Tuesday, September 30, 2003
Tocmai am fost avertizata ca script-ul de comentarii s-ar putea sa contina ceva rau.
SpyBot gaseste eventualele modificari facute.
Deci pentru cateva zile revenim la varianta fara comentarii. Cei care vor pot sa-mi scrie direct.
Sper sa nu va fi intristat prea tare!
Afara s-au facut din nou 20 de grade si uratul ala de nenea doctor de ieri mi-a interzis orice forma de efort fizic, ca sa nu fac reactie la vaccin! Ghinion!
La masa de pranz am fost cu 4 colegi, din care unul era din Luxemburg. Tot pranzul a fost luat in balon in legatura cu dimensiunea minuscula a tarii lui si obiceiurile de acolo.
La Coffee Meeting am cunoscut o doctoranda de la Mainz care lucreaza cu Sabine, si care e... din Medias. E plecata de acolo de 22 de ani, dar scoala a facut-o la Alba Iulia. Am vorbit cand germana, cand engleza, nu mi-a trecut prin cap s-o intreb daca mai stie romaneste!
Sedinta de departament. Bomba! departamentul nostru s-a spart in doua: baietii de la mine din birou au acum un alt sef!
Se pare ca aici conducerea scutura necontenit sacul, ca nu cumva lumea sa se blazeze!
Bancul suna cam asa: ce ai Bula in sacul ala? Soareci! Si de ce-l tot scuturi? Sa nu cumva sa se organizeze si sa-mi roada sacul!
Nimeni n-a luat-o ca o catastrofa, e normal si aici schimbari se intampla destul de des.
A trebuit sa dau si eu raportul ce-am facut in ultima luna- si l-am dat in germana. Toata lumea s-a uitat cu simpatie la mine!
Vineri am gasit-o pe proprietareasa prin curte, mi-a zis ca a batut la usa dar eu n-am auzit. A zis ca nu a dormit doua nopti stiind ca eu trebuie sa urc bicicleta pe 3 trepte s-o duc in curte. Asa ca mi-a facut o cheie de la garaj. Sotul ei s-a ocupat de bicicleta mea. Am povestit 10 minute cu ea si m-a luat in brate, mi-a zis ca as fi putut sa-i fiu fiica, sunt nascuta exact intre cei doi baieti ai ei. Am intrebat-o daca am voie sa folosesc aspiratorul care sta pe casa scarilor, in fata camerei mele. A zis ca da, dar ca nu e prea bun. Nu-i nimic, am sa cumpar eu unul mai ieftin, am zis.
Ieri seara m-am trezit cu un aspirator la usa.Asta este, Frau März m-a adoptat!
Aseara la germana m-a durut capul. Profesoara se plangea ca si pe ea. De cate ori se schimba vremea, lumea se vaita. De exemplu ieri a trecut de la ploaie la soare, ceea ce e minunat. Dar doctorul a zis ca azi nu efort fizic, asa ca am lasat-o pe draguta de bicicleta acasa!
Dupa germana ne-am dus cu fetele- Sabine si Yunja-colegele cu care am inceput aici in aceeasi zi sa cinam. Nici una nu stiam orasul, asa ca am colindat pana am gasit ceva sa ne placa. Dar cele mai faine au fost povestile- despre Institut, despre ghinioanele ce ni s-au intamplat in ultima vreme, despre americani... Sabine vrea sa emigreze in Canada, acum isi perfectioneaza franceza.
Monday, September 29, 2003
Sfarsitul de saptamana a fost OK.
Omul cu telefonul a venit si mi l-a instalat in 2 timpi si trei miscari. Doar ca am un aparat asa de destept(un soi de fixo-mobil) ca va mai trece pana ma dumiresc cum functioneaza. Deocamdata stiu sa sun pe cineva, si sa raspund la telefon. Ce-mi mai trebuie?!
Am plecat la cumparaturi si am ajuns la locul de unde am cumparat bicicleta: dumneaei cam scartaie, si am vrut s-o vada specialistul. Dar specialistul era in concediu, si in tot magazinul ala imens era un singur tanar care primea reclamatii si la telefon si in persoana, asa ca mi-a trebuit cam mult pana sa ajung la rand. Te pierzi pe acolo, si daca stii ce vrei sa cumperi, tot e greu.
Am vrut o penseta, am cautat o gramada si am dat peste una Wilkinson. Cand am ajuns la raionul de femei am realizat ca acela fusese raionul de barbati, si penseta era pentru dumnealor. Am pus-o la loc!
Cumparaturile sunt obositoare si daca stii ce vrei! Sunt pur si simplu prea multe!
Am trecut pe langa niste magazine imense numai cu blugi, numai cu pantofi, numai cu bucatarii, numai cu... Am zis ca aici o sa excursionez intr-o sambata cu ploaie! Sau cand vine fiica-mea in vizita!
Sambata am fost la Essen sa intalnesc niste prieteni romani. S-au adunat vreo 10, romani si soti de romance, asa ca a fost foarte fain. M-am intors a doua zi, cand am probat telefonul si am dormit pe rupte! Aa, mi-am facut si compunerile la germana! Pe ambele amandoua!
Trenurile sunt pline la sfarsit de saptamana- nu ca ar sta cineva in picioare. Poti sa cumperi un bilet cu care te plimbi unde vrei 24 de ore, dar poti sa mai iei inca 4 cu tine tot in banii aia! Asa ca lumea se grupeaza si se plimba! Ieri, la Bingen, m-a tentat sa ma opresc vreo 2-3 ore si sa iau un vaporas pe Rin, dar vremea era inchisa si am lasat pe altadata.
Azi am auzit ca vaporul Lorelei s-a lovit de stanca Lorelei si vaporul s-a scufundat! 43 de insi au scapat cu probleme usoare!
Azi ne-au vaccinat de gripa- m-am dus si eu, nu stiu daca am facut bine sau nu. Maine s-ar putea sa zac, daca fac reactie la vaccin.
Pana atunci, toate bune!
Si un citat interesant pescuit pe alt blog apropo de schimbare- de ce avem nevoie de schimbare:
"You need chaos in your soul to give birth to a dancing star" – Nietzche
"Ai nevoie de haos in suflet ca sa dai nastere unei stele care dantuieste"
Thursday, September 25, 2003
SURPRIZA! Am reusit sa brodesc un pic de cod, in asa fel incat sa-mi puteti comenta blogul!
Ieri am pierdut pentru prima oara autobuzul. De obicei intarzie el. De data asta am intarziat eu.
A trebuit sa ma intorc la Institut sa-mi fac de lucru inca o jumatate de ora.
Seara, dupa ora de germana- ce tare-mi place cand sunt in banca si nu la catedra!-, m-am dus sa ma intalnesc cu colegii din departamentul CET - Certifiable Education and Training. Erau la o cafenea, am povestit un pic si am aflat ca urma sa mergem la cinema. Ce film o sa vedem? Surpriza! Numai ca la filmul-surpriza n-au mai fost bilete, si in final am intrat la"Piratii din Caraibe". Acasa nu m-ai fi dus nici cu arcanul la un asemenea film! Cinematograful e nemaipomenit- 4 sali, toate cu Dolby Sound, si in fiecare ruleaza alt film. Mi-a placut, mai ales ca am fost cu trupa si atmosfera m-a prins pana la urma!
Azi dimineata mi-am lipit numele pe cutia postala de acasa si am plecat la Primarie sa ma inregistrez ca cetatean al orasului. Sonnhild imi daduse un formular si mi-l si completase pe jumatate. Totul a mers ca uns, mai putin adresa gazdei mele, care nu locuieste la aceeasi adresa cu mine. In fine, am dres-o cu un telefon. Dom'primar Hava ar trebui sa aiba sansa sa vina sa se inspire de aici. Intri, primesti un numar de ordine, apoi te asezi. Tot spatiul e o hala deschisa: vezi ce face fiecare functionar. Pe un panou de afisaj apare numarul tau si trebuie sa te duci la biroul indicat. Acolo esti invitat sa iei loc de o functionara care de asemenea sta jos, si din vorba-n-vorba, iti rezolva problema. Fara nervi. Cat timp esti acolo nu accepta nici un alt telefon. Dupa ce a plecat cetateanul, poate face o pauza pentru telefoane. Cel mai grozav mi s-a parut ca in spatiul de asteptare era o masuta cu scaunele, carti pentru copii si creioane colorate.
