Thursday, November 27, 2003
Nici nu stiu cum a trecut saptamana!
Azi e prima zi fara bicicleta, ploua urat afara si am luat autobuzul!
Dar ieri a fost superb, m-am oprit la coada lacului sa vad ultimele gene de lumina ale apusului - ratustele erau foarte vioaie - cand e frig nu se prea misca!
Cautand o poza cu lacul, am dat peste legende locale!
Apropo de pestele urias, emblema orasului, legenda spune:
La 6 nov 1497 a fost capturata o stiuca de 19 picioare cantarind 350 de livre. O placa comemorativa a fost asezata in castelul din Kaiserslautern. Se spune ca in jurul gatului, stiuca purta un lant de arama facut din mici inele inscriptionate cu caractere grecesti. Stiuca s-.a aflat curand pe masa Printului elector Phillip la Heidelberg. Lantul a fost lunga vreme expus intre bijuteriile coroanei, cu mentiunea Aceasta este forma lantului pe care stiuca l-a purtat in jurul gatului circa 267 de ani. Inscriptia greceasca a fost tradusa de Episcopul Johannes de Worms, care era baron de Dalberg si cancelarul Contelui Palatin: Eu sunt pestele care a fost asezat intaiul dintre toti pestii in lac de insusi mainile Imparatului Frederick al doilea, la 5 octombrie 1230.
Asa le place legenda asta, ca pretutindeni sunt pesti din astia uriasi: in intersectii, in statii de autobuz, pe cladiri, si pana si Institutul are unul la intrare! Si sunt vopsiti in cele mai nastrusnice combinatii: al nostru e alb cu verde, culorile Fraunhofer!
Deci, in ultimele zile n-am facut mare lucru.
Luni am avut o intalnire de lucru cu Klaus, si am redefinit subiectul cercetarii pe care o fac.
Am fost in tot felul de intruniri - unde am realizat ca si aici mai sunt oameni negri care n-au altceva de lucru decat sa-si calce colegii in picioare!
Eu incerc sa ajut pe toata lumea si sa nu ma dau de partea nimanui.
Cand vad ca cineva e in dezavantaj, incerc sa-i servesc cateva argumente din umbra.
Eu oricum n-as castiga nimic sa ma dau rotunda.
Azi am avut si o intalnire placuta - urmeaza o iesire la ski cu o trupa de vreo 20 iarna asta.
Ieri seara am fost sa mancam un fel de placinte pe lespede cu departamentul meu. Am fost 9 persoane, am mancat 14 placinte in total ( sunt mari cat o tava de prajitura) si am platit fiecare 10 euro. Localul era foarte placut, avea cuptorul intr-o margine, iar patronii alergau intr-una, ca nu cumva sa stea cineva cu dinaintea goala. Au fost cu branza, cu usturoi, cu broccoli, cu ciuperci, cu sunca, cu mere, cu pere si cu nu mai stiu ce! Placintele erau ca un fel de clatite, subtiri si probabil fara oua, dar deasupra era intotdeauna un strat de smantana si apoi umplutura.
E o idee de afaceri pentru cine vrea sa porneasca un restaurant! Rezervarile sunt facute cu saptamani inainte si e intotdeauna plin. Ca sa poti manca cat mai multe feluri de placinte, trebuie sa aduci cu tine cat mai multi prieteni. Si patronii te indoapa in ritm dracesc de la 7 la 9. Intre timp, lumea mai si bea cate ceva. La 9 jumate esti asa ghiftuit ca vrei sa dormi, si pleci acasa!
A fost distractiv, la inceput atmosfera s-a incalzit mai greu, toate cele 3 doamne-Scorpion stateau una langa alta si vorbeau intre ele, iar noi cascam gura.
Pe urma s-a dovedit ca eram 3 schiori: Andrea, Cristoph si cu mine, unul langa altul si a venit vorba de schi. M-au intrebat daca ma duc acasa si atunci am deraiat in povesti cu Drakula. Si finalul a fost apoteotic: Claudia a povestit cum Pasa, motanul ei, a mancat o cutie de bomboane Mon Cheri cand ea a plecat de acasa. Asta n-ar fi nimic, dar bomboanele astea au visine si alcool, si motanului i s-a facut rau, si doua zile a fost ca o carpa, si mizeria...
Claudia e solida ca Monica Anghel, dar are o fata frumoasa si expresiva, si un haz nebun cand povesteste!
Monday, November 24, 2003
La urma urmei, nu sunt decat o baba batrana si morocanoasa care se tot plange!
Maine imi pun cizmele, si poa' sa ninga, poa' sa ploua!
Am lucrat azi cu spor toata ziulica.
Astept o pagina sa se deschida si nu mai am rabdare.
Ma pregatesc sa o iau la vale cu bicicleta - pana nu se intuneca.
Am obtinut acordul Asigurarilor si ma duc direct la Farmacie sa-mi comand fiolele.
Mi-au dat o adresa din München, ca sa mearga mai repede.
Sa speram ca le si obtin saptamana asta.
Afara e o vreme moale, asa cum numai la Timisoara se intampla sa fie noiembrie, cand ti se parea ca vremea s-a intors pe dos si ca sta sa vina primavara. Umblam cu paltonul deschis si cu pletele-n vant... ce mai vremuri!
Azi-dimineata m-am trezit singurica in birou (baietii sunt plecati amandoi) si mi-a fost foarte frig. Am pipait caloriferele: nici unul nu mergea! Va sa zica noi de la inceputul toamnei degeram aici. De ce? Nu stiu! Nu-i destul ca usa e deschisa si trage zugul la picioare!
Cosmineee, unde e radiatorul ala grozav sa mi-l pun la picioare?
La Barnes&Nobles, carte de Astrologie medicala
Sunday, November 23, 2003
Banc auzit ieri in tren:
Iepurasul a fumat niste iarba si acum zace lat pe marginea lacului. Apare un castor:
Ce faci iepurasule?
Am fumat niste iarba si ma simt in al unspelea cer!
Ia si tu de-aici!
Ia castorul si trage un fum. Iepurasului ii vine o idee:
Stii ce-ar fi si mai grozav, castorule? Sa tragi un fum, sa-ti tii rasuflarea, sa te scufunzi, sa inoti pana pe partea cealalta a lacului, si acolo sa expiri!
Castorul se executa. Pe partea cealalata a lacului, cade lat de placere.
Apare un hipopotam:
Ce faci, castorule?
Castorul ii explica ce si cum.
E un iepuras pe partea cealalta a lacului care are o marfa grozava.
Tine-ti rasuflarea, inoata pe sub apa, si cand iesi pe partea cealalta, dai de el.
Hipopotamul se executa.
Cand iese pe partea cealalta, iepurasul casca niste ochi mari la el, si-i striga innebunit:
Expira, castorule! Nu ti-am zis sa expiri?!
BlogOut inseamna ca puteti sa va spuneti parerea. Am verificat, si functioneaza!
Asa ca sa va aud! Lasati un semn cand treceti pe aici!
Un articol care merita citit: punctul de vedere al unui om de stiinta despre astrologie.
Din cartea lui Anthony de Mello, Rugaciunea broastei:
Realitatea prezenta nu poate fi cu adevarat respinsa sau acceptata.
Sa fugi de ea inseamna sa fugi de picioarele tale.
Sa o accepti inseamna sa incerci sa iti saruti propriile buze.
Tot ce trebuie sa faci este sa privesti, sa intelegi si sa fii impacat.
Saturday, November 22, 2003
Luni seara la restaurantul coreean, am hotarat sa ne ducem sambata la Metz.
Anna, avocata, 29 de ani, lucreaza la un ziar. Ute, fosta profesoara de muzica, 55, e pensionara si are un picior mai scurt. Amandoua sunt colege la cursul de franceza cu Sabine.
Am hotarat ca impreuna cu Yunja si Sabine sa impartim un billet pana la Metz, ca sa mergem la targurile de Craciun de acolo. Targurile , pentru ca erau patru la numar, in diverse puncte din oras.
Nemtii au sistemul asta: ca sa incurajeze oamenii sa se asocieze si sa calatoreasca- mai ales la sfarsit de saptamana, poti cumpara singur un bilet, dar poti lua pana la 4 persoane pe biletul tau. Si daca imparti costurile la 5 , iese extraordinar de ieftin. Iar pentru zona de frontiera exista bilete speciale.
Asa ca ne-am hotarat sa mergem sambata asta in Franta.
Am plecat la 8 dimineata si am ajuns la 10. In tren ne-am culturalizat unele pe altele: fiecare a trebuit sa pregateasca cate ceva : mai din ghiduri,mai de pe Internet, ca sa nu picam acolo chiar ca din cer.
La coborarea din tren, stiam deja ca sub gara este un amfiteatru roman si ca e bantuit de Graouilly, un dragon fabulos. Treceau niste ceferisti – adica SNCF-isti- Ute i-a intrebat unde e dragonul. Ei au raspuns: a la Cathedrale! Nu e aici, doamna. Si da-i cu explicatiile. Am ras cu hohote- Ute zicea ca in Germania nu poti face bancuri din astea cu functionarii statului! Cladirea garii e extraordinara, seamana cu un castel, e imensa, si unde mai pui ca are in beci un amfiteatru roman. Ne-am intrebat daca a fost cumva construita pentru alt scop- dar nu, nu pare sa fi fost un castel transformat in gara, desi arata foarte veche. Si date certe – construita intre 1905 si 1908 de arhitectul berlinez Kröger!
