta; de a le arata si celorlati sau a reusi impreuna cu acesti ceilalti sa arate ca exista o schema mentala dupa care lumea asta ce pare ca a innebunit poate totusi avea sens,poate fi descifrata . Si spunind aceasta, cred ca am raspuns indirect si la intrebarea : de ce mi-am facut un blog .
Bravo! Sunt sigura ca vor urma si altii curand!
Ati vazut ca mi-am innoit blogroll-ul cu nume noi? ;-) Ce mai stati? La citit! Ca pe urma o sa va vina, natural, si pofta de a zice ceva. Primul pas cand te mananca limba e sa lasi un comentariu. Pe urma, iti dai singur seama ca ti-ai imprastiat vorbele peste tot pe unde-ai trecut, si n-ai ramas cu nimic! Si uite asa ajungi la concluzia ca-ti trebuie un blog! Unul al tau - sau al grupului tau!
Saturday, September 25, 2004
Romani peste tot
Sunt pedepsita: a trebuit sa stau toata sambata lipita de scaun ca sa reorganizez un material scris cu luni in urma la Kaiserslautern.
Dar am avut "recompensele" mele: lumea inteligentei artificiale e plina de romani!
KnowItAll e un proiect de la University of Washington, Computer Science and EngineeringArtificial Intelligence Research Group
si ce descopar:
Class Extraction from the World Wide Web. Ana-Maria Popescu, Alexander Yates, Oren Etzioni. 2004. (In AAAI 2004 Workshop on Adaptive Text Extraction and Mining)
La Stuttgart Universitaet descopar Intelligent Small World Autonomous Robots for Micro-manipulation (I-Swarm). Printre autori, Dr. Carmen Constantinescu.
Dan Tecuci - descoperit pe pagina Knowledge-Based Systems Research Group de laUniversity of Texas. Cum pagina parea outdated, am indraznit sa-i scriu in primavara, si mi-a raspuns amabil, oferindu-mi link-uri catre proiecte actuale, in curs de desfasurare.
Si mai e si IoanaRus, care lucreaza la Centrul din Maryland al Fraunhofer IESE, pe ale carei urme am calcat in toata perioada petrecuta la Fraunhofer in Kaiserslautern. Datorita ei, toti colegii aveau o parere buna despre romani. Ce pacat ca nu am apucat sa o cunosc!
Sper sa nu ma auda co-listenii mei de la Tic-Lobby, a fost acolo o discutie lunga despre tendinta noastra, a romanilor, de a ne lauda ce buni suntem...prin reprezentanti- in gimnastica, in programare, in cercetare. Si se pare ca nu numai a noastra!
Este un banc care spune tot in aceasta directie: "Elefantul si soricelul trec pe un pod. Soricelul se intoarce spre elefant si ii zice: Mama, ce mai tropaim!"
Ei bine, dati-mi voie sa fiu soricelul care e mandru de ce fac romanii in cercetare in lumea asta larga! Macar atat, dupa ce am stat 12 ore lipita de scaun!
Thursday, September 23, 2004
Cum arata lucrurile
De cateva zile, la Institut au aparut afise moralizatoare in toalete. O banda desenata ne arata ce trebuie facut cu peria din spatele toaletei. La "Asa nu" sunt doua exemple cu un nene care se piaptana cu ea, sau se sterge la fund. Cah! Chiar asa idioti parem?!
Dar asta nu e tot. Dupa un soi de adunare generala cu 80 de oameni care a tinut trei ore, am primit un mail semnat de "le regisseur du batiment" - adica regizorul cladirii- in care ne facea troaca de porci pentru ca nu am adunat pliantele aduse de serviciul de documentare ca sa-si faca reclama si puse cu grija pe fiecare scaun, si pentru ca a ramas un pahar de cafea pe un scaun. 1 scaun costa 380 euro, cum va puteti bate joc in halul asta! La prima vedere m-am rusinat, pe urma m-am gandit din ce-or fi scaunele astea, sfinte Sisoie, ca toata mobila mea din casa n-a costat atata!