Am plecat doar la 9 spre serviciu, era deja soarele sus- si am facut exact 30 de min cu bicicleta prin padure. Lacul- care duminica era verde, acum era alb si prima oara n-am inteles de ce. Era ceata care statea pe el. Si ratustele erau zgribulite pe lac. Tot drumul, o splendoare prin padure. Si nu e cine stie ce panta. Si intr-o directie si in cealalta urci si cobori.
La pranz, la Papasote, am primit un Burito de vegetales ca puteam manca trei zile din el!
Am povestit fel de fel, lumea e simpatica, m-am fortat sa vorbesc germana tot timpul.
Pranzul a durat o gramada, cred ca am stat un ceas si ceva acolo povestind. Am auzit tot felul de critici si de ingrijorari. Lumea nu e sigura de ziua de maine. Daca proiectul x nu obtine finantare? Daca ideea y nu e considerata a fi in acord cu strategia Institutului? Deci, fratilor, e la fel peste tot. Nu va faceti probleme!
Aveti grija doar sa hraniti lupul cel bun!
Wednesday, September 24, 2003
O poveste luata de pe un alt blog- pe care incerc sa o traduc:
"Fiule, povestea ne vorbeste despre doi lupi...
Primul e plin de manie, ura, invidie, tristete, regret, aroganta, auto-compatimire, vina, resentimente, complexe de inferioritate, minciuni, falsa mandrie, superioritate si ego ...
Celalalt e plin de bucurie, pace, iubire, speranta, seninatate, umilinta, bunatate, bunavointa, empatie, generozitate, adevar, compasiune si credinta..."
Nepotul a cazut pe ganduri o vreme si apoi l-a intrebat pe bunic: "Care din ei castiga?"
Batranul indian Cherokee a raspuns simplu "cel pe care il hranesc."
Cu totii ar trebui sa fim mai atenti pe care din ei il hranim !
Ieri a fost urat si frig. Azi se arata iar soarele.
Ieri am facut cumparaturi, am cercetat problema soneriei- da, oameni buni, am sonerie la usa, doar ca trebuie sa.mi lipesc numele acolo, si m-am scufundat in temele de la germana. Azi ne da iar test, si nu mai vreau sa iau 0 puncte la vreun exercitiu mai ciudat! Dar oricum, n-am fost in stare sa acopar tot! Multe lucruri s-au schimbat de pe vremea mea, noi ii spuneam "imperfekt" ca pe romaneste, acum e "Präteritum". Pana si ordinea cazurilor in carti s-a schimbat, eu am lipit de minte un tablou cu NGDA, acum e NADG. Timpul trece si toate se schimba!
Anna, vecina mea, pe care am chemat-o sa o intreb de sonerie, iar nu se mai dadea dusa. Imi povesteste ca nu se mai muta la Mainz, ca tot atata daca pica examenele aici sau acolo. A facut doi ani de biologie la Sofia, si inca unul aici. Are doua examene picate, si n-are servici, probabil ca-i trimit parintii bani. A zis ca e atat de "deprimiert" de atmosfera, ca nu-i vine nici sa lucreze, nici sa invete! Si scoala incepe numai pe 27 octombrie. Doarme pana la 12-1 la pranz, in doua randuri am sunat-o si am sculat-o din somn.
Mie ziua mi se pare foarte scurta, parca as vrea sa fac mai multe.
Azi sunt invitata la o cafenea de colegii de la celalalt compartiment- care, intre noi fie vorba, imi plac mult mai tare, sunt si pedagogi, si psihologi printre ei, bineinteles ca dupa ora de germana, care se termina la 8. Se pare ca e obiceiul lor, sa "iasa" in oras impreuna o data pe luna. Maine avem programat un pranz impreuna- tot cu ei, la restaurantul mexican! Vineri m-a abonat sefu' nr.2 la lista lor de discutii, si imediat a inceput sa curga cu invitatii!
Azi in pauza de masa m-am dus la banca- filiala din sat, sa rezolv niste probleme- chiria, samd. Uimitor ce draguti sunt, si cum iti completeaza ei formularele, si cum isi tot cer scuze.
In oras, banca e deschisa pana la 6 numai joia. Si atunci nu e sigur ca ajung, pentru ca sunt cozi.
Si la intoarcere m-am trezit cu o invitatie pentru 7 octombrie la pranz - unde credeti? la Dieter Rombach acasa insusi! Se pare ca obisnuieste sa-i invite pe noii angajati acasa, ca sa-i cunoasca mai bine. Am auzit tot felul de povesti despre Herr Direktor asta al nostru: a dat un interviu la un ziar, in care spunea ca e la servici de la 5 dimineata la 8 seara, dar ca a fost intotdeauna de gasit la telefon cand fetele lui au avut nevoie de el. In excursia de studii am inteles ca asta le-a oripilat pe nevestele multora dintre colegi, care au citit interviul si le-au declarat sotilor ca daca devin asemenea lui, dau divort. Dar el are niste realizari remarcabile: e profesor la Universitate, impreuna cu un profesor american au pus bazele unei teorii celebre, a infiintat acest Institut in 96 ca un experiment, din 98 Institutul a primit statut permanent, si acum se construieste o cladire pentru el in oras, care va fi gata in 2005 probabil.
Am de lucru, azi nu mai am timp de palavragit. Asta a fost doar siesta!
Tuesday, September 23, 2003
Ora de germana de ieri a fost mai simpatica decat de obicei. A aparut o Silvia, din Chicago, care e maritata cu un neamtz si e de 4 ani aici. Are un accent mortal si din cand in cand o ia pe americaneste! Profa ne-a provocat la discutii despre un profesor/profesoara pe care ni-l/ne-o amintim din anii de scoala si Silvia ne-a dsistrat cu povestea lui Miss Watson care obisnuia sa le alerge si la matematica, si la engleza, si la istorie. Voia sa le mentina in forma pe bietele fetite!
Inainte de asta am fost cu Sabine la T-Punkt, unde am depus o cerere pentru telefon. Cand sa stabilim o ora, mi-am dat seama ca nu stiu daca am sau nu sonerie. A ramas sa revin azi sau maine!
Seara- o vizita la un centru de cabine telefonice pentru strainatate, patronat de un arab. Nu mi s-a parut cine stie ce ieftin!
Si in sfarsit, la casuta mea, unde era frumos si ordine.
M-am rasfatat cu cateva pasaje din romanul de Barbara Cartland pe care il citesc in germana, si am adormit!
Noaptea a plouat si a batut vantul.
Azi am fost la o prelegere despre Serviciul de informare oferit de biblioteca. Naucitor la cate resurse poti avea acces! Si biblioteca nu e mai mare decat cea de la AISTEDA - cca 4000 de volume. Dar cartile sunt una si una, iar resursele electronice - sa nu mai vorbesc. Am gasit si destule bug-uri, unde mai pui ca tot softul e in germana si Yunja draga de ea nu se descurca, o ia pe ghicite - si eu de multe ori!
Apoi la masa, cu colegii de birou. Trebuia sa urmeze Coffee meeting, intalnirea saptamanala a angajatilor. Vad ca nimeni nu se misca, intreb ce e, aflu ca s-a anulat si ca toti- mai putin eu- au primit un mesaj azi dimineata. Ma trezesc sa ma abonez si eu la IESE-leute, adica oamenii de la IESE, sa intru si eu in randul oamenilor. Am intrebat acum 2 saptamani cu cine sa vorbesc pentru asta, dar mi s-a spus ca se face automat!
Nici aici nu e totul perfect!
Monday, September 22, 2003
Vineri dupa-masa mi-am adus bagajele in oras cu Sonnhild.