Am luat micul dejun intr-o Maison de The. Patroana, cam de 55 de ani, era fardata foarte tare, tipic frantuzoaica. Interiorul era placut si am stat acolo vreun ceas, povestind. Am cerut informatii inainte de plecare, ne-a raspuns , dar cand am iesit , Anne a auzit-o zicand ca n-a inteles un cuvant din franceza noastra. Alt motiv sa ne prapadim de ras. Sotul patroanei a trecut la un moment dat pe langa noi si ne-a adresat cateva vorbe in germana. Yunja s-a minunat cum de a stiut de unde venim, ca doar vorbeam engleza. Lorenii astia au fost secole sub nemti, toata lumea vorbeste germana, si au un simt special cand e vorba de asta.
Era cald( 12 grade ) pentru noiembrie, si atmosfera din oras era deosebit de placuta. E ceva tipic in Franta, nu stiu cum sa explic, dar cred ca daca te parasuteaza cineva si nu stii unde esti, poti sa-ti dai seama imediat daca esti in Franta sau in Germania. O coloana uriasa inconjurata de pomi acoperiti cu zapada artificiala intr-un rondou, flori de toate culorile in celalalt : e toamna sau e iarna? Aceeasi coloana seara arata feeric luminata; iar Mos Craciun cu sacul se catara pe ea!
Venisem sa ne exersam franceza, asa ca am vorbit cat de mult s-a putut cu lumea de pe strada, cerand informatii si punand intrebari. La primul targ de Craciun, unele tarabe erau inca in constructie, iar “La creche de Jesus” nu era gata. Un obicei tipic francez : intr-un cort reconstituie toata povestea nasterii lui Christos cu manechine, ca un fel de muzeu, seara e luminat feeric, se aud colinzi, si dai doi euro ca sa intri. Am zarit cei trei magi , erau imensi,mai mari decat in marime naturala, si extrem de bine aranjati. Unul dintre ei , Melchior mi se pare , nu avea inca capul montat! si arata sinistru.
La tarabe: lumanari, sfesnice, caciulite, manusi, clatite, gablonturi, lampi, de toate. In patinoar cu muzica discreta. Calusei. O roata mare- in care am vrut sa ne urcam. Raul Moselle , o esplanada splendida pe marginea raului , si lume care se plimba in tihna.
Am intrat in Les Gallerie Lafayette, ca sa vedem cum mai e moda. Am cascat gura, ca de cumparat nu putea fi vorba. Preturile la haine, electrice si accesorii erau cel putin duble, daca nu triple fata de KL.
A urmat o straduta ingusta cu magazine, unde ne-am oprit la un magazin interesant: Nature-et-decouvertes. Am crezut ca intamplator, dar Anna ne-a spus ca vine in magazinul asta de 20 de ani.
Lumina era discreta, mirosea a tot felul de esente exotice, muzica parea sa vina de la ingeri, iar magazinul era literalmente o comoara. Tot ce-ti poti dori pentru a descoperi natura , si pentru a iesi in natura, aduse laolalta intr-un amestec eteroclit de : casute pentru pasarele, genti, cutite, busole, hamace, clopotei, busole, manusi, sosete de lana, binocluri, uleiuri esentiale, ceaiuri, jocuri de jucat in calatorie, ghiduri de calatorie, carti despre calatorii, bijuterii din locuri exotice, CD-uri cu muzica de relaxare sau provenind din diverse colturi ale lumii, globuri pamantesti, lunete, barometre, buiote, lumanari parfumate, plante aromate, tigai, si multe, multe jucarii inteligente , care sa-i ajute pe copii sa descopere natura si sa o protejeze. Era asa de plin de lume, ca abia te puteai misca. Am gasit o carte despre Compostella: bineinteles ca n-am rezistat. Am primit si un catalog; toate am spus ca vom reveni, magazinul e pur si simplu un vis. Si toate lucrurile sunt la indemana, le poti atinge, le poti incerca, si vin din cele mai indepartate colturi ale Pamantului.
Masa de pranz : o problema. Era 1 si 20 , majoritatea restaurantelor inchid la 2, si totul era plin. Am gasit pana la urma un restaurant acceptabil cu meniu a la carte. Eu m-am pestit, le-am spus ca sunt vegetariana si totul a costat aproape dublu , dar asta este! Am impartit o sticla de Nouveau Beaujolais , asta era un vin rosu de anul asta, si am povestit din nou o gramada. Peste drum era o Fromagerie si un magazin de desuuri, a fost foarte interesant sa vedem cine intra si cine iese, cum sunt imbracate frantuzoaicele: fuste de voal inflorate cu cizme negre si pulovar negru, multe fuste mini, iar vreo patru autobuze au stat blocate in trafic vreo 30 de minute in fata restaurantului, saracii pasageri uitandu-se la noi cum mancam si bem.
Apoi ne-am dus sa vedem Catedrala St Etienne : o catedrala imensa, in stil gotic, construita intre 1220 si 1520 cu piatra de Jaumont, de culoarea mierii. Inalta de 42 de metri si cu 6500 m2 de vitralii. Se spune ca arhitectul ar fi vrut sa aduca mai multa lumina in catedrala, si pentru asta a facut un pact cu diavolul. Vitraliile sunt din toate epocile, unele dintre cele mai noi sunt semnate de Chagall. Partea opusa altarului a fost renovata, redand pietrei culoarea originala si curatand vitraliile. Dar s-au oprit aici. Costa imens si dureaza ani si ani. Pe o parte, vitraliile reprezinta Sfintele franceze: Bernadette, Tereza, Sfanta Scolastica! Samd. Pe partea cealalta, sfintii barbati. Tot francezi. Yunja a fost nedumerita: de unde bani pentru asa o catedrala? De la iobagi. De la nobili. Prin vanzarea de indulgente, de tronuri, de ducate.
Am avut ragazul pentru o rugaciune si pentru o lumanare. Ceea ce mi-a placut toata ziua a fost ca nu ne-am grabit nicaieri, fiecare a lasat dupa cealalta si ne-am bucurat de fiecare clipa.
Apoi am esuat in Bar a la Lune in fata Catedralei, desi voiam sa mai mergem la Catedrala Saint-Vincent, cea mai veche din toata Franta. Fetele voiau sa bea cafea. Barul era unul tipic frantuzesc, atmosfera era ca-n filme. Am trancanit vrute si nevrute. Ute e pasionata de astrologie. S-a apucat sa scrie vederi si ne-a pus sa semnam si noi in limbile noastre. E cea mai batrana dintre noi, are o problema cu piciorul- probabil o displazie de sold, schioapata destul de rau, si totusi rade tot timpul si se bucura de tot ce i se intampla.
Cu Yunja si Sabine am ajuns din nou la ideea de Dumnezeu ; Yunja ne-a explicat ca e crestina, dar cu unele rezerve. Ca nu vrea sa dea vina pe Dumnezeu pentru tot ce i se intampla. Am vorbit mult de Celestine si despre un articol pe care tocmai l-am citit: fizicianul cu pricina arata cum toate eforturile de a repara mediul impartindu-l in bucatele si ocupandu-ne de o portiune au dat faliment. Ceea ce i se pare lui fezabil e sa incercam sa modificam ceva la un nivel foarte profund, micro, pentru ca acea imbunatatire si revenire la normal sa difuzeze apoi pretutindeni. Ce era interesant era ca discutiile se purtau pe subgrupuri, cand in germana, cand in engleza, si din cand in cand o vorba prinsa din zbor din discutia cealalta imi atragea atentia ; discutiile se intersectau, sincronicitatile se tineau lant!
A urmat o vizita in hale, ca sa vedem ce mananca francezii. Branza, carne, legume si fructe, multe conserve facute de casa in borcanele mici, lamai murate , prima data ca vad asa ceva! Fetele au cumparat branzeturi si salate, eu m-am abtinut. Multe delicatese tipic frantuzesti.
Doua lucruri interesante si diferite de KL: toate magazinele erau deschise sambata pana la 7 seara, iar pe la 3, lumea parea sa se fi revarsat toata pe strazi , era enorm de multa lume. La KL dupa 7 totul e pustiu, iar sambata dupa 4! O gramada de cafenele aveau mese pe strada, cu toate ca era noiembrie si burnita.
Si toate mesele erau ocupate!
Si pe urma, inca o strada cu magazine. Fetele au esuat intr-un al doilea magazin universal, dar eu nu mai aveam stare si am plecat in cautarea unui magazin cu carti si CD-uri. Am gasit unul , am cumparat 3 CD-uri cu muzica franceza veche ( Edith Piaf si Maurice Chevalier) cu 10 euro, dar la casa, surpriza: nu puteam cumpara daca nu eram membra a clubului France Loisirs. Asa ca m-am facut membra , trebuie sa cumpar o carte pe trimestru! dar a durat o gramada pana mi-au facut instructajul si am completat formularele. Fetele ma dadusera pierduta, desi eram la 50 de m de magazinul lor. In fine, totul e bine cand se termina cu bine!
Am mancat castane coapte si ne-am mai dus o data in Targul de Craciun, de data asta feeric luminat!
Am pornit-o spre gara, se facuse deja tarziu.
O poarta aflata in mijlocul orasului Porte Serpenoise era luminata extraordinar! Inauntru atarna o perdea de lumini si un glob pamantesc care isi schimbau intensitatea luminoasa, globul parea cand plin, cand gol, nu cred ca pot descrie in cuvinte asa ceva, mi-ar fi trebuit o camera!
Peste tot, luminile faceau orasul sa arate altfel decat dimineata! La gara, o alta piata de Craciun. Am mai dat un tur, fetele au baut vin fiert , eu nu mai puteam, eram ghiftuita cu de toate. Branzeturi, lumanari, sunci, blide, sosete si caciulite, turta dulce. Si ciocolata: munti de ciocolata, de toate felurile! Si aici o cresa, de data asta un fel de scena pe care era aranjata ieslea , paiele cu miros autentic de animale. Iisus lipsea, evident. Ute si-a scos scaunelul si s-a asezat langa scena, sa mai scrie niste vederi. Parea e reporter la Bethleem!