Joi am primit un alt mail, in care ni se explica ca trebuie sa fim recunoscatori ca lucram intr-un mediu asa de minunat, si sa facem curat pe pervazele geamurilor, unde unii au pus dosare, ca se vede urat de afara. Noi suntem la etajul 3, cred ca trebuie sa te uiti din avion ca sa ne vezi dosarele. Pe urma a mai trecut cineva in control, care ne-a zis sa facem frumos, ca altfel ajungem la directorul Institutului pentru urechiere!
Au fost destule comentarii - cica e ceva tipic luxemburghez sa te mandresti cu ordinea din institutie- mie mi-au venit in minte anii '80 cand ni se spunea ce norocosi suntem ca stam 7 intr-o camera de 4 persoane si ca avem apa calda (cateodata!) la camin. Colegii mei au propus sa se aseze pe pervaz si "sa faca frumos" in loc sa lucreze, dar sugestia nu le-a fost acceptata.
Iar mi-am adus aminte de bancul cu canibalii, in care cei capturati se puteau salva daca cereau ceva imposibil de procurat de catre canibali. Romanul nostru a cerut sa vorbeasca cu secretarul de partid sau cu liderul de sindicat. Canibalii l-au eliberat, ca n-aveau asa ceva, dar romanul, curios, a vrut sa afle: "atunci cine v-a invatat sa va mancati intre voi?"
Aici n-au nici una nici alta, si nici nu se mananca intre ei (sau in tot cazul, mai putin decat in Germania, unde cultura e una a competitiei!), in schimb au tot felul de naravuri care in mintea mea se legau strict de regimul comunist.
Si cu toata campania asta, ciulinii de la coltul cladirii sunt tot acolo. Puteti sa va convingeti!
In alta ordine de idei, mai auzim si ca Google filtreaza stirile si azi-maine auzim numai ce trebuie!
Si nu sunt numai eu paranoica- blogherii care s-au intalnit pentru BlogWalk4 la Londra saptamana trecuta au zis ca e greu de blogait in interiorul unei firme - ca nu o sa mai spui ce crezi gandindu-te la cine o sa citeasca. Frica a fost factorul cel mai des pomenit in inhibarea posibililor amatori de blog pe intranet. Ei bine, in Germania la institut n-a fost de loc asa. Oamenii sunt inteligenti si stiu ce sa spuna si cat, ca sa nu calce pe bec. Nu ne-am gandit de loc la asta cand am pornit experimentul ala traznit bazat pe TikiWiki, in care lumea a fost invitata sa-si faca cate un blog, doua- trei, si sa scrie in wiki. E drept ca nici conducerea nu si-a bagat nasul.
Dar despre anumite chestii sigur ca nu scrii acolo. Pentru cei din interior, ele transpar clar. E vorba de o comunitate de idei. E suficient sa mentionezi ceva- si ceilalti impartasesc sau nu punctul tau de vedere. O iei mai pe departe cum s-ar zice... Asta daca ai taria opiniunilor tale... dar la noi se vorbea despre lucruri inofensive - idei de cercetare - bine, si alea puteau fi neconforme cu politica institutului si puteai fi acuzat ca risipesti timpul. Insa faptul ca eram inauntrul intranetului ne dadea un soi de incredere ca orice am scrie ramane intre noi.
In urma studiului despre cultura comunitatilor Open Source pe care m-au rugat sa-l fac pentru Odette, m-am trezit mare expert mare in comunitati OS. Am si ajuns pe pagina cu echipa - iar ghidusul nostru web-designer a adaugat langa fiecare cate o poza pentru varianta de test. Eu eram Gabriella din Mica sirena- m-am simtit flatata. Unul din baietii filiformi a devenit un luptator de sumo. Designerul insusi, probabil de origine magrebiana, era o cadana infasurata in voal. Imi pare rau ca n-am salvat o captura de ecran - au dat-o jos, fiindca s-a protestat vehement!