Am facut cumparaturi, de minune ce multe magazine interesant sunt in jur. Mi-am cumparat papucii de casa mult visati, dar acolo erau tot felul de uleiuri, betisoare parfumate si alte minunatii.
Pe la 6 m-am dus inapoi in Rodenbach, am luat bita si am facut un tur "mic" de vreo 15 km.
N-am rezistat sa nu o iau spre apus, e fantastica pista aceea pe langa padure cu soarele in fata- am mers spre Mackenbach, si apoi m-am intors pe langa iazul din Weilerbach pe care il descoperisem in primele zile. Nu mi-a ajuns, asa ca m-am mai dus o data la mormantul celtic din apropiere, si abia apoi am revenit acasa. Azi am gasit din intamplare plicul in care a fost bratara pe care mi-am cumparat-o de ziua mea in excursia institutului de la Geoskop: piatra din care sunt facute bobitele se numeste Carneol si este piatra reinnoirii. Vechii greci spuneau ca te pune in rezonanta cu energia apusului! Poate de aceea ma atrage apusul!
Sambata am fost la talcioc in Rodenbach si m-am ales cu 3 aparate electrice pentru 11 euro: un foen, un radio cu ceas(ceasul merge dar nu se poate seta!) si un storcator de citrice: exact ce-mi lipsea pentru cura de citrice pe care mi-o propusesem!
Apoi am plecat spre oras. In drum m-am oprit la Zoo in Siegelbach. Un parc frumos, cu lac si lebede negre, dar un biet tigru siberian ragea din toti bojocii! Leul era mai calm.
Singurele chestii dragutze mi s-au parut ratonii. Erau asa grasi ca zaceau cu burta la soare.
Toata lumea voia sa-i hraneasca, si lor le era asa lene ca nu se mai intindeau dupa mancare macar.
Am ajuns cu bine jos in oras- credeam ca va fi urat drumul, dupa experienta cu autostrada, dar nu, si aici e pista de asfalt prin padure si o salba de lacuri. Multa lume la iarba verde si la soare - unul chiar la baie!
Apoi am intrat in oras si mi-am ales traseul dupa un studiu atent al hartii. Destule suisuri si coborasuri. Am ajuns cam in 45 de minute.
Am cunoscut-o pe Anna, studenta bulgara care sta cu mine pe etaj. Nu se mai dadea dusa de la mine. Am fost in gara sa-mi cumpar o harta cu drumurile de bicicleta, si apoi m-am intors la Rodenbach.
Duminica am facut smotru in apartamentul de vacanta, incercand sa las curat si frumos in urma mea. Pe la 1 m-am hotarat sa mai fac o mica excursie pana la Eulenbis- un tur de vreo 10 km. N-am pus la socoteala diferenta de nivel. Am urcat cred ca vreo 4 km prin soare, pe marginea soselei si pe langa bicicleta ca sa vad minunea care se cheama Eulenkopfturm. Adica turnul cu cap de bufnita! Mare dezamagire! Un turnulet cu vreo 3-4 etaje cu ferestre la fiecare etaj si asezat pe o inaltime in padure, de unde poti vedea tot tinutul.
Nimic nemaipomenit.
Am coborat pe un alt drum, prin padure- grohotis si panta mare, nici o placere!- si am ajuns intr-un alt sat,Erzenhausen, unde mai fusesem saptamana trecuta. De acolo m-am intors ata acasa, am impachetat restul, si am plecat spre oras.
La un moment dat,ajunsa in oras, am confundat un nume de strada si am luat-o la stanga mai repede decat aveam in plan. S-a dovedit de bun augur, am nimerit pe o pista de biciclete care mergea drept, fara suisuri si coborasuri, si care m-a scos in Centru, de unde am mai facut 5 min pana acasa.
M-am instalat cu totul si mi-am facut temele la germana pret de vreo 3 ore. Si inca n-am terminat! Asa ca azi m-am hotarat sa iau autobuzul.
Friday, September 19, 2003
Pranz cu seful nr.2 si cu un coleg care ramane sef in locul lui pana adjunctul se intoarce din luna de miere.
Am mancat grozav, ne-am dus la un local in zona industriala unde erau jumatate din colegi. Pentru 5 euro, poti sa-ti faci o salata cu de toate bunatatile din lume!
Si discutia a fost mai mult decat constructiva- intr-o ora am gasit nu mai putin decat 5 domenii in care le-as putea fi de folos! Tocmai am primit un mail de la el in care ne da datele de contact si spera ca o sa-i ducem dorul!
La intoarcere, am zis sa dau un ochi pe astrologyzone. Zice ca-mi merge rau, ca nimic nu se misca. La mine nu e chiar asa, lucrurile se misca, si chiar binisor, dar acum stiu pe cine sa dau vina pentru ratacitul cu bicicleta si pierdutul autobuzului: Mercur retrograd, dragutzul de el! Toate mi s-au tras de la informatie - neinteleasa corect, nebagata in seama, rastalmacita!
Marte, Uranus si Neptun sunt si ele retrograde - vai de capul nostru, lume! Totul e incetinit!
Si eu care imi faceam mustrari de constiinta ca n-am venit cu nici o idee geniala pana acum!
Probabil ca sefu', stressat ca pleaca maine in Canada, a iesit mai repede de sub oboroc! Ca maine, Mercur isi reia mersul direct si toate o iau din loc! Adica nu chiar toate, ca o sa se simta restul in continuare!
In tot cazul, eu il resimt din plin pe Jupiter in Fecioara! Tot ce imi propun imi iese, daca ma gandesc la o planta, dupa 200 m ma intalnesc cu ea! Daca imi trebuie pantofi de sport ieftini, imi ies in cale tenisi cu 5 euro perechea! Vreau lapte de capra, intru in alimentara si gasesc! ma simt rasfatata cum n-am fost niciodata! O mai fi fost acum 12 ani- dar eu, zau, nu-mi amintesc.
Acolo zice ca planetele astea retrograde te tin pe loc si te fac sa-ti revizuiesti toate aspectele vietii - si asta n-as putea nega! Cine zice ca numai lucrurile noi merita atentie?
As vrea s-o am aici pe Dana, cea de la care am invatat Ayurveda - de cele mai multe ori intalnesc plante pe care le vedeam si acasa, dar sunt si unele pe care nu le-am mai vazut!
Paducel si maces la tot pasul, coada soricelului si sunatoare, trifoi rosu si fragute cand si cand, si rugi de mure la tot pasul!
Pe luni, cand voi fi deja "oraseanca"!
Thursday, September 18, 2003
Punct ochit, punct lovit!
Am obtinut apartamentul!Ieri am semnat contractul, am capatat cheile, am fost instruita ce si cum, si prezentata la doi din cei patru copii ai familiei cu care noi chiriasii impartim gradina!
De fapt e un soi de parc, cu banci, copacei si tufisuri, si cu nisip si casuta pentru copii!
Vineri imi duc bagajele acolo, iar duminica seara ma duc de tot sa-mi ocup resedinta. Apartamentul arata mai bine decat prima oara cand am fost sa-l vad, in sensul ca o fata de masa noua, o ulcica asezata cochet, dadeau o alta atmosfera!
Vechea mea gazda n-a plans dupa mine. Ma duc azi sa-i platesc si gata!
Eu o sa raman fara radio si TV , ceea ce nu e de loc rau, fiindca o sa am mai mult timp pentru citit. Dar macar un radio imi trebuie, postul local e foarte bun, cu stiri si muzica veche.
Apropo de citit, citesc un roman de Barbara Cartland, "Die falsche Braut", pe care mi l-a dat Mioara, si ma pasioneaza din ce in ce mai tare. Cred ca pe urma o sa ma duc la Biblioteca publica, sa mai iau alte asemeni!
Ieri seara am fost la ora de germana. Testele de data trecuta - execrabile! Mi-au cazut toate pernele de sub fund! Japoneza a stiut mai bine decat mine!
Am invatat gramatica si am facut conversatie, atata tot. Pe urma m-am dus cuminte direct in statia de autobuz, sa n-o mai patesc o data!