Alte date de pe Net: La Metz urmeaza sa se construiasca un al doilea Centru Pompidou pana in 2006.
Impreuna cu alte 3 regiuni din Belgia, Luxemburg si Germania, formeaza o euroregiune cu totul speciala. Un proiect numit QuattroPole incearca sa aduca impreuna tot ce au mai bun cele 4 regiuni.
Pe urma ne-am urcat in tren, A venit un grup de ceferisti, si unul a intrebat-o pe Ute ce bea: era apa intr-o sticla de gin! Noi am zis ca apa, fiindca nu am putut gasi eau de Mirabelle. Asta e tuica locala de corcoduse galbene, care are o traditie aici, si o sarbatoare anuala. S-au oprit sa glumeasca cu noi, un adevarat duel verbal, am ras din nou cu hohote.
Am continuat cu o suita de bancuri pana acasa. Toate am fost de acord ca ziua a fost nemaipomenita si ca trebuie sa mai plecam impreuna.
Pentru cei care vor sa afle mai multe despre Metz, iata un link excelent.
Friday, November 21, 2003
Un articol despre Managementul Cunostintelor in Japonia:
"In cultura japoneza, perfectiunea poate fi de pe aceasta lume, de aici si de acum. Ea nu este situata in transcendenta sau intr-o ipotetica viata-dupa-moarte.
Ea se realizeaza atunci cand vointa individului nu mai pune nici un obstacol in calea lucrarii naturii, atunci cand nici o vascozitate personala nu se mai interpune si nu incetineste armonia naturala." Pierre Fayard, Ambasada Frantei in Japonia
Thursday, November 20, 2003
Nu ma poci abtine, chiar daca a m jurat sa nu mai fac - sa scriu de la serviciu!- si acum 5 minute am citit cum un angajat de la Microsoft s-a trezit concediat fiindca a pus o poza cu cinci calculatoare Apple care erau livrate catre Microsoft pe blogul lui!
A dat-o jos, nu va repeziti sa va uitati!
Dar ce vreau eu sa zic:
ultraseriosul meu coleg de birou a fost cuprins de o stare de agitatie si a inceput sa dea telefoane. Am ghicit ca vorbea cu un Cazinou, pentru ca intreba de regulile pentru Black Jack. A durat o vreme pana sa dea peste un sef de sala care sa stie despre ce e vorba. Pana la urma, i s-a raspuns la intrebari si a facut o rezervare pentru 5 pentru sambata. Mi-a marturisit el o data ca e pasionat de boarding games, dar n-am inteles eu bine ce erau acestea.
A pus niste intrebari precise si la obiect, a mai zis ca a citit pe Internet x si y chestie- tot in timpul serviciului?!- apoi a inchis, multumit.
Ca dupa 10 minute sa sara ca ars si sa mai sune o data, ca sa intrebe de ceva de care uitase! Si cei mai seriosi dintre noi au clipele lor de... ratacire!
Un articol rasfoit mai inainte zice ca a face si altceva la servici te tine treaz intelectual. O ancheta arata ca daca toti am lucra macar doua ore pe zi fest, lumea ar continua sa mearga inainte ca si pana acum. Daca stau si ma gandesc cati insi stiu eu ca se zdrobesc mai mult de 8 ore pe zi, inseamna ca proportia celor care stau - sau, si mai rau, incurca lucrurile!- trebuie sa fie uriasa!
Wednesday, November 19, 2003
Gata, acum chiar ca pica cerul!
Imi scrie un Maitre de Conference din Belgia si ma citeaza ca pe o autoritate in materie, ma roaga sa-i dau amanunte legate de o teorie pe care am inventat-o cu vreo trei ani in urma!
Sfinte Sisoie! Va trebui sa fac sapaturi- sa vad daca-mi mai aduc aminte despre ce e vorba!
La o tabela de evaluare care avea 3 dimensiuni, eu am adaugat o a patra, Valoarea pentru client. Domnul asta de Dunkerque vrea s-o aplice la evaluarea aplicatiilor de e-government!
Sunt o lenesa, iar am dormit pana tarziu.
Si cand m-am trezit, ce am gasit in casuta postala? O lista!
Si pentru ca nu mai vreau sa trimit nimic din ceea ce-mi place la cei dragi fara sa ma gandesc ca pe unii ar putea sa-i supere, o s-o public aici:
20 DE REGULI DE VIATA
Institutul Francez pentru Anxietate si Stress din Paris, recomanda
urmarea a 20 de reguli (de urmat) in viata. Expertii considera ca si daca
veti urma doar 10, cu siguranta veti invata sa traiti cu o calitate
interioara mai elevata:
1.PAUZELE MICI SI REGULATE. Ia o pauza de 10 minute la cel mult 2 ore de
munca. Extinde acest obicei si la restul vietii cotidiene si foloseste
aceste pauze pentru a tegandi la tine si a-ti constientiza atitudinile.
2. INVATA SA SPUI NU fara a te simti vinovat si fara a crede ca vei
rani pe cineva. A dori sa multumesti pe toata lumea, este un efort si o
risipa enorma.
3. PLANIFICA-TI ACTIVITATEA. Lasa-ti intervale importante intre
activitatile zilnice, pentru orice neprevazut; constientizeaza ca nu depinde
totul de tine.
4. CONCENTREAZA-TE PE RAND asupra fiecarei sarcini pe care vrei sa o
rezolvi. Chiar daca beneficiezi de cea mai rapida minte, trecand de la o
activitate la alta, tot vei obosi pana la urma.
5. NU ESTI INDISPENSABIL. Paraseste o data pentru totdeauna gandul ca
esti indispensabil la locul de munca, acasa, sau in grupul in care esti
obisnuit sa traiesti. Chiar daca iti va displacea, realizeaza ca totul
poate continua si fara sa fii neaparat prezent.
6. PLACERILE TALE SUNT MAI IMPORTANTE. Inceteaza sa te mai simti
responsabil pentru placerile altora. Nu esti nici sursa dorintelor, nici
eternul maestru de ceremonii.
7. CERE AJUTOR intotdeauna cand e necesar, cautand sa-ti dezvolti
simtul ce-ti permite sa-l ceri persoanelor celor mai indicate!
8. SEPARA PROBLEMELE reale de cele imaginare si elimina-le pe ultimile,
caci sunt pierdere de timp si ocupa un spatiu mental pretios ce iti e necesar
pentru probleme mai importante.
9. DESCOPERA PLACUTUL din actiunile zilnice simple, cum ar fi dormitul,
mancatul, plimbatul, fara a crede insa ca asta e tot ceea ce iti poate
oferi viata.
10. EVITA TENSIUNILE straine tie si nu te invalui in nelinisti; Nu te
preocupa de ceea ce se refera la nelinisti sau tensiuni. Ia mai bine o
mica pauza si apoi intoarce-te la dialog si la actiune.
11. FAMILIA TA nu este totuna cu tine insuti, poate fi strans unita in
jurul tau, poate insemna tot universul tau, dar nu se poate substitui
cu tine insuti.
12. RENUNTA LA PRINCIPII. Intelege ca principiile si convingerile
rigide pot constitui o mare piedica in calea miscarii, cautarii si
evolutiei.
13. UN PRIETEN ADEVARAT. Este necesar sa ai intotdeauna pe cineva in
care sa ai incredere si caruia sa-i poti vorbi deschis. Nu te ajuta cu
nimic daca aceasta persoana se afla departe.
14. RETRAGE-TE CUM SE CUVINE. Invata sa-ti dai seama cand vine momentul
propice pentru a te ridica de la masa la o cina, ori a parasi o
reuniune. Niciodata sa nu ignori importanta sentimentului de a parasi orice
activitate la momentul oportun.
15. ARUNCA GUNOIUL. Sa nu vrei sa stii daca te-au vorbit de rau, si
nici sa nu te deranjeze acest gunoi mental. Asculta-i mai bine pe cei ce
te vorbesc de bine, dar si pe acestia cu o anumita rezerva, analizand ce
spun si fara a-i crede in totalitate.
16. UNESTE-TI FORTELE. A concura cu fiinta ce iti este pereche, in
situatii de distractie, de munca, ori de viata, este ideal doar pentru cei
ce vor sa-si oboseasca relatia sau vor sa piarda ceea ce este mai
important in ea.
17. FII ZAMBITOR. Destinde-te si incearca sa zambesti chiar si atunci
cand cand crezi ca totul se prabusete in jurul tau Zambetul tau iti va
alunga furia sau tristetea, iar norii se vor risipi. Rigiditatea este
buna doar pentru pietre, nu si pentru fiintele umane.
18. REZERVA-TI TIMP PENTRU PLACERI. O ora de placere enorma inlocuieste
linistit cel putin trei ore de somn pierdut. Placerea recompenseaza mai
mult decat visatul. De aceea, nu pierde ocaziile de a te distra bine si
frumos.
19. NU-TI ABANDONA PRIETENII. Sa amintim aici si alti trei mari si
nepretuiti prieteni pe care oricine ar trebui sa-i aiba aproape: Intuitia,
Candoarea si Credinta.
20. ESTI CEEA CE FACI - TU DIN TINE INSUTI. Concluzionand cele de mai
sus intelege ca poti fi modelat, iar tu stii ce este cel mai bine pentru
tine.
Tuesday, November 18, 2003
Excursia la Homburg, la endocrinoloaga!
A fost foarte draguta, mi-au facut o noua analiza- testul cu ingerare de glucoza- numai ca aici mi-au dat sirop de coacaze- mi-au luat sange de 6 ori - ma si gandesc cat o sa coste distractia!
Doctorita mi-a explicat ce si cum, mi-a dat reteta pentru tratament si a ramas sa tinem legatura prin e-mail.
Mi-a spus ca analizele arata bine, ca in afara de hormonul de crestere, totul e OK.