Week-end-ul asta lucrez- tot ce pot face e sa ma consolez cu amintirea plimbarii pe bicicleta pe care am facut-o sambata trecuta pana la Hesperange. A fost penultima zi de vara! Iar duminica a fost chiar ultima! Cri-cri-cri, toamna gri...
Sunday, September 19, 2004
O lovitura de pumn in tidva
Saptamana trecuta plecam de la Institut cu un soi de sentiment al datoriei implinite, munca din ultima luna s-a concretizat intr-o prezentare care a fost bine primita, chiar prea bine dupa umila mea parere, care in final mai aveam 1000 si 100 de lucruri de adaugat. Dar avand in vedere ca majoritatea colegilor mei sunt foarte tineri, probabil ca din perspectiva lor asa se vad lucrurile. In tot cazul,am vrut sa sarbatoresc, si pentru ca era o zi frumoasa, am hotarat sa merg o statie-doua pe jos, si sa ascult conferinta lui Stephen Downes pe care tocmai o descarcasem de pe Internet la stick-ul meu MP3. Dupa o ora si ceva, inca mergeam pe jos, iar ceea ce auzeam imi placea din ce in ce mai tare.
Kafka a scris undeva " O carte care nu te trezeste ca o lovitura de pumn in tidva nu merita sa fie citita." Ei bine, prelegerea asta a lui Downes pe mine chiar m-a trezit! Nu era nimic nou, erau intrebari pe care mi le puneam de multe ori in ultima vreme, dar felul cum le prezenta, si faptul ca e vorba de o autoritate in materie de tehnologii educationale, m-a ajutat imens. Mi-a dat aripi.
Despre ce era vorba? Despre faptul ca e-learning-ul de azi nu e decat o transpunere a invatamantului clasic folosind mijloacele Internetului. Nici o schimbare calitativa - aceleasi clase, aceleasi lectii, aceiasi profesori (sau altii, ce conteaza?) Si ca pasul urmator va fi un soi de strapungere, o schimbare totala a perspectivei. O perspectiva in care in loc sa-i invatam pe altii, fiecare va invata singur, gasindu-si momentul si subiectul cel mai potrivit, si alegand singur cum si de la cine vrea sa invete. Desigur, va fi nevoie de ghidare si de sprijin si toate celelalte. Dar ce e important e ca acest invatamant va fi unul bazat pe interactiune (cu experti, resurse sau colegi) si centrat pe individ. Si pentru asta Downes pleda pentru un invatamant deschis. Nu in sensul idiot pe care l-a primit la noi "Invatamant Deschis la Distanta" (brr, nici nu vreau sa ma gandesc la confuzia provocata atunci :-( ) . Ci in sensul ca trebuie sa fie deschis si accesibil oricui, nu inchis in platforme apartinand unor firme sau respectand niste standarde care nu sunt accesibile marelui public. Si ca trebuie sa fie dinamic - mi-a placut mult metafora oferita de Downes cand a fost intrebat cu ce trebuie sa semene e-learning-ul: cu apa, sau curentul electric. Trebuie sa fie usor disponibil, sa ai o priza sau un robinet in perete de unde sa vina. Si sa fie in fiecare zi altul - cine ar vrea sa se spele cu apa de ieri?!
Finalul - la intrebarea ce avem de facut ca sa ne apropiem de modelul asta- Downes a aratat ca nu va fi asa usor. Principiile pietii vor continua sa co-existe cu aceasta miscare Open, in care o multime de oameni contribuie gratuit la scrierea de programe, la traducerea de cursuri, dictionare, la redactarea de noi cursuri si enciclopedii. Carti, muzica si filme sunt puse la dispozitia publicului sub licenta Creative Commons, absolut gratuit.
Si ca nu e ceva predestinat sa se intample, asa ca in determinismul hegelian. Depinde de noi daca modelul deschis isi va continua expansiunea sau nu.