Azi dimineata am venit cu bicicleta la birou. Era roua(aproape catre bruma) si soare si caii si copacii aveau parca niste aure mirifice si bicicleta zbura la vale - am crezut ca sunt in rai!
La pranz m-am dus la banca de aici din Siegelbach si apoi la Zoo- e un lac superb cu rate si nuferi, caprioare in libertate si fel de fel de pasari. O sa ma duc altadata pe indelete!
Sandviciul l-am mancat din mers, apoi m-am oprit la cofetaria locala si nu m-am putut abtine de la o prajiturica!
Azi trebuie sa impachetez grosul- maine imi duc bagajele la noua locuinta.
Si daca e deschis la strand, fac si o baie. S-au anuntat 29 de grade!
Wednesday, September 17, 2003
Ieri am descoperit ca am imprumutat numele cuiva: Gerontissa Gabrielia a fost o calugarita de origine greaca ale carei nevointe au purtat-o pretutindeni in lume! Si eu care credeam ca am inventat un nume nou pentru blogul meu!
Dar nimic nu e intamplator!
Azi am sunat-o pe Frau März si i-am confirmat ca iau locuinta. Ma duc sa semnez contractul azi.
M-au mai sunat vreo doua persoane, dar tot foarte departe. Acum abia astept sa ma mut, dar sfarsitul asta de saptamana vreau sa mai stau in Rodenbach.
Am fost la Sonnhild-secretara noastra cu probleme internationale- si am invatat despre cum sa ma inregistrez la Primarie si cum sa-mi scot banii de la banca. Pot si aici, in Siegelbach, in pauza de masa! Si la ce sa fiu atenta in contractul de inchiriere!
Vineri ma ajuta Sonnhild sa-mi car lucrurile dincolo. Si apoi ma intorc la Rodenbach pentru sfarsitul de saptamana.
Sambata e Flohmarkt la Rodenbach - adica piata de vechituri. Un moment bun pentru a acumula "zestre".
Azi a venit sa ma vada Dietmar- al doilea sef al meu. Pleaca la Calgary, in Canada de luni, pentru semestrul asta. Va preda acolo. M-a invitat vineri la un pranz de predare-primire, ca sa-mi faca cunostinta cu un sef de proiect cu care voi lucra.
Am cerut permisiunea sa urmez un curs on line de UML, elaborat de ei- in mod normal costa 100 de euro. A zis ca da, si i-a si scris sefei cursului ca asta intra in programul meu de perfectionare. Azi-primavara am descoperit cursul care era gratuit pe site, si m-am inscris, dar n-am avut timp de el.
Uneori am impresia ca vorbesc singura. Si ca scriu degeaba aici. M-am uitat pe statistici - 39 de vizite in total, timpul mediu petrecut pe pagina 2 min.
Ma plictiseste ca uneori incepe sa sune a proces verbal si n-am nimic interesant de povestit!
Un weblog trebuie sa aiba linkuri, multe linkuri, si eu n-am decat 10-15 minute inainte de 5 ca sa fac niste note fugare!
Dar mai scrieti si voi, oameni buni!
Si ca sa va mai aduceti aminte cum arat, iata-ma!
Si sa stiti ca am reusit sa termin poveste de dum,inica, asa ca mai cititi o data insemnarea de sambata 13!
Doua lucruri despre munca mea la Institut: inainte de a pleca, m-am intalnit pe strada cu Rubin Dreghiciu, unul dintre fostii nostri studenti. Am povestit una-alta, si i-am zis ca plec incoace.
Rubin a facut ochii mari si m-a intrebat:"Si o sa fiti in stare?" El era renumit ca foarte modest si neincrezator in propriile lui forte, dar sinceritatea intrebarii m-a frapat. Nu m-am gandit niciodata ca s-ar putea sa nu fiu in stare sa ma conformez cerintelor de aici- in sensul ca sa nu ma duca capul! Orice mediu nou ma provoaca, ma starneste, intotdeauna am simtit asta.
Si cand am ajuns aici, la fiecare persoana la care ma prezentam, trebuia sa-i spun si din ce departament fac parte. Cum eu am dubla apartanenta, le spuneam si faptul ca in intentie cel putin, rolul meu e sa construiesc o punte intre cele 2 departamente. Pe cand vorbeam cu colegul meu de birou, am adaugat ca nu e usor, nici macar sefii nu au idee ce si cum, si ca sa speram ca voi fi in stare, sarcina nefiind una usoara. Raspunsul a fost prompt: "That's why we are here!" Adica nu ne angajau, daca era vorba de lucruri usoare. Puneau niste studenti sa "sape" de gratis!
Deci, ne aflam aici ca sa rezolvam probleme grele, uneori imposibile! Asa ca gata cu vorbaria!
Tuesday, September 16, 2003
La pranz- intalnirea angajatilor - prajiturele si cafea.
A venit Sabine sa ma vada. Mi-a adus un ghid pt week-en - e toata Germania in el!
Sabine s-a angajat aici tot de la 1 septembrie - si ne tinem oarecum de prietene- ea, Yunja si cu mine. Sabine lucreaza in oras, la un sediu care se numeste Pre-PARK si care se vrea o interfata a Institutului catre lumea de afara- industrie, institutii publice, etc.
Azi ma duc sa vad un alt apartament. Mi-am lasat bicicleta acasa, ca sa previn alte posibile peripetii la intoarcere.
Herr König - asa cum suna si la telefon - un batranel verde si glumetz, cateodata un pic caustic. Ne-am dus la el la servici - e patronul unei firme de papetarie si stampile si mobilier de birou- si apoi la apartament. Ca de obicei, am luat-o pe Yunja cu mine, ca si ea cauta locuinta.
Apropo, ea e cea care mi-a "suflat" apartamentul Institutului- a venit din Minneapolis, unde si-a luat doctoratul, si are un contract pe 2 ani - dar e originara din Coreea de Sud.
Imi place tare mult cum vorbeste engleza -levels suna in gura ei lebels- vesnic imi aduce aminte de bancul cu "tzuna tzoneria". Germana deocamdata nici o iota.
Bursa mea era mai mare decat salariul ei, iar germana mea mai buna decat a ei - presupun ca astea au fost criteriile pentru care a avut intaietate.
Dar nu sunt geloasa, altfel nu vedeam Rodenbach-ul si imprejurimile.
Deci- apartamentul era intr-un bloc nou, totul foarte standard, cu podea din ceva plastic - nu linoleum si nu parchet, tapet, totul curat si riguros. Si gri. Ferestre mici, care dadeau spre o strada ultra aglomerata. Si mobila nix. Pe scari, Herr König m-a intrebat cat stau - cand a auzit ca numai 8 luni, a zic ca nu mi-l da. Atunci a intrat Yunja pe fir.
Azi am aflat ca o data pe an, chiriasul trebuie sa faca reparatii: fie cand se muta in apartament, fie cand pleaca din el. De asta, multa lume nu inchiriaza pe termene mai scurte.
Am multumit frumos, iar Herr König ne-a spus sa-l sunam daca Yunja se hotaraste. Ea era ingrijorata de cum se va intelege cu el. Atunci am descoperit ca gazda mea e la mai putin de 100 de m de acolo, si m-am oferit de "translator".
Ne-am dus apoi la Gudrun, o librarie pe trei etaje, ca sa ne cumparam carti de Germana.
Yunja a fost foarte impresionata, a zis ca sambata asta si-o va petrece acolo, citind.
Eu astept una cu ploaie!
Am facut niste cumparaturi si m-am grabit la autobuzul de ora 7. O noua surpriza: In Rodenbach a luat-o pe un alt traseu, si m-a lasat in coltul opus al localitatii. Vad ca surprizele nu se mai termina!
Seara, un film cu Robert Redford si Michelle Pfeiffer pe Kabel1 m-a rapit pur si simplu: am uitat si de conopida pe care am cumparat-o, si de tot!
Monday, September 15, 2003
Azi am venit fara bicicleta- ma duc la cursul de germana in oras.
Am o intalnire la 6 sa vad un apartament, apoi trebuie sa o sun pe doamna de sambata.