Si ca... du-te la ostire,fata, nu te mai vaicari atata!
Mi-a explicat si cum sa rezolv cu medicamentul, pentru a-l procura.
Am ajuns acasa praf si alice- ma trezisem la 5!- si m-am culcat.
Dar totul a mers la tanc- tren, autobuze- toate pareau sa ma astepte pe mine ca sa plece!
Atata lene n-am mai tras de cand eram in spital. Si inca acolo mai veneau vizitatori si asistente!
Monday, November 17, 2003
Zi de lene. Am dormit pana tarziu. Pe urma, m-a apucat harnicia: cumparaturi, dus gunoiul, maturat scarile, curatenie in casa, pus rufe in masina.
Am spalat pana si geamurile- n-a durat decat 10 minute cu totul - am 3 si sunt simple de tot!
Am terminat ce-aveam de lucru tarziu si am fuserit tema la germana, dupa care m.-am grabit sa ajung acolo- de obicei intarzii!
Seara, dupa ora, aveam intalnire cu Sabine si Yunja. Ma asteptau cu alte 2 tipe- o tehnoredactora de la ziar- cam 25 de anisori si cu gene imense- si o doamna de vreo 50 de ani, profesoara de muzica- colegele Sabinei de la cursul de franceza. Scopul, sa o ducem pe Yunja undeva. Restaurantul, asa zis japonez, se numea Sushi. Dar... afara-i vopsit gardul... Meniul era impanat de mancaruri coreene- Yunja a sarit in sus cand le-a vazut- iar patronul era coreean get-beget.
Ne-a adus tot ce trebuie la masa- adica un soi de aragaz, tigaia, carnea, sosurile, niste spaghete facute din ceva cartofi dulci, si Yunja a gatit ceremonios si a servit pe toata lumea.
Mi-a parut rau ca nu am un aparat de fotografiat, ar fi meritat imortalizat momentul.
Eu am primit o farfurie cu legume- am impartit la toata lumea, am mancat pana am simtit ca pocnesc, si tot au mai ramas.
Cel mai incantata a fost Yunja de Kim-Chi astea sunt niste muraturi ca pe la ei, cu varza murata dar si o sumedenie de ardei iuti si alte mirodenii.
Fetele au baut sake, eu sirop de coacaze negre, am vorbit 4 limbi- germana, engleza, franceza si coreeana- Yunja cu patronul- , am ras pe rupte si am pus la cale o excursie de studii sambata la targul de Craciun de la Metz, in Franta.
Sunday, November 16, 2003
Tocmai am descoperit un banner care face reclama la un calendar pe 2004 cu perlele oratorice ale lui Bush. America nu-l iarta! Ca sa nu mai vorbim de restul lumii!
Si un articol in care tipul care scrie KevinPlanet se plange ca maica-sa i-a descoperit blogul. In 30 de secunde I-au trecut prin cap toate istorioarele pe care le-a postat si care nu erau gandite pentru ochii si urechile mamei si ale rudelor! Funny story! Cum a ajuns Mom acolo? Simplu, a cautat cu Google dupa numele lui si al firmei la care lucreaza! Ce ti-e si cu alfabetizarea asta digitala!
Tipul zice ca are cam 100 de cititori fideli la ora asta, si daca porneste un nou blog la o alta adresa, risca sa-I piarda. Da, e o doza de exhibitionism in a tine un blog – nu scrii pentru tine, scrii pentru un anumit public, cenzurezi anumite lucruri, nu si altele pe care le consideri cool. Si probabil ca e palpitant sa scrii pentru necunoscuti, fara sa ai nici o idée despre posibilele lor reactii. Eu cand scriu, ma gandesc la cei care stiu ca ma citesc. Ce le-ar place sa auda. De multe ori, as vrea sa fie unul sau altul dintre ei aici- sa vada ce vad si eu- si atunci incerc sa ii aduc aici scriind. Nu stiu cat si cum imi reuseste. Nu stiu ce-am facut, dar iar am pierdut facilitatea cu comentariile de pe pagina. O sa incerc azi s-o pun la loc. Tare mi-ar place sa aud ceva si despre reactiile voastre la ceea ce cititi!
Afara ploua mocaneste. In casa e bine- am pus apa si cateva picaturi deulei de menta in rezervorul sobei si miroase tare bine. Am de lucru si vremea asta imi pica numai bine. Altfel iar ma ofticam!
Azi planuiesc o noua placinta- de data asta de post si cu faina integrala de orz! Ce-o sa pun in ea? Gramada uriasa de patrunjel pe care o am in frigider de o saptamana, cateva cepe verzi, o mana de ciupercute, lapte de soia si busuioc! Mmmm! Parca simt deja ce bine o sa miroase! Poate si un morcov, am cumparat o legatura- ma pregatesc sa mananc un morcov pe zi. Se spune ca ajuta la vedere – ati vazut vreun iepure cu ochelari? Si impotriva caderii parului, mai ales acum iarna. In tot cazul, sigur ajuta la ceva.
Ma simt tot mai bine de cand doctorita mi-a zis ca-mi fac griji degeaba. Am inceput sa fac planuri pentru saptamanile viitoare.
Cred ca am sa profit de concediul medical si am sa stau acasa sa lucrez. Ha ha!
Si trebuie sa-mi schimb ritmul- ma culc prea tarziu seara. Nu ma simt obosita, dar cand trebuie sa ma duc dimineata la serviciu…
Thursday, November 13, 2003
M-as fi dus bucuros in oras, la Conferinta, in continuare, dar se anuntase sedinta de Departament CET, si credeam ca Dietmar vrea sa ne vada la fata.
Klaus – seful meu nr.1- a venit sa ma intrebe ce mai fac. Mi-a sugerat ca pot lucra si de acasa cand nu ma simt OK, ca nu e nevoie sa ma zdrobesc. Am povestit despre Asigurari si operatie.
A fost extrem de amabil. Numai ca luni ar trebui sa ma duc la el cu un plan de cercetare, si nu sunt chiar gata. Nu m-a prea tras inima, stiind ca urmeaza spitalul si operatia. Miercuri si joi am sintetizat cate ceva.
CET Meeting- ce mai sedinta! Patrick a condus-o, si a fost toata in engleza. Materialele erau pe intranet cu trei zile inainte. Am fost intrebati daca avem obiectii. Nimeni nimic. Patrick a spus doua vorbe despre o intalnire cu sefii de BA (Business Area), si despre concluziile reiesite. Dietmar a mai adaugat si el cate ceva, si gata. Cel mai mult timp ne-a luat stabilirea datei pentru sedinta din ianuarie, cand unii si altii sunt convocati la “Convorbiri individuale”. Am zambit, fiindca pe vremuri exista si la noi asa ceva, in organizatia de baza. Eu nu trebuie sa. E vorba de ce ai facut bine si ce ai facut rau, si putina cenusa in cap.
Am profitat de ocazie ca sedinta s-a terminat asa repede si am rugat-o pe Dieuwke sa povesteasca cu mine despre un proiect care se cheama ReqMan (Requirements Management) si care a inceput de curand. E ceva interesant cu crearea unei comunitati de practica si diseminare- pt firme de soft. Dieuwke e olandeza si are 3 copii- de 1, 5 si 6 ani. Lucreaza doar doua zile pe saptamana. Sotul ei preda la scoala olandeza din Rodenbach. De ce exista o scoala olandeza? Pentru ca exista trupe olandeze la Rammstein. Si soldateii au copii. Si familii. Dar acum sunt tot mai putini si e vorba ca scoala sa se inchida.
Apoi ne-am dus sa luam pranzul impreuna la Urban. Am vrut sa mananc salata- au un bufet de salate exceptional, dar pana la urma mi-am comandat orez cu legume. Portia a fost imensa- demna de Gargantua. Am aflat ca era mai bine sa-mi comand o portie de copil- unii asa au facut. Lumea a fost destul de tacuta la masa. Eric a spus ca ar vrea sa-si cumpere o camera digitala ieftina- si eu I-am vandut pontul de pe Amazon – este acolo o camera cu 99 de euro. Patrick Leibbrand, web masterul si fotograful institutului, a zis ca sa nu facem prostia. Eric a replicat ca vrea sa-si fotografieze noua locuinta si sa-I trimita pozele mamei. Patrick a replicat ca mai bine ii scrie o scrisoare cu o descriere amanuntita.
Dietmar a povestit de padurile canadiene si despre conduita de urmat cand vine ursul: faci pe mortul.
S-a intalnit de multe ori cu ursi, niciodata nu s-a intamplat nimic. Devin periculosi cand te isterizezi.
Dietmar pare sa pluteasca in alta lume- e inca in Canada cu gandul. Si cand ma gandesc cat de eficient si preocupat era ultima oara cand l-am intalnit inainte de plecare!
In final, l-am rugat pe Patrick Leibbrand sa-mi traduca o scrisoare pe care tocmai am primit-o. Era vorba de abonamentul radio-TV. Costa 5,32 pe luna numai pt radio. Si cand te gandesti ca radioul meu a costat 3 euro! Dar am sa-l fac, vreau sa fiu in legalitate cu toate cele. Chestia ciudata e ca aceste institutii nu sunt ca la noi toate in capitala. De exemplu, astia cu Radio TV sunt la Köln. Cei cu Telefoanele, la Darmstadt.
Brigitte, secretara Departamentului, care lucreaza doar ½ de norma, m-a adus cu masina pana in oras.
Partea de dimineata a conferintei s-a terminat cand am ajuns acolo. Am ajuns la masa de pranz- dar ce folos? Nu mai incapea nici un ac in mine!
Le-am tinut de urat Sabinei si lui Susanne, secretara de la Pre-Park (sediul nostru nr.2), pana au mancat.