Ce avem de facut? Downes a raspuns cam asa: "e important sa incepi tu insuti prin a face ceva. Trebuie sa contribuim cu ceea ce stim pentru a initia acesta atmosfera de invatare. Ce va face acest lucru e sa creeze piata, modelul si experienta impartasirii cunostintelor, o parte din retea. Asta e tot ce ai de facut! Nu trebuie sa re-scrii universul intreg - trebuie doar sa contribui la o particica din el. "
Pentru mine cel putin, speech-ul lui Downes a fost punctul de cotitura - the Turning Point, cum il numea el. Toata viata am avut senzatia ca nu fac destul, ca nu fac ceea ce trebuie. Eram in cautarea unui ideal mai inalt pe care sa-l servesc. Imi treceau prin cap misiuni umanitare, cantina saracilor, adultii analfabeti sau oamenii aflati intr-un impas. As fi vrut sa ma pot pune la dispozitia tuturor, dar fiecare alegere insemna de fapt respingerea celorlalte. Uite ca acum mi se iveste sansa sa fac ceva care sa conteze. Fara sa aiba vreo importanta de unde o fac, in ce moment al zilei sau ce fac ziua la servici. Ce alta cauza mai nobila as putea gasi decat sa pun ceea ce stiu la dispozitia tuturor, intr-un fel usor de inteles si atragator?
Si apropo de "usor de inteles", nu-mi dau seama daca e ceva in neregula cu mine sau chiar educatia din Romania aduce oamenii in pozitia de a continua sa vorbeasca limba de lemn?
Citesc mesaje pe listele de discutii care au un aer atat de oficial si de distant! Cursuri online care folosesc limbajul academic din carti! O comunicare cu iz de intepenire, oare de unde ni se trage?
Si e vorba aici si de oameni tineri, care ar trebui sa fie deja altfel, ei n-au trait in epoca "aceea"!
Tuesday, September 14, 2004
Bloguri romanesti
Cand imi incep ziua cu descoperirea unor noi bloguri scrise de romani, e sigur ca va fi o zi buna!
Prin weblogul lui Carmen Holotescu de la Timsoft, am descoperit:
RealK un weblog de Dragos Bucurenci - Alin Onaca a descoperit si el un interviu cu Dragos
Strangers on the Net al lui George Popescu - pe moment in Franta, la Grenoble - are si el parte de "socuri culturale" ca si mine ;-)
weblogul DEX online, scris de cel care a initiat acest proiect extraordinar, Catalin Francu, un roman care lucreaza la Google- echipa de voluntari adunati in jurul proiectului au reusit sa termine introducerea si corectarea tuturor articolelor din DEX- de acum inainte exista Dictionarul explicativ al limbii romane online
Cei care nu stiu cine e Catalin pot afla cate ceva din pagina lui de web.
Ultimele doua, desi folosesc Blogger, nu au activat AtomFeed, deci nu produc un format de iesire care sa poata fi accesibil cu programe specializate in citirea stirilor (News readers). Pacat! Asta face urmarirea lor in timp mult mai dificila!
Via @rgumente, am dat si de un blog al lui Mihai Badescu, Memento.
Cateva comentarii la interviul cu Dragos Bucurenci aparut in ziarul Gardianul (de Vlad Iorga):
La sfarsitul lunii trecute a aparut o noua carte in colectia Ego-Proza a editurii Polirom. RealK este scrisa de Dragos Bucurenci printr-o tehnica inedita, inscrisurile pe weblog. Weblog.ro este un serviciu de jurnale online, insemnarile putand fi citite de oricare dintre membrii acestei comunitati pe internet, bloggerii.
Sublinierile imi apartin. Doua lucruri mi-au atras atentia:
-"inscrisuri" ca traducere pentru "posts" suna interesant, dar are o conotatie arhaica. Trebuie gasit un alt cuvant: note, insemnari, nu stiu...
- iar ca pot fi "citite de oricare dintre membrii acestei comunitati" - ei bine, si publicul larg, care habar n-are ce-i acela un blog, ce cusur are? O gramada de lume mi-a scris ca a aterizat pe blogul meu absolut din intamplare si ca pana in acel moment nu auzisera de asa ceva!