In pauza de masa, m-am dus iar in padurea din apropiere. Mi-am mancat sandviciul, am respirat adanc, am scapat de durerea de cap rugand un copacel de pin s-o ia el si s-o duca in pamant, si am povestit cu un batranel care-si plimba cainele.
L-am vazut pe marele Rombach in persoana, pe cand ma aflam in secretariat sa pun niste timbre pe o scrisoare catre ERCIM. Si cand zic mare, nu glumesc! Tipul asta e mai mult decat celebru in lumea IT, e autorul celebrei pardigme GQM- Goal Question Metrics.
Si restul zilei: am gasit usor casa lui Frau März. In centru si foarte aproape de gara. Apartamentul e la ultimul etaj- nu e chiar mansarda. Sunt 2 camere, o bucatarie si o baie. Foarte luminos. Sunt de toate acolo, vase, asternuturi, chiar si un fier de calcat. M-a intrebat daca doresc filtru de cafea. I-am spus ca sunt vegetariana si mi-a marturisit ca si ea.
Mobila e veche antica si de demult - la plecare am glumit cu Yunja ca parca e casa bunicii. Dar cred ca poate fi facuta sa arate bine. Si pretul e acceptabil. Usa de la intrare se incuie- pe scara mai sunt vreo 5 apartamente inchiriate. N-are telefon, dar are priza. Se pare ca aici, treaba asta merge foarte simplu.
Si jos, o gradina interioara - a familiei, dar in care si noi chiriasii suntem ingaduiti.
Un loc bun de stat cu o carte in mana. Sau de respirat pur si simplu!
Totul a ramas ca ma mut acolo. Daca nu vad ceva si mai rapitor la Herr König astazi, asa va fi.
Pe urma, ora de germana: cursul a inceput monoton. Profesoara face asta de 35 de ani si eu ma gandeam ce plictisita trebuie sa fie. Unele dintre cursante au fost si semestrul trecut.
O romanca din Brasov- o fetiscana de vreo 20 de ani, bona la copii, o poloneza asijderea, o alta poloneza de vreo 35-40 de ani, care vorbeste rau si si in dialect pe deasupra, o japoneza, o chinezoaica- amandoua cu studii superioare, si o ucraineanca- casnica, cam 26 de ani, un accent ingrozitor. Ne-a dat niste teste- le-am completat in sictir cu ce mi-a venit mai repede. Nu e prea usor pentru mine, cum ma asteptasem. Inteleg tot ce se vorbeste, dar cand vine vorba de pus pronumele la Acuzativ sau la Dativ, daca nu inteleg contextul si nu-mi suna, habar n-am! Trebuie sa-mi cumpar cartea si caietul de exercitii.
In final, profesoara s-a marturisit ca e originara din Transilvania, mai precis s-a nascut la Medias.
Seara a trebuit sa pierd cateva minute pana la autobuz. Am sunat acasa. Doar mama de straja patriei! Restul, vagabonzi!
M-am dus apoi in statia de autobuz. Pe placa din statie, nici un autobuz la ora aceea. Ma uit la ceas: inca 10 min. Aveam timp sa ajung la statia urmatoare. Am pornit si am ajuns. Cand colo, autobuzul urma o alta ruta- de fapt era un alt numar de linie, si nu l-am putut prinde.
Urmatorul la 22:10. Ma si vedeam dormind in gara!
M-am gandit la Frau März: biatra batranica a vrut sa ma adopte si eu mai sovai inca!
M-am dus spre gara. Am citit meniurile tuturor restaurantelor din drum. Nu-mi era cine stie ce foame, dar trebuia sa-mi omor timpul cumva.
Am gasit o pizzerie unde aveau pizza din faina integrala cu sparanghhel si spanac. Am intrat si am mancat o pizza mica - era uriasa!. Asa a mai trecut un ceas.
M-am dus in gara. Intr-un tarziu a venit si autobuzul. Avea alt numar si alta destinatie si daca nu ma intreba soferul, probabil ca-l lasam si pe asta sa plece.
Culmea este ca am fost atenta la traseu si a oprit in statia respectiva din centru, numai ca pe partea cealalta a strazii! Cui sa-i treaca asa ceva prin minte!
Am ajuns sfarsita acasa si m-am uitat 10 minute la Dallas- JR tocmai fusese impuscat, dupa care m-am bagat in pat.
Saturday, September 13, 2003
Vineri am pornit dimineata spre serviciu cu bicicleta - o zi minunata!
Drumul trece prin padure , pe langa Zoo- de fapt un parc natural in care animalele se plimba libere, pe la marginea oraselor, e minunat! Am mancat mure, m-am intalnit cu un palc de caprioare...
E incredibil cat poate fi de frumos si de natural totul. Ma asteptam ca totul sa fie pervertit, padurea taiata si periata... Cand colo, tot ce s-a uscat cade si zace acolo, exista paduri de sute si sute de ani, pe un stejar batran am vazut o placuta cu - 1676- si nu era o cota topo, ci anul de cand exista!
Mi-am rezolvat treburile- si au fost destul de multe - m-au rugat sa gasesc parteneri in Est pentru niste proiecte.
In pauza de pranz am luat bitza si m-am dus la marginea padurii sa-mi mananc sandviciul.
De la 3 la 5 trebuia sa primesc telefoane. A sunat o singura babutza pe la 1, si in rest pauza. Atunci am sunat eu la unii care dadusera anunturi, si am si fixat doua intalniri.
Pentru una din ele a trebuit sa iau autobuzul sa ma duc imediat in oras - administratorul nu era acolo decat o data pe saptamana.
Trebuia sa ma gandesc cand m-a intrebat la telefon daca vreau o locuinta in Germania sau unde!? Era un fel de ghetto- un cvartal intreg de blocuri cu 4 etaje unde locuiesc mai ales straini. Apartamentul era frumos, dar complet gol, desi in ziar scria ca e mobilat. Doua femei au iesit pe coridor, putea a alcool si strigau una la alta. Un turc s-a oprit sa intrebe ceva.
In fata geamului, larma de copii. Era si destul de departe de statia de autobuz. Am multumit si am plecat. Azi am o intalnire si mai departe.
Am colindat un pic zona garii, sa vad cum arata. Este acolo o "resedinta" studenteasca in care s-ar putea gasi ceva. Norocul a fost ca azi dimineata am primit doua oferte chiar in zona aceea.
Era cat pe ce sa pierd autobuzul, pentru ca nu stiam unde are statia!
Dar omul m-a vazut si m-a asteptat.
Dupa aceea m-am intors la Institut dupa bicicleta. Am luat-o pe drumul de campie, pe care mi l-a explicat tot Herr Direktor. La un moment dat. mi-a fost lene sa scot harta si in loc sa fac stanga, am luat-o la dreapta, ca pe acolo drumul era pietruit si parea mai frumos! Am tot urcat si coborat coline, pana la urma am ajuns in the middle of nowhere intr-o zona industriala, nici tipenie de om si nici un indicator. In prima faza era s-o iau spre oras din greseala, dar am gasit o pereche care oprise masina la marginea drumului ca sa vorbeasca la telefon si ei m-au indreptat in directia buna. Eram doar pe cealalata parte a dealului, nu foarte departe. Am ajuns acasa kaput.
Cam astea sunt peripetiile pe saptamana asta. Ma simt tot mai bine aici pe zi ce trece, mi-e tot mai dor de toti cei ramasi acasa, si de multe ori as vrea sa fie aici cu mine, sa pot impartasi cu ei ceea ce traiesc, dar nici o clipa nu regret ca sunt aici.
Azi dimineata, sambata, am vrut sa iau autobuzul, dar l-am pierdut. M-am intors dupa bicicleta si am luat-o prin padure.
La Institut n-am stiut cum sa deschid usa din dos si mi-a fost teama sa nu declansez alarma, asa ca a trebuit sa vin prin fata. Stiind ca nu e nimeni pe aici, ma simt ca acasa. A aparut Ove din biroul vecin la un moment dat, dar a plecat rapid. Imi pare rau ca n-am casti - azi as fi putut asculta muzica. In rest, e tacere de mormant aici.