A inceput partea a II-a. S-au prezentat 4 teme:
- o certificare pentru meserii din domeniul IT care a inceput la nivelul Germaniei, dar acum e internationala. Se face un training de 4 zile si se da un examen. Cineva a intrebat daca are vreo valoare- ce se poate invata in 4 zile? Da, persoana X a urmat cursul si a promovat examenul- stie mai multe decat unul de pe strada . Profesiile erau IT-Tester, IT- Project Manager, IT- Quality Assurance si inca vreo doua (am notite!)
- evaluarea proiectelor informatice- asta mi-a placut, desi tipul- director la o firma de software din KL- KHEOPS, care are vreo 60 de angajati, n-a spus nimic nou si nimic concret. Dar a dat exemple incantatoare si a retinut cu usurinta atentia auditoriului. Doua dintre cele mai tari:”metoda expertului”- chemi un expert si-ti face evaluarea. Ca de exemplu cand s-a mutat el intr-o casa veche la etajul II si a chemat un expert sa-l intrebe daca tine planseul sa-si puna pianul Biedermayer in sufragerie. Expertul a sarit de cateva ori in mijlocul camerei, si I-a zis ca tine. Si al doilea: metoda Scotty- ceva se strica pe Enterprise, si Picard il cheama pe LaForge si pe Scotty (asta era un oaspete de pe Enterprise I) sa-I intrebe in cat timp se poate repara. LaForge zice 14 ore, Picard ii da 12, iar afara Scotty intreaba in cate ore se poate rezolva cu adevarat. LaForge- ce-I in gusa si-n capusa- in 14 ore! Pai esti prost? Trebuia sa ceri 20, ca sa-ti dea macar 14!
- Profesorul Endres de la Stuttgart a vorbit despre etica profesiei. Un elefant, dar nu cu totul ramolit. Vorbea despre o lume ideala de gentlemani care nu exista in realitate.
- Directorul unei alte firme a vorbit despre Open Source: istoric, caracteristici , avantaje. N-am auzit nimic nou, si sunt convinsa ca nici unul din cei din sala nu era novice. Dar a fost interesant. Inainte de ultima prelegere a aparut si prof Rombach, si impreuna cu Endres, l-au atacat pe tinerel cu intrebari. Cum adica Linux intr-o banca? Tinerelul a rezistat.
In final, autografe. Am sperat sa capat o dedicatie direct pentru Andrei, pentru care am cumparat cartea, dar se purtau si discutii in acelasi timp, asa ca tot ce am apucat a fost sa iau cele doua semnaturi.
Sabine mi-a propus sa mergem undeva sa vorbim de serbarea de Craciun – dar sefa ei a luat-o la sedinta Asociatiei si eu m-am dus acasa.
Am facut clatite cu branza de vaci – ca doar era Lasata Secului, si am asteptat-o pe Sabine.
A venit pe la 8, si ne-am apucat de cautat cantecul cu pricina, Twelve days of Christmas. Initial era vorba sa cantam noi, dar ne-a venit o idée mai buna: oricine ar canta daca n-ar trebui sa vina pe scena. Asa ca sa le dam cantecul si microfonul, sa se inregistreze la ei in birou, si pe urma sa-l montam si sa-l prezentam la serbarea de Craciun, in 12 decembrie, cerandu-le tuturor sa recunoasca interpretii. Premiul: un tort.
Ar fi grozav daca reusim sa facem cateva “personalitati” sa cante: administratorul, secretara lui Rombach, poate pe Rombach insusi?!
Noi o sa citim bancurile create pe seama acestui cantec: cand Agnes cea revoltata ii scrie iubitului ei sa nu-I mai trimita daruri si ajunge in sfarsit la Casa de Nebuni, sau cele 12 zile de Craciun pentru cercetatori….
Sabine nu se mai dadea dusa, ca de fiecare data cand vine la mine. Sanda ma tragea de maneca dintr-o fereastra, Andrei astepta in alta. In sfarsit, pe la 10:30 s-a dus.
Si m-am culcat si eu!
Wednesday, November 12, 2003
Ziua a inceput prost si fara chef . Am incercat sa-mi vad de treaba-aveam o intalnire cu Silke- fara ora precisa. Un nou mesaj de la endocrinoloaga- sa ma prezint marti dimineata la ea la prima ora.
Si alt mesaj de la Egide- sa sun direct Asigurarile si pentru tratamentul medicamentos. Incercasem sa le scriu lor sa vad daca inghit galusca!
Alta acum- tipa de acolo nu pare sa priceapa niciodata nimic!
Am facut-o si pe asta- mi-au cerut numele si telefonul doctoritei si au spus ca ma suna ei.
M-am intalnit cu Silke si am vorbit despre ZITA – un proiect de sorginte politica- propunerea unui nomenclator de profesii in domeniul IT pentru Rheinland Pfalz. Se lucreaza la o baza de date in care vor fi toti cei care ofera cursuri de IT, cu un soi de calificative- una doua sau trei stelutze – se vede ca Silke are fetita la gradinita!
Va fi o masa rotunda in 5 decembrie, la care vor fi invitate firmele de training si actorii politici.
Oare n-ar putea iesi de aici un proiect European de colaborare inter-regionala? Rheinland-Pfalz, judetul Alba si inca ceva- Midi-Pyrenees, sau Skane, sau Limburg!
Trebuie vazut ce termene mai sunt!
Dupa-masa incepea Conferinta anuala a STI – asta e Asociatia Firmelor de Software din Rheinland Pfalz.
Cine credeti ca a fondat-o? Fraunhofer Institut! Cine credeti ca e presedintele? Dieter Rombach!
Incepea la 14:00 cu speech-ul lui Rombach.
Amplecat la 13:30 de la Institut, sperand sa gasesc o masina sau sa prind bus-ul. Bus nu era, iar la e-mail-ul meu- trimis de data asta doar la colegii de compartiment- n-a raspuns nimeni!
Am asteptat pana la ora 14:04- era vreme frumoasa, si eram bucuroasa ca sunt afara. A venit bus-ul si am gasit usor cladirea unde se tinea intrunirea- cred ca era o fosta biserica- Alte Eintracht.
Am intrat si am gasit un loc in fata. Vorbea Barbara Paech, care pana in octombrie a fost la Institut, acum preda la Heidelberg. Subiectul era extrem de interesant : ingineria specificatiilor de system, dar eu nu-mi puteam tine ochii deschisi, si mai rau, nu-mi mai functiona “compilatorul”. Auzeam cuvinte despre care stiam ca le stiu, si nu mai stiam ce inseamna. A mai urmat o prelegere, si apoi pauza. Am povestit cu Sabine si Yunja, am cumparat cartea lui Rombach, si m-am scuzat. Era ora 16:00, am plecat acasa si am aterizat direct in pat.
Am incercat sa ma scol si sa ma duc la germana, dar nu eram in regula. Am renuntat.
Somn de voie, dupa o sueta cu Sanda si cu Andrei.
Tuesday, November 11, 2003
Am luat autobuzul. Pe drum, I-am povestit Yunjei ca abia astept sa se termine cu operatia si cu tot, sa-mi pot relua treburile.
Ca parca n-am stare sa mai fac nimic.
Am pus ordine in toate, mi-am pregatit lista cu ce am de facut cand ma intorc, mi-am luat de citit pentru acasa. Am mancat iar cu Yunja, de data asta ne-am dus in sala de lectura si a fost ceva mai confortabil.
Am tot povestit una alta.
Duminica Sabine ne-a spus ca e obligatoriu sa ne luam macar 30 de minute pauza de masa. Asa ca de data asta ne-am lafait vreo ora.
Cand m-am intors in birou, am gasit un mail de la Dr. Stamm, doctorita de la Endocrinologie.
Ca imi propune un tratament medicamentos timp de 3 luni, inainte de operatie.
Ca sa verific cu Asigurarile daca platesc.
Si ca mi-a anulat internarea de miercuri si operatia de joi, pentru ca analizele au adus date noi, si trebuie neaparat repetate.
M-am dus la Sonnhild sa-mi spuna daca am inteles bine ce scrie acolo. Mi-a confirmat.
I-am trimis mail-ul si Christinei, la München, sa-mi dea si parerea ei.
Si am sunat-o pe Clara, sa-I spun ca nu mai trebuie sa vina.
Reactia imediata a fost sa pun toate treburile pe roate – parca m-am facut brusc bine.
Nu mai trebuie sa merg la spital- deci maine vom avea o zi rodnica de munca. Pai atunci sa ma inscriu la Conferinta de miercuri si joi!
A urmat Coffee Meeting, unde a fost mai multa lume ca de obicei, pentru ca Prof. Rombach ne-a rugat sa spunem frumos “Hello!” Colegilor japonezi de la RICOH, care de luni sunt oaspetii Institutului- s-a deschis un laborator mixt de cercetare. Cafea putina si prajituri ioc! Frau Kilgore lipsa la apel. Lume multa si buna- sefi de departamente! Am dat mana cu japonezii- mici si ceremoniosi. Tineri toti trei. Destul de speriati- nu e de mirare!
La ora 16:00 era o prezentare la Uni (Asta e Universitatea!), sustinuta de William Riddle, o somitate care e membru in nu stiu cate comitete si comitii si care e Visiting Scientist la noi pentru 4 saptamani. L-am auzit vorbind – are o voce patrunzatoare si e la doua birouri de noi- si am vrut sa aud despre ce e vorba.
Trebuia sa gasesc o masina care mergea intr-acolo. Dimineata, prof Rombach a trimis un e-mail reamintindu-ne de prelegere, deci banuiam ca vor fi destul de multi care sa mearga. Am trimis un e-mail pe lista care include tot Institutul, si in 10 minute aveam puzderie de oferte. M-am dus cu Carsten Vollmers si cu Ines Grützner, de la departamentul meu celalalt (nu unde sunt cu biroul acum!)