Thursday, September 09, 2004
Sorry, no time for blogging! Asa a sunat raspunsul unui fost coleg de liceu care traieste in Canada, cand l-am invitat sa ne mai spuna ce mai face pe blogul clasei.
Ei bine, si la mine e la fel. Toate ard. Si timpul parca se evapora.
Dar probabil ca am nevoie sa se umple paharul ca sa public cate o insemnare. Azi, de pilda, paharul meu a primit cam asta:
- autobuzul n-a venit 20 de minute; am luat altul, care a fost prins in trafic de 2 ori cate 7-8 min
- din autobuz, am vazut cum se demoleaza doua cladiri fatoase care au apartinut institutiilor europene- carton, metal si sticla, care acum sunt efectiv rupte cu excavatorul. Daca am timp, maine fac si o poza. Incredibil ce e in spatele aparentei de modern, reprezentativ si util. De fapt, pentru mine toate edificiile astea europene arata cam sumbru - maro si sticla peste tot
- la coltul Institutului, am dat iar nas in nas cu ciulinii de 1m care "impodobesc" pe dinafara cladirea. Mi-am zis intr-una ca lumea vine cu masina, iese cu liftul din subsol, si probabil ca nu vede asta. Azi insa m-am intalnit cu secretara noastra pe drum - nici o reactie. Ce daca alaturi e gazon intretinut de domeniul public care arata si bine? Asta este!
- pe lista de discutii Tic-Lobby se deruleaza o discutie referitoare la ce-avem si ce n-avem noi bun in Romania. Unii sunt de parere ca falimentul economiei romanesti e provocat dinafara. Si c-o sa fie si mai...bine. Eu sunt de parere ca suntem mari maestri in a ne impusca singuri in picior si a nu dormi noaptea din cauza caprei vecinului. E aici o treaba ciudata: romanii lucreaza excelent cand sunt in afara granitelor tarii. Cand sunt acasa prefera sa doarma. Multi dintre prietenii mei mi-ar replica aici ca lupta cu morile de vant tine pana la o anumita varsta. Dupa aceea te adaptezi...
- si, ca sa puna capac la toate, seful meu intors dintr-o reuniune s-a oprit, ca de obicei, in fata usii, care e permanent deschisa, cu alti doi insi la povesti. Au mai venit inca doi si au intrat in discutie. Discutia nu s-a terminat in 5 minute. Intre timp, colega mea incerca sa-si faca o programare la Alergologie si raspundea zecilor de intrebari ale asistentei. Am incercat sa-mi pun castile in urechi, dar dupa 30 de secunde, s-au terminat bateriile...
Si maine am o prezentare importanta! Dar daca credeti ca toate relele mi se intampla numai mie, va inselati. Mie mi se intampla numai lucruri bune. Doar ca sunt workaholica si imi ies din pepeni cand cineva incearca sa ma scoata din ritm ;-)
Sunday, September 05, 2004
Am cam tacut, nu?
Cred ca m-am suparat pe blog. Am scris o poveste intreaga, cu ziua prietenei mele, cu bancuri auzite, cu link-uri si de toate.
Incercam sa explic ca nu sunt trista, doar critica. Ei bine, da, recunosc, hiper-critica! Ma scoate din sarite cand vad aici lucruri care merg ca in Romania (sau mai prost!) si noua ni se da intr-una peste nas ca suntem inapoiati! Si lume care ridica din umeri, spunand ca asta este si ca nu se poate mai bine!
Dar cand am incercat sa apas pe Publish - insemnarea s-a pierdut! Asta a fost acum vreo doua saptamani. Stiu ca nimic nu e intamplator si poate ca nu trebuia sa spun lucrurile acelea ;-)
De atunci mi s-au adunat o gramada de povesti in tolba: o excursie in Allgäu, in Alpii bavarezi, o vizita de lucru la fostul meu Institut, si azi o iesire cu bicicleta!