Asa cum spuneam, a sunat o doamna Martie (Frau März), care avea 2 apartamente libere in zona garii, si un domn Rege (Herr König), care de asemenea.
Sabine care a venit aici o data cu mine mi-a vandut pontul asta - sa dau eu un anunt in ziar.
La inceput, am crezut ca e timp pierdut si bani aruncati pe fereastra. Dar sunt oameni care nu vor sa-si dea apartamentele la oricine, mai ales ca sunt mobilate. Cei care au sunat mi-au spus si profesiile si varsta vecinilor, si unde dau ferestrele - in fine, sa vedem ce-o sa iasa.
Ma duc in oras acum, sa vad 2 apartamente. Pe luni!
Ca sa incheiem cu sambata: nu s-a potrivit!
Am ramas blocata inauntru in Institut, n-am mai putut deschide usa de la coridor, a trebuit s-o sun pe Sonnhild acasa si mi-a spus ea ce sa fac. In zilele de lucru, pare un singur culoar, luminos si aerisit. Sambata, toate luminile erau stinse si mai multe usi de incendiu erau inchise cu cheia. Aveam cheie. dar mai erau si mecanismele de alarma pe care tare n-as fi vrut sa le pornesc! In fine, pana la urma am iesit!
Afara era bere gratis - pe bune, nu glumesc! si mancare, un soi de chermeza a Tehno-parcului unde ne gasim. Institutul de alaturi era deschis, era o expozitie a BMW-ului. Canta o formatie pe o scena improvizata dintr-un TIR.
M-am grabit la autobuz, dar am descoperit ca nu era autobuz la ora aceea de aici, ci dintr-un alt colt al satului. Nu l-am mai putut prinde, asa ca mi-am luat bitza si am plecat acasa. De data asta am gasit drumul - scurt, simplu si frumos, fara suisuri si coborasuri, cum a zis Herr Direktor.
Am sunat la cele 2 persoane si am contramandat intalnirile.
Dupa-masa mi-am gatit si am iesit sa iau masa pe terasa, era asa frumos ca nu m-am putut abtine. Si daca tot platesc atata, macar sa ma lafai si pe terasa! Am povestit cu gazda, e foarte draguta, nu se supara nici daca plec mai repede, nici daca mai stau pana la 1.
Apoi am plecat cu bicicleta pana in alt sat vecin: Mackenbach. De acolo mai sunt doar cativa kilometri pana la aeroportul american. De fapt, pista trecea pe langa o zona protejata cu gard si tot dichisul. Decoleaza niste avioane imense, e prima data ca vad asa ceva, cred ca pot cara tancuri intregi in ele!
Drumul a fost superb: pista e asfaltata, si trece peste munti si peste vai si prin padure - superb. In apropiere de Rodenbach, o pensiune"Tu si calul tau". Un loc unde iti poti lasa calul sa fie ingrijit si sa vii sa-l calaresti. Caii sunt nemaipomeniti, numai in filme am mai vazut asemenea exemplare. M-am invartit in Mackenbach- mai vechi, mai traditional. Asta fiindca n-am ajuns in cartierul american!
Duminica am lenevit, apoi am luat-o spre Mackenbach cu intentia sa fac "Turul nr.5", un drum de biciclete care trece prin mai multe sate si masoara 35 de km.
Daca va uitati pe harta- de la dreapta la stanga:
Rodenbach- Mackenbach- Fockenburg-
si apoi inapoi
Steege-Reichenbach-Schwedelbach-Weilerbach- Rodenbach
Despre asta am sa mai povestesc, sper, sunt o suta si o mie de lucruri de spus!
Daca am timp!
Ce vreau sa spun neaparat sunt 2 lucruri . Ca pista era grozava, ca drumul era bine marcat, ca oamenii cu care ma intalneam salutau - erau multi pe jos, cu role si cei mai multi cu biciclete- astea sunt de la sine intelese deja.
Prima parte a drumului urca pe dealuri - Fockenburg e un soi de pisc!- de unde poti vedea drumul de campie!
In Fockenburg am vazut prima data arhitectura americana, o casa cu balconase si capiteluri chiar in capul satului. In rest, americanii de aici nu prea vor sa se diferentieze- fie isi cumpara case germane, fie le construiesc in acelasi stil. Asta in afara de ceva bloculete pe care probabil le construieste armata si care arata foarte cochet. In toate localitatile astea, procentul de americani - dupa masinile intalnite - cred ca trece de 50%.
Casele vechi, din blocuri de piatra rosietica- aici si campul arat e rosietic- sunt uneori conservate ca atare, alteori tencuite. Am vazut ceva simpatic- un colt lasat fara tencuiala ca sa se vada casa veche asa cum a fost!
cele 2 chestii care trebuiau pomenite:
- la un moment dat, m-am gandit ca nu mai am trifoi rosu si ca de ce n-oi fi cules acasa sa am destul. La 200 de m de acolo am dat peste o pajiste unde crestea cel mai frumos trifoi rosu pe care l-am vazut in viata mea. Am cules pe saturate!
-cand m-am gandit ca la urmatoarea banca fac un popas sa mananc un mar, mi-a aparut in drum un local numit "Bike in" unde erau opriti vreo 100 de biciclisti cu bicicletele lor.
Se servea tort cu cafea, inghetata, cremvursti, suc.
O fosta ferma langa drumul de biciclete transformata intr-o afacere de succes. Si nu numai in week-end! Multa lume vine sa-si faca concediul aici, indiferent de anotimp!
La intoarcere, de la Weilerbach la Rodenbach am vrut sa o iau pe o varianta, ca sa mai vad si altceva. Am ratat o intersectie si am iesit cu vreo 2 km mai departe de casa decat trebuia, dar nu-i nimic, a fost asa frumos! Padurea veche de sute de ani, caprioare, mierle, cotofene!
Thursday, September 11, 2003
Ieri n-am reusit sa scriu de loc, si nici azi nu am vreme.
Nu plangeti dupa mine, am sa revin la sfarsit de saptamana, cand trebuie sa vin la lucru.
Ieri miercuri, am fost in oras sa dau un anunt in ziar pt un apartamernt. As fi putut s-o fac prin Internet, dar n-aveam bani in cont.
Asa ca sambata vin la lucru!
Azi e sambata si reiau povestea: aveam bani in cont, dar nu aveam de unde sa stiu, pentru ca banii au venit mai repede decat instiintarea oficiala. In fine, m-am cerut de la servici, de la Gaby, secretara, si i-am spus ca vin sambata la lucru in loc. Apoi am intrebat-o de drumul de biciclete intre Siegalbach si Rodenbach. A inceput sa-mi explice pe harta, dar de pe usa intredeschisa pe care n-am observat-o a aparut directorul adjunct si mi-a explicat el. Mi-a si desenat pe harta. E un tip deosebit de amabil si de modest, cand te gandesti ca figureaza in Encyclopedia of Computer Science publicata la New York!
In fine, s-a lasat cu o plimbare in oras. Am rezolvat cu ziarul, cu banca, si apoi am hoinarit prin oras. Am vazut niste pantofi incredibili de moi si de frumosi, magazine aranjate cu mult gust, dar si multe chestii scumpe pe care nu le-as imbraca nici sa le primesc de pomana. Imi trebuia ceva de ploaie si am gasit o jacheta de vant si ploaie convenabila - galbena! Am avut de ales intre negru si galben, si am zis sa mai schimb un pic!
Joi a fost o zi de lucru cam monotona, cu miros de ploaie si nas care statea sa cada pe birou.
Dupa masa insa s-a facut frumos.
Inapoi acasa, am mancat un pic si am plecat cu bicicleta la cumparaturi in satul vecin, la Weilerbach. A fost mult mai usor asa, mai ales ca este pista de biciclete pana acolo. De la Penny Markt am cumparat o gramada de maruntisuri care-mi lipseau pentru doar cativa euro.
In drum spre casa, am prospectat imprejurimile si am ajuns la mormantul celtic de la care vine numele strazii pe care stau. Langa el, 13 scaune, 12 asezate in cerc si unul la mijloc, presupuse a data tot din vremea celtilor.