Acolo am dat si de Dietmar, seful nostru, care s-a intors de la Calgary pentru o saptamana- se pare ca studentii canadieni au vacanta! Umbla intr-un hanorac si parca pluteste- nu pare sa se reintegreze aici!
Prelegerea lui Bill Riddle a durat exact o ora si a fost extrem de interesanta. Prof Rombach a fost si el acolo. A vorbit despre generarea automata a documentatiei de process in diverse domenii.
Cel mai tare exemplu a fost cel al firmei Bayer din SUA, pentru care au pus la punct un mecanism de generare automata a 6000 de pagini de web care descriu procesele din interiorul organizatiei , si care se modifica cam o data pe luna. In fine, nu intru in amanunte, pentru cei interesati, pun notitele la dispozitie.
La iesire, am stat 10 minute in statia de autobuz si am inghetat realmente. In buz era cald si inghesuiala, dar nu mi-am revenit decat dupa un dus fierbinte – ce deliciu!- si o cana de lapte cald!
Seara au inceput sa sune toti cei care stiau ca ma internez a doua zi. Cu cata satisfactie le-am povestit ca “s-a anulat modificarea”!
Pe la 7 a sunat Sabine care si-a adus aminte ca am zis ceva de un concert de sansonete– sa ma intrebe daca nu vreau sa mergem. Am zis nu, danke, n-as iesi din casa pentru nimic in lume acum!
Si am ramas sa lucrez. Trei ore a durat pana am recuperat ora de germana de luni si mi-am facut tema.
Monday, November 10, 2003
Am plecat cu bicicleta, desi nu prea aveam tragere de inima. Aveam niste drumuri de facut si n-am vrut sa depind de autobus. Vremea era frumoasa- cald si umed.
M-am oprit la banca, sa scot bani- cat sunt de faloasa de cartea mea de credit! Apoi m-am dus la doctorita de familie, ca sa-mi iau trimiterea pentru spital.
Am rugat-o sa o sune ea pe endocrinoloaga si sa afle de ce m-a sunat vineri acasa si mi-a lasat un mesaj secretos pe robot. Mi-a promis ca o suna.
Mi-am cumparat cate ceva pentru pranz de la Reformhaus – asta e un magazin cu produse naturiste – de fapt un lant de magazine- si am luat-o spre Siegelbach unde am ajuns abia pe la 10.
Am sunat la Asigurari, sa-i anunt ca ma internez. Le-am trimis si un fax, din birou de la Gaby. Ca de obicei, Frank Bomarius lucra cu usa deschisa si cand a vazut ca nu mi se formeaza numarul, mi-a sarit in ajutor.
La amiaza am mancat cu Yunja – adica ne-am adunat amandoua in bucataria de la SLI. Sabine ne-a intrebat de ce nu mancam impreuna, si ne-am hotarat sa incercam. Yunja mananca tot felul de chestii ciudate de la Asia Market, peste care toarna apa fiarta- si gata supa. Are o pereche de betisoare tare dragalase cu care mananca.
Dr. Kostazky, doctorita de familie, m-a sunat pe la 1 agitata ca nu stie ce vrea endocrinoloaga, ca e vorba de un tratament foarte scump, si sa nu accept, si sa ma duc la operatie.
Am cautat e-mail-ul endocrinoloagei si i-am scris, rugand-o sa-mi raspunda tot in scris.
Imi propusesem sa plec pe la 4 de la Institut, n-am reusit decat pe la 5 fara un sfert, si cand am ajuns in oras se facea deja seara.
Am intrat la Karstadt, sa-mi fac o cheie de rezerva pentru apartament- data trecuta cand am fost in spital I-am lasat cheia mea Yunjei in caz ca.mi trebuie ceva, si pe urma a fost un balamuc intreg cu recuperatul ei- daca nu era problema cu cheia puteam fi la 9 acasa, asa a trebuit Sabine sa vina dupa mine si am ajuns pe la 2.
La Gondrum in fata erau marfuri ieftinite si am gasit un CD cu muzica de Craciun – Bach- Beethoven, Haendel printre ele. N-am rezistat tentatiei! Asa ca acum scriu pe muzica!
M-am hotarat sa nu ma duc la germana-imi era rau, somn, frig, de toate.
M-am bagat in pat si am dormit dusa pana seara cand m-am sculat doar ca sa-mi citesc mail-ul.
M-a sunat Clara si am vorbit despre posibilul tratament. S-a oferit sa ma ajute sa-l platesc, in caz ca Asigurarile nu sunt de accord. La ora aceea nu stiam despre ce suma e vorba, si nici durata tratamentului.
Sunday, November 09, 2003
Zi de Relache. Si pentru masina de spalat care a decis sa intre in greva.
Am stat acasa si am lucrat- si afara iar era o vreme ca vara, Sabine a venit in pulover sa ma ia la concertul de orga si m-a cadorisit cu un munte de tacamuri.
La Marienkirche- concert de orga cu ocazia repararii orgii bisericii. Lume multa, Angelika si Patrick au venit si ei. A fost superb, n-am mai auzit de multa vreme o orga atat de mare. Interpretul a fost bunicel- s-a cantat Bach, Liszt si Max Regger. Simteam muzica cum ma umple efectiv pe dinauntru, a fost minunat!
In final, Patrick si Sabine mi-au spus ca nu le-a placut Reger- cui ii place? Regger dupa Bach e ca sarea amara dupa torta, dar trebuie s-o inghiti!
Angelika si Patrick au venit sa-mi faca o vizita, am povestit o gramada si am mancat resturile de la festinul de ieri. Le-am aratat poze cu copiii, le-am povestit de Masa Tacerii si a trebuit sa le arat cateva lucrari de Brancusi pe Net ca sa priceapa...
Data viitoare trebuie sa-i las pe ei sa vorbeasca!
Cumparaturi pentru ziua numelui - m-am cadorisit cu un ceas de 6 euro- sa speram ca si merge.
Nu ma hotaram ce sa gatesc - as fi facut si aia si aia.
Am ajuns cu o serie acasa, apoi m-am dus din nou. Le promisesem fetelor ca inchiriez un film, dar n-a fost chip. Nu prezint incredere- viza mea e prea scurta.
Mi-am cumparat covorase in baie - si muraturi pentru Yunja. La iesire- un bazar intr-un garaj.
3CD-uri- 3 euro. Bach, cantece de Craciun si Rod Stewart!
De la 2 la 4 am pregatit tot - torta, placinta etc. Am avut un moment de oboseala cand m-am gandit ca mai bine mergeam la restaurant!
De la 4 la 5 am facut dus, curatenie etc.
Yunja a sunat ca nu mai vine,motivand ca trebuie sa lucreze pentru serviciu. Am rugat-o sa vina, ca placinta e in cuptor. Dupa 10 min a sunat ca vine imediat.
Am facut o placinta cu broccoli, ciuperci,ceapa si patrunjel verde, parmezan, smantana si oua. Mirosul a fost mortal. I-am dus si Annei din vecini, altfel cred ca murea de pofta!
Si o torta cu blat de alune, crema de cacao si crantz de alune pe deasupra. Atatea lucruri se gasesc aici gata facute, sa nu te mai zdrobesti cu munca!
Sabine a adus un joc de carti cu boabe- Beans-si a fost foarte distractiv. N-am mai jucat carti de nici nu mai stiu cand - de cand eram copil!
Am primit cadou un pulover negru de Angora - Sabine n-a stiut ca e ziua mea, dar puloverul i-a ramas mic! E superb, moale si pufos!
Uneori ma intreb de e ma zdrobesc atata si cum am ajuns sa fiu iar asa ocupata si sa car sacose peste sacose. Probabil ca am o gena undeva care nu ma lasa sa ma schimb!
In tot cazul, seara a fost amuzanta. Sabine ne-a propus sa ne prezentam ca trio la serbarea de Craciun, si sa cantam o parodie la "Ten days of Christmas". Yunja a zis ca ea nu canta, ca n-are voie-coardele vocale sunt in primejdie- dar ca ne poate acompania! Iar ceva de lucru!
M-am dus fara chef la servici. Pentru prima oara mi-am dorit sa fi luat autobuzul.
Am avut o intalnire de vreo ora cu Eric- s-au lamurit multe din necunoscutele mele.
La amiaza,Holger mi-a propus sa ma ia la masa. Aveam mancare, dar cand l-am auzit ca merge la Real si are si cumparaturi de facut, hop si eu. Si iar m-am pierdut in magazinul ala urias.
Am cumparat somon fume pentru prietenele mele - a costat mult mai putin decat branza mea.
Am gasit lapte de capra. Am vrut apoi sa plec la 3 de la serviciu- dar aiar am avut treburi de rezolvat si s-a facut 4. Cumparaturi, si apoi acasa.
La 19:30 eram invitata la Patrick si Angelika. Trebuiau sa mai vina niste prieteni de-ai lor. Am asteptat pana la 20:30. Apoi s-au trezit ca Internetul era in priza, si ca pe robot ii asteptau 7 mesaje ca tipul are gripa.
Am mancat orez intepenit- ii ziceau rizotto- cu castane coapte culese de ei.
Si la desert, salata de fructe si prajitura adusa de mine - Semiluni- ca doar urma eclipsa de luna!
Seara a fost minunata. Patrick e un Rac tipic, Angelika e pe cuspida intre Pesti si Berbec.
Cred ca am stiut din martie de cand l-am intalnit prima data ca ne vom intelege bine impreuna. Cred ca le lipseste si lor societatea, vor sa le invite si pe Yunja si Sabine.
Planuim sa mergem intr-o duminica la Heidelberg impreuna.
Angelika s-a nascut in Japonia, unde mama si tatal ei erau profesori de germana. E simpatica si comunicativa. Patrick se vaita intr-una ca pe vremea noastra (el are 40 de ani acum) nu existau atatea posibilitati.
Le-am povestit de Ceausescu, si de lumina si caldura, dar si de Cinearta si de grupul de schiori. Am avut senzatia ca ne invidiau sincer pentru ce am trait. Au adus atlasul sa le arat Romania.
Bunica Angelikai e austriaca din regiunea Sudeta - stie multe despre Austro-Ungaria.
Ne-am propus sa ne vedem duminica.
O zi obositoare- multe si marunte la serviciu- de dimineata o intalnire la Biroul pentru Straini, mi-au pus viza pana in mai.
Apoi cele curente de la serviciu. Am vrut sa plec la 4, dar a trecut iar de 5 pana m-am urnit.
Am avut cumparaturi de facut, am ajuns acasa la 18:30- la ora aceea trebuia deja sa ma intalnesc cu Yunja si Sabine- si dupa ce am intrat in casa mi-am ratacit cheile.
E ciudat, pentru ca in clipa in care le-am pus am gandit - acolo n-o sa le mai gasesti!- si pe urma n-am reusit sa-mi amintesc unde sunt. Erau in geanta!
Am incercat sa le sun pe fete, dar amandoua mobilele erau inchise. Amajuns cu 20 de min intarziere, fetele faceau cuie. Ne-am dus la un restaurant Thai care e peste drum de sala de concerte, si in sfarsit am mancat ceva! O supa delicioasa si broccoli cu ciuperci. Intre timp Sabine s-a dus sa ne ia biletele- sora ei canta in orchestra si aveam 3 bilete rezervate.
Sala de concerte se cheama Fruchthalle si nu e altceva decat o veche hala construita pe post de piata, pe care au transformat-o in sala de concerte. Lume buna,eleganta, miros de parfumuri scumpe. Concertul foarte bun. Au cantat Ceaikovski, Smetana si Dvorak. Dirijorul era ceh.
Am intalnit-o pe Yukiki, japoneza de la Volkshochschule. Are o ruda in orchestra.
Tot japonez. Am venit acasa sa dorm, desi Sabine si Yunja s-au dus cu orchestra la un pahar de povesti!
Wednesday, November 05, 2003
Excursie la Homburg, pentru programatul consult medical. Am luat un autobuz de la gara, desi initial vrusesem sa merg pe jos. Bine ca n-am facut-o! Erau cativa kilometri buni!
Am ajuns la endocrinologie, unde eram asteptata. Mi-au mai luat niste analize si Frau Dr.Stamm cea draguta a mai povestit ceva cu mine, dupa care m-a expediat la Neurochirurgie.
Acolo era coada- si o gramada de oameni cu probleme. Am asteptat destul de mult ca sa intru. In fine, Dr. Martin Strowitzki - inalt si slab, blond-carunt si cu ochi albastri, m-a primit. Am discutat putin, si apoi m-a intrebat : cand? Eu am zis: saptamana viitoare. A pus mana pe telefon, mi-a gasit un pat - voi fi in Sectia NC 03 - in grija dlui asist Nicolay- pacat, Anica e la NC 04!
Daca e femeie, e Krankenschwester, adica sora medicala.
Daca e barbat, e Pfleger, adica cel care te ingrijeste!
In fine, mi-a inspirat multa incredere. Nu i-am cerut CV-ul, dar am putut citi azi destule pe Net despre el. A spus ca vor incerca sa invite si pe cineva de la ORL, sa opereze impreuna. Ca nu intelege de ce n-au scos-o atunci, lui si endocrinoloagei nu li se pare a avea legatura cu hipofiza. Si nici rezultatul de la examenul histo-patologic n-a fost concludent.
La intoarcere, mai aveam exact 1,80 euro in buzunar. Am intrat la banca de langa clinica sa intreb daca nu pot scoate bani de acolo. Au spus ca nu.
Am luat autobuzul, si apoi trenul. A fost extraordinar de frumos la pranz, cred ca erau 17-18 grade. M-am hotarat sa ies cu bicicleta.
Acasa, surpriza: in sfarsit cardul de la banca! Cu o zi mai repede decat il asteptam! Asta da compensatie- m-am dus direct la automat si mi-am scos un extras de cont si bani.
Apoi am luat-o cu bita spre Sud- ca acolo nu mai fusesem. Surpriza- un deal, care se cheama Betzenberg, si pe varful lui, Stadionul Fritz Walter, unde joaca FCK. La ora amiezii, erau o gramada de casca-gura care se uitau cum se re-construieste stadionul - se pregatesc pentru Campionatul Mondial din 2006.
A fost destul de greu sa ies din oras, dar si cand am reusit! Padurea e splendida, peste tot sunt carari si piste de bicicleta, si o gramada de lume se plimba! Tineri, batrani, cu caini, cu carucioare, cu bete de schi- cica fac Nordic Walking- sau pur si simplu!
Planificasem un tur de o ora, au fost doua si jumatate!
La intoarcere, era sa nu am pe unde merge fiindca o parte a drumului e ocupata de cazarme americane care nu te lasa pe trotuarul lor!
Sunt asa de multe zone inconjurate cu sarma ghimpata ca orasul pare practic sub ocupatie americana!
Seara la VHS, la ora de germana. A fost simpatic, ne-am jucat cu adjective. E de mirare ca Frau Nebes nu oboseste si nu se plictiseste niciodata!
Tuesday, November 04, 2003
Din nou pe bicicleta- ce mult s-a schimbat padurea! Totul e galben, mai putin brazii.
Si miroase a frunze inmuiate! Dupa operatie, m-am temut ca mi-am pierdut mirosul, dar vad ca a revenit incetul cu incetul.
Cat a trecut? 2 luni? Deja intrevad cum n-o sa mi mai vad capul de treaba. Klaus vrea sa fac un studiu despre stadiul actual in ce priveste sistemele bazate pe cunostinte, iar celalalt departament are nevoie de mine pentru alegerea strategiei de urmat- si e tare mult de sapat.
Imi place tot mai mult aici pe zi ce trece- si incep sa vad tot mai clar ce caut aici si ce am de facut.
Dar asta nu e rau- cand am de lucru, nu ma mai doare absolut nimic.
Maine ma duc la consult, la Homburg. Voi afla probabil ce e de facut in continuare.
Oftalmoloaga din Tg Mures se numeste Schirra. De tinut minte.
In poza in fata tipului cu barba- mica si blonda!
Si o privire la neurochirurgie - am gasit o Anitza! Te pomenesti ca...
Iar am ajuns tarziu acasa, desi voiam sa plec mai repede. Pentru ca trebuia sa merg la cumparaturi si muream de foame, am intrat la niste chinezi si am mancat o portie mare de orez cu legume.
Pe urma, cumparaturile au fost o placere, desi bugetul era limitat, macar aveam burta plina!
Aldi era aproape gol, de obicei magazinele astea mari gem de marfa, asta e chiar in Centru, in apropiere de gara, si nu era de loc asa.
Acum cateva zile am fost la Lidl, cateva case mai incolo, si arata mult mai bine.
La iesire, m-am lovit de Yunja, care descoperise o Asia Market si era incarcata cu bunatati. O sa incerc si eu intr-o zi.
Am incercat sa crosetez, dar nu-mi iese ce vreau- o caciula nici prea prea nici foarte foarte!
Stie cineva vreun site cu modele de tricotat?
Curs la universitate: afara ploua, am asteptat autobuzul cca 15 minute - ceea ce nu se prea intampla- aici autobuzele au orarul afisat in statie si vin la minut!, si ma gandeam ca o sa sforai in banca, dupa principiul ca "luni dimineata nici iarba nu creste". Cursul incepuse la 8, eu am ajuns la 8 si 5 si Sabine era deja acolo. Nici vorba de dormit: profesor Rombach spunea lucruri interesante si de actualitate. M-am felicitat ca m-am dus- ar putea fi o buna inspiratie pentru directia in care sa se indrepte departamentul de care tin. Pe moment se pare ca suntem cam dezorientati, se face o reorganizare in intentia de a servi mai bine interesele industriei de soft, dar oamenii din compartiment nu par a sti care sunt acestea.
Toate prezentarile profesorului vor fi on-line: studentii vin cu ele listate si isi iau note pe ele. A pus intrebari foarte interesante: este modelul X cea mai buna solutie? si au fost studenti care s-au incumetat sa raspunda. Merita sa fie angajat un specialist care sa faca numai asta?
Ii pune sa gandeasca, si nu exista un raspuns categoric: da sau nu, totul depinde de circumstante. Cursul e tot in engleza - dar studentii au fost incurajati sa puna intrebari si in germana daca vor.
Inapoi la Institut cu masina lui Matthias: a fost vreme de 10 ani consultant independent in IT- i-a mers foarte bine in 96-97, cand a castigat o gramada de bani, pe care dupa aceea i-a consumat cand n-a mai avut de lucru. O persoana interesanta.
Apoi treaba-la pranz am iesit 10 minute sa-mi iau ceva de mancare si am nimerit o placinta cu branza, care, am constatat dupa aceea, era presarata imperceptibil aproape cu sunca. Am ras sunca si am mancat restul, eram lesinata de foame, dar nu mi-a picat de loc bine.
La ora unu, cand, dupa, frumosul lui obicei, lui Holger i se face cald si deschide geamul, am plecat in sala de lectura.
Am dat de Yunja, care s-a mutat week-end-ul asta. Sau cel putin partial.
Am povestit despre filme. Mi-a spus, cu intelepciunea de Balanta si cu linistea care o caracterizeaza, referitor la initierea din film pe care unii nu au primit-o, ca viata e oricum numai "fair" nu. E frumoasa, e provocatoare, dar nu fair. Si mi-a mai spus ca arat tare obosita. Asa ma si simteam. Am vrut sa plec acasa la 4, dar m-am luat cu treaba si s-a facut iar 5.