Am venit acasa - de fapt drumul m-a dus acolo - ca sa-mi las cumparaturile, si am mai plecat o tura, sa caut drumul spre Siegelbach. Asa am descoperit Drumul sculpturilor si lacul.
Un batranel foarte simpatic cu un caine la plimbare mi-a explicat drumul.
Tuesday, September 09, 2003
Azi a fost marti. Zi de intalniri. Webmaster-ul mi-a facut vreo 100 de poze, ca sa alegem una.Nu va speriati de mutra lui, si eu am avut un soc, dar e un tip deosebit de cald si de amabil.
Am avut Coffee Meeting, unde am povestit de locuinte si de nunta lui Fabio. Fabio si cu alti 3 au fost la un curs la Mannheim acum vreo doua saptamani. Acolo, o persoana a parasit cursul fiindca a facut pojar.
In grup erau o fata gata maritata, si trei baieti care aveau toti trei nuntile programate in urmatoarele doua saptamani. Fabio n-a facut pojar, ceilalti doi da.
Si dupa aceea o prezentare facuta de Björn, la care am intarziat fiindca n-am gasit sala. Pana la urma era la subsol si am ajuns cu bine.
A fost simpatica - era vorba de depozitul de experiente al Institutului, dar dupa 70 de min am inceput sa cascam.
Am primit bombonele si ne-au lasat sa plecam.
Ma duc sa vad de bicicleta! am primit cateva hint-uri!
Bicicleta - ce mai aventura! Mi-au spus ca la magazinul universal de la marginea orasului se gasesc biciclete. si ca de fiecare data este o oferta. Cea pe care am gasit-o era destul de convenabila ca pret, dar ce mai bicicleta! Trekking bike, ce n-am visat eu in viata mea.
Am stat destul de mult in cumpana, pe urma am zis ca daca n-o iau acuma, n-am s-o mai iau niciodata. Am facut cumparaturile - paine, branza, salata, etc, dupa care m-am intors sa iau bicicleta. Vanzatorul mi-a montat-o, am iesit cu ea pe la casa unde am primit felicitari si urari si am platit, si iata-ma in strada. Am cumparat niste mere de la un vanzator ambulant si l-am intrebat cum sa ajung inapoi acasa. Probabil ca omul nu umbla cu bicicleta, asa ca m-a sfatuit s-o iau inapoi pe autostrada. O vreme totul a parut in ordine, am gasit si o pista de biciclete , a mai trecut cineva pe langa mine cu bicicleta. Dupa aceea, am luat-o prin iarba de pe marginea autostrazii, spunandu-mi ca nu mai am mult si ajung la curba catre Siegelbach, unde ies de pe autostrada. Atunci a aparut o masina a politiei. N-au inteles ce era cu mine. Le-am explicat, le-am aratat acte, chitanta - or fi crezut ca am furat bicicleta! - nu mai spun ca eram in rochie, cu pantofi si poseta. Atunci unul s-a dus in masina si a intrebat prin statie unde e pista de biciclete,. ca nici el n-avea habar. Celalalt mi-a explicat ca tocmai era sa fac curba catre Saarbrücken! Mi-au explicat pe unde s-o iau, au zis ca sa nu ma mai prinda pe autostrada cu sub 60 de km pe ora, si au dat masina inapoi, mergand in paralel cu mine, pana s-au convins ca am ajuns pe drumul cel bun. Draguti oameni! Traiasca politia germana!
O vreme a fost frumos, dar dupa aceea mi s-a terminat pista de biciclete si n-aveam idee daca am voie pe drumul mare sau ba. A doua zi am aflat ca da, e voie. De la Siegelbach la Rodenbach am mers cand calare, cand pe jos. Mai mult am mers pana acasa, unde am ajuns franta, dar cu bicicleta! Am dus-o in camera si nu ma mai saturam admirand-o.
Inca aveam mustrari de constiinta legate de achizitie, dar pe urma mi-am adus aminte ca afost ziua mea si ziceam ca a fost un cadou!
Monday, September 08, 2003
O tolba plina de povesti si mai putin de 10 minute sa scriu!
Joi la pranz m-a luat sefu' acasa cu masina. Mi-a zis ca de luni s-a zis cu traiu' pe vatrai, ca se intorc directorii din concediu, si o sa avem parte de pressing!Pana acuma nu s-a adeverit, sau n-a ajuns furtuna pana jos la mine!
Vineri, de ziua mea, am fost in excursia anuala a Institutului. O sansa de a cunoaste lume, si de a vedea o bucatica din Pfalz si Saarland, tinutul unde ma aflu.
Acum nu stiu cati ani, am incasat un perdaf de la dom'profesor Spranceana, rectorul de atunci, ca am avut nesimtirea- eu si Ghita- sa ne casatorim tocmai in ziua aceea - cu 10 ani in urma-, cand AISTEDA organiza examen de admitere. Eu incercam sa-i explic ca e deja miezul noptii si ca am mai vrea sa ajungem si acasa!
Reversul medaliei: colegii mei au avut premonitia ca trebuie sa-mi organizeze ceva frumos de ziua mea - si au programat excursia anuala a Institutului! E intr-o zi de lucru, cei care nu vin in excursie sunt liberi sa stea acasa sau sa vina la lucru, cum vor!
A costat 10 euro de persoana - restul a venit de la sponsori gen Deutsche Telecom, Siemens etc, clientii Institutului!
A fost superb, organizare nemteasca si buna dispozitie din plin. La prima oprire s-a lasat cu cafea si prajituri care au aparut din burta autocarului.
Mai intai am fost la Völklinger Hütte sa vedem o otelarie veche care e acum monument UNESCo si in care se organizeaza expozitii si concerte. Am fost plina de dispret, Hunedoara si Resita nu erau cu nimic mai prejos, desi aici se auzea uruit din difuzoare si se vedeau pe monitoare scene filmate in '86, cu 2 luni inainte de a se inchide.
Am capatat un pic de respect cand ne-au zis ca fabrica parti din Ariane si Apollo - acum la otelaria noua, care e in mijlocul orasului.
Apoi la Saarschleife- curba Saar-ului. Autocarul ne-a lasat sus, la platforma de bel-vedere. Acolo, schnaps si gustari servite special pentru noi.
Unii am coborat pe potecutza cam 25 de minute.Altii s-au dus cu autocarul. Sunt usor frustrata, pentru ca am poze de la toate momentele astea, si nu stiu cum sa le lipesc aici!
Dupa care ne-am asezat pe terasa unei berarii la soare. Culmea: chelnerita ne-a servit, dar n-a mai vrut sa vina dupa bani, desi am chemat-o. I-am lasat banii pe masa si ne-am urcat in autocar. Au urmat fel de fel de nervi, dar n-am inteles ce-.a fost pana seara, cand Frau Kilgore, secretara sefa si organizatoarea sefa ne-a explicat: ea si cu Natascha- fata de la tehnic care e o mulatra de vreo 25 de ani foarte vorbareata si foarte simpatica - au facut excursia cu o saptamana inainte, ca sa organizeze totul. Au facut greseala sa-i spuna patroanei unuia dintre restaurante - sunt 2 - ca venim vreo 60 de oameni, dar ca probabil nu vom manca, ci vom ciuguli, fiindca ne asteapta o cina copioasa. A urmat un schimb de faxuri intre ele, in care in final patroana a zis sa nu venim, ca nu ne primeste. Abrupt! La fata locului, Frau kilgore s-a facut ca ploua si nu ne-a zis nimic. Cei care s-au oprit la primul restaurant, mai elegant, au mancat si au baut o gramada. Noi ne-am dus la al doilea. Ne-am asezat pe terasa - eram numai noi, poe urma a mai aparut lume. Am comandat de baut. Ne-au adus. Cei de alaturi au comandat niscai placinte. Am vrut si noi. Vezi sa nu mai vina cineva! Am trimis un coleg sa cheme chelnerita, ca se apropia ora de plecare si restul erau deja in autocar. N-a vrut sa vina. Primisera ordin de la sefa sa nu ne serveasca, si nu s-au prins de la inceput ca noi suntem aceia. In final am consultat meniul si i-am lasat banii pe masa la centima. Seara am auzit ca pe Frau Kilgore au dat-o literalmente afara din restaurant!