Am avut iar noroc cu Matthias, care m-a luat cu masina. Am ajuns mai repede in oras si m-am dus la turcul din vecini, unde am cumparat tot ce am gasit pe acolo de mancare.
Am facut o salata si am infulecat-o in 5 minute, si fugutza la Volkshochschule, la germana.
La VHS, o colega noua din Romania. Au trimis-o la Frau Nebes, dar era mult prea incepatoare. O fetita din Buzau care e aupair la o familie cu 3 copii din Trippstadt. A invatat germana la scoala, dar nu prea s-a omorat. A stat langa colega noastra japoneza si la plecare, japoneza s-a oferit sa o plimbe prin oras pana la 9, cand venea "seful" dupa ea.
Am povestit cu Frau Nebes despre ce mi s-a intamplat. I-am vandut pontul cu restaurantul tinut de fostul violonist din Romania: Keltenstübchen, si mi-a zis ca se va duce si ea.
Eu ma gandeam sa-mi invit prietenele sambata.
Si iar acasa, pe Net, la taclale cu Sanda si Andrei.
Am descoperit la un indian in vecini ghee(unt clarifiat) in niste cutii mari si nu ma mai satur mancand- are un gust asa bun!
Azi-noapte povesteam cu Sanda despre efectele nocive ale painii si infulecam paine de tarate cu ghee!
Sunday, November 02, 2003
Duminica dimineata: excursie la Homburg, cu trenul, sa pun un pachet la autocarul Atlassib.
A trebuit sa ma scol la 6, sa fiu in gara la 7 - haios a fost ce-am patit cu automatul de bilete, care mi-a printat un bilet de copil!
In Homburg, era deschisa cafeneaua din gara si mirosea imbietor. Am baut un ceai si am mancat ceva, iar la 8 si un sfert am iesit in drum. Nu parea a fi frig, dar dupa 1/2 de ora mi-a intrat in oase. Am intrat in gara, am sunat soferul. Mi-a spus ca ajunge in 10 min. A mai durat 1/2 de ora. Nestiind cum merg lucrurile, m-am apucat de completat formularele- masina era cat pe ce sa plece fara pachetul meu. O alta masina mica colecta formularele si banii. Era vorba ca tariful e 1 euro pe kilogram. Pachetul meu a avut 7 kg. I-am dat 10 euro si mi-a spus la revedere. Am schimbat cateva vorbe cu ceilalti romanasi de acolo. Apoi m-am refugiat iar in cafenea, unde era cald si bine, pana la trenul urmator. La 10:32 am fost acasa.
Mi-am propus o zi de lene si citit. Am gasit un film la care sa ma duc seara: Roata Timpului, despre initierea in Kalachackra. Am dat telefoane la Patrick si la Sabine si la Yunja, sa vad cine vrea sa vina cu mine. Cinematograful se cheama ProvinzKino si e intr-un sat cam la 20 de km, spre care sunt trenuri dese si cinematograful e peste drum de gara. Nimeni nu raspundea.
Pe la 2, m-a sunat Sabine. Nu voia sa vada filmul acela, dar ar fi mers la cel de la ora 5. Ne-am hotarat sa mergem. Pe strada, lume buluc- veneau de la meci- jucase FC Kaiserslautern cu Leverkusen. 0-0.
Filmul ales de Sabine se chema Paine si lalele si era italian. Ne-a placut grozav la amandoua. O familie italiana se afla in excursie cu autocarul. La o oprire, sotia se duce la toaleta si isi scapa cercelul inauntru. Dureaza pana cand se gandeste cum sa-l recupereze. Si bus-ul pleaca fara ea. Telefoneaza, sotul o face troaca de porci si-i spune sa stea pe loc. Intre timp, gaseste o masina care mergea in directia orasului ei, si se hotaraste sa mearga acasa, sa profite de cele 2 zile cat familia e in concediu. Afla ca masina merge la Venetia si ea nu fusese niciodata la Venetia. Doarme o noapte la o pensiune ieftina, mananca intr-un restaurant prapadit. A doua zi, pierde trenul spre casa. Intreaba chelnerul- un barbat in varsta- unde poate gasi o camera. Chelnerul ii spune ca la cati bani mai are, singurul hotel pe care i-l poate recomanda e sufrageria lui. A doua zi, ea o ia spre gara, dar vede un anunt : cautam florareasa. Tatal ei fusese florar- se duce si se angajeaza acolo.
Si toata viata ei se schimba- se decide sa mai ramana acolo. Sotul trimite un instalator somer pe post de detectiv particular. Si tot asa.
Dragut a fost ca Bruno Ganz, care cu o seara inainte jucase rolul mentorului lui Luther, calugar augustin, acum era chelnerul care tot incerca sa se sinucida, dar lumea nu-i dadea pace.
Roata timpului - un documentar de Werner Herzog despre initierea in Kalachackra- pe care Dalai Lama o da o data la 12 ani, in Anul Calului, la Bodh Gaya, in India, acolo unde a avut loc iluminarea lui Buddha. Herzog a vrut initial sa filmeze numai in Austria, la Graz, unde in 2002 toamna s-a organizat o asemenea initiere ca o incercare de apropiere intre Est si Vest. Insa povestea l-a prins asa de tare ca s-a dus si in India.
La Bodh Gaya, Dalai Lama a fost bolnav. Calugarii au construit mandala, dar intr-a treia zi , Dalai Lama a venit si le-a spus ca nu va fi nici o initiere in acest an. Erau oameni veniti de la mii de kilometri- 500 000 de pelerini. Si li s-a spus simplu Nu. Au vorbit cu un barbat de vreo 30 de ani care venea din Tibet. A facut 4000 de km in trei ani si jumatate ca sa ajunga acolo.
Unii au facut tot drumul facand matanii in loc sa paseasca. Adica un fel de matanii- un exercitiu complicat cu mainile la cap, la piept, prosternarea la pamant pe burta cu mainile intinse deasupra capului, sus si de la capat. Prin apa, pe uscat, inaintand numai asa. Altii au venit prin desert cu camioanele.
Cand au aflat ca nu va fi nici o initiere, pe fata lor s-a putut citi multa dezamagire- dar nimeni n-a scos un sunet.
Si la Graz, intr-o sala de spectacol fara scaune- de o parte europenii, de alta parte asiaticii- vreo cateva sute de calugari budisti. Cati din cei 500 000 si-au permis sa zboare la Graz?
In schimb, pentru europeni a fost o adevarata gratie. Presedintele comunitatii budiste din Graz a avut un rol important in ceremonie- ce m-a socat era ca avea o fata de bodyguard: inalt, bine facut, intr-un costum impecabil si cu camasa alba si cravata.
Interesant e felul in care se construieste mandala- cate zeci de ore de munca sunt implicate si cum o simpla rasuflare poate s-o distruga.
Saturday, November 01, 2003
Si nu mi-a fost destul. Dimineata la 5 m-am sculat sa inchei proiectul inceput cu Cosmin, Joost si Octavian: ECDL pentru nevazatori.
Am fost in stare sa lucrez non-stop pana la 11, cand Cosmin a listat si a impachetat totul.
Si a plecat la posta.
Iar eu m-am dus sa-mi fac cumparaturile: vezi sa nu!
TOOOTUL era inchis: pana si restaurantele! Alle Heilige- Ziua tuturor Sfintilor! Am incercat la arabi, la turci... Nimic, dar chiar nimic.
M-am intors acasa. Noroc ca frigiderul meu e o insula cu comori, nu stii niciodata ce gasesti cand sapi acolo.
Am gatit ca lumea: supa, orez, mancare de praz cu masline, o salata uriasa de morcov si telina.
Am facut o excursie in pivnita, si am pus in functiune masina de spalat.
M-am gandit sa dorm o ora si pe urma sa ies cu bicicleta. Vremea era schimbatoare.
M-am culcat, dar dupa un sfert de ora m-am trezit intrebandu-ma: daca masina asta nu e la fel de desteapta si nu se stie opri singura? Si am coborat in pivnita. Masina se oprise. Era desteapta.
Cand am ajuns sus, taarr- telefonul.
Era Cosmin- incurcaturi cu posta.
Restul dupa-amiezii s-a scurs pe nesimtite. Am tot incercat sa dau de Sabine, dar nu raspundea.
La 8 m-am hotarat sa ma duc sa vad Luther - un film pentru care se face mult tam-tam aici.
La cinema e haios- fiecare scaun are loc pentru pus sticla - toata lumea isi cumpara suc sau bere sau apa si pop-corn sau alte chestii de rontait. Eu am mancat Mentosane.
Filmul a inceput dupa 1/2 de ora de reclame.
Ma asteptam la ceva cu totul maret. Au fost vreo cateva momente emotionante, dar atat.
In rolul principal e Joseph Fiennes, fratele actorului din English Patient. Cel mai grozav rol l-a facut Peter Ustinov, care are 83 de ani- Frederick de Saxa. Avea niste nuante pe fata, care clar nu erau in scenariu si care au imbogatit tot filmul. Batranul principe era ghidus, si-i convenea revolta lui Luther, insa se ferea s-o spuna.
Au incercat sa puna toata viata lui Luther in film, ceea ce n-a fost prea inspirat. Sunt niste faze abrupte: el iesind din ascunzatoare si vazand zecile de mii de morti- nu intelegi cine si de ce i-a omorat. Si apoi, fara nici o introducere, cum brusc e sedus de o fosta calugarita, Katarina de Bora. A trebuit sa citesc cronicile si putina istorie ca sa ma lamuresc.
Cred ca am si pierdut unele replici memorabile din cauza ca nu inteleg toate cuvintele. Trebuie sa ma pun pe invatat cuvinte- profa de la cursul de germana a zis ca ar trebui sa avem liste de 50-100 de cuvinte pe zi.