Sonnhild a comentat ca in America nu s-ar fi intamplat asa ceva. Sotul ei a - care e american - a comentat ca e posibil si acolo.
Asa ca nu va mai mirati ca in Romania unii patroni isi arata muschii!
Si in final la un castel, la Burg Lichtenberg, langa Kusel, unde sora secretarei noastre sefe era ghid si totul a fost nemaipomenit.
Am vizitat castelul, unde este un muzeu al muzicantilor. La intrare ne-au asteptat cu sampanie. Zona asta e celebra, pentru ca de aici au plecat pe la 1800 trupe de muzicanti in intreaga lume, sa-si castige existenta. Punctul de pornire: o crestere demografica de 100%! Si atunci au format orchestre (Kapella) si au pornit-o in lume. In urma lor, au inflorit banci (trebuiau sa-si trimita banii undeva!) croitorii (le trebuiau costume), ateliere de fabricat instrumente , au aparut compozitori.
Sora lui Frau Kilgore, ghida, era o femeie extraordinara. Desi lucrurile erau cam terne, avea in ea o lumina interioara care stralucea si te facea s-o asculti si sa fii fascinat. S-au nascut amandoua in Polonia de azi, sub Hitler, apoi au venit cu toata familia in Germania.
Povestea castelului e simpatica. N-a fost niciodata atacat. Dar pe la 1800, doua calfe de brutar au vrut sa faca un foc afara toamna. Si pentru asta au scos jar din cuptorul de paine. Brutarul i-a certat, fiindca batea vantul, si ei au vrut sa puna jarul la loc. Atunci, castelul a luat foc si a ars aproape tot!
A urmat un Geoskop, un fel de muzeu geologic si paleontologic. Ni s-a explicat ca acum 400 de milioane de ani , Pfalz-ul se afla undeva la Polul Sud. Acum 290, la Ecuator. Si ca peste inca 100, marea Mediterana nu va mai exista si Alpii vor fi cat Himalaia.
Tot felul de fosile , printre care un cacatzel de rechin, si un peste care a explodat.
S-a incheiat cu o cina in acorduri de muzica germana.Mancarea a fost copioasa si s-a incheiat cu un delicios Apfelstrudel.
La iesire, ploua ca vara si mirosea frumos. Ne-am urcat inapoi in buz si acasa!
Sambata am facut o expeditie in oras. Am mers o gramada pe jos, ca sa pot re-gasi locurile mai apoi.
Duminica am stat cuminte acasa si am citit. A fost Kerwe - un fel de sarbatoare a satului. Cu fanfara, costume si cai.
Acum ma duc in oras, sa ma inscriu la cursul de germana.Pe maine!
Thursday, September 04, 2003
Pana de Internet! de vreo 3 ore n-am putut comunica prin retea- deci se intampla si aici. Sonnhild a venit la mine sa-mi aduca o lista pe care i-o cerusem prin e-mail si atunci ne-am dat seama!
Sefu' a venit azi-dimineata sa se intereseze daca totul e in ordine. S-a oferit sa ma duca si sa ma aduca cu masina, fiindca locuieste pe o strada paralela cu a mea, dar am spus Nu, mersi!
Autobuzul e excelent, vine la timp, e aproape gol, asa ca e perfect asa.
La cererea mea, mi-a dat o lista de lecturi obligatorii - ca sa vad cu ce se mananca "Fabrica de experienta" despre care se vorbeste atata. Incep sa ma lamuresc, e un concept inventat de unul dintre directorii lor, dar unul care a ajuns in "Encyclopedia of Software Engineering", nu un oarecare!
Citesc de zor, mai nimic nu e pe hartie, dincolo de ecranul meu e o fereastra luminoasa si asta ma cam supara, dar nu e momentul sa fac mofturi. Pe aici, fluctuatia de personal e foarte mare, asa ca probabil nu voi face prea multi purici in acest birou. Daca esti mai vechi de 6 luni, esti deja foarte vechi! Majoritatea lucreaza aici 6-8 luni, la cate un proiect, sau scriu o teza de doctorat, si pleaca.
Ce e interesant pentru mine e parerea excelenta pe care o au despre mine. Imi vine permanent sa ma duc la oglinda sa vad daca despre mine o fi vorba... Azi mi-au spus ca spera ca din ideile mele sa se poata naste cateva teze de doctorat!
Dar ingerasul stie el ce face de m-a trimis tocmai aici: simt ca sunt importante atat experienta mea din Centrul de Calcul, cat si inclinatia mea spre aspectele sociale si organizationale, mai mult decat spre cele tehnice.
Si germana: mama si tata, dragii de ei, cata bataie am mancat sa invat limba asta pe care n-o puteam suferi!
Si cum ii pomenesc si le multumesc acum!
Maine e excursia anuala a Institutului: plecam dimineata la 8 si ne vom intoarce probabil la 11 seara.
Totul a costat 10 euro- transport plus un dineu fastuos intr-un castel. Probabil ca a contribuit si Institutul.
Iar sambata am de gand sa-mi caut o locuinta in KL. Sonnhild a telefonat administratoarei unui camin de studenti si a gasit ceva care se elibereaza la 1 octombrie.- Ne ducem saptamana viitoare sa vedem. E aproape de Centru, de Universitate, are telefon si conexiune la Internet. Ar fi ideal. Sa vad ce mai gasesc sambata. Majoritatea sunt apartamente nemobilate, si n-am nici un chef sa ma apuc de cautat mobila!
Azi am aflat ca mai avem un coleg marocan care vine si el la cursurile de limba! Am sa ma duc sa vorbesc cu el!
Atat pentru azi! Probabil ca luni voi avea o tolba plina de povesti de descarcat!
Wednesday, September 03, 2003
O zi mai putin vesela ca cea de ieri. Un drum la banca, in oras, ca sa-mi deschid un cont.
A fost destul de simplu, dar procedura dureaza, ca si in Romania.
Kaiserslautern era extrem de populat la 11 dimineata, abia astept sa vad mai mult. Primaria e intr.un bloc enorm cu vreo 13 etaje - un fel de Intercontinental.
Pe urma a trebuit sa ma inregistrez la Primarie. Cum locuiesc in Rodenbach, la Primaria din Weilerbach, de care tine satul meu. Acolo au avut nevoie de o hartie de la gazda mea- normal intr-un fel, dar in oras, pentru aceeasi operatie, nu ti se cere nici un fel de document. Operatia a durat o gramada, functionara, foarte draguta de altfel, se plangea ca are un program nou. Dupa ce mi-a cerut sa-i scriu o gramada de date pe hartie, a listat formularul si mi l-a dat la semnat. M-am declarat de religie ortodoxa, acolo scria ca n-am religie (daca nu esti catolic sau evanghelic, nu esti nimic - adica nu cotizezi la sistem). M-am declarat casatorita, dar spunand ca sotul si copiii nu sunt in Germania cu mine, a reiesit ca sunt "separata". Am spus ca vin din Romania, si pe formular statea scris Alba Iulia, Italien. Schön!
Am facut corecturile necesare. Apoi am fost informata ca inregistrarea mea merge automat si la compania de salubritate, si daca gazda mea nu intervine, luni dimineata voi primi 4 containere de gunoi la usa pentru mine special! Sa speram ca putem opri asta, inca n-am reusit sa umplu o punga de gunoi. Ce-i drept, am o gramada de ambalaje de aruncat!
Orasul are doua orchestre simfonice, opera si teatru. Am capatat o gramada de pliante. Unul cu hartile de drumuri de bicicleta.
Si am descoperit ca strada mea se cheama asa fiindca la capatul ei s-a descoperit mormantul unei femei celte din 400 i.e.n., cu inel, bratari, colier samd. Trebuie sa ma duc la muzeu sa le vad. Pana una alta am sa caut movila cu pricina. Si ca la mine in sat sunt vreo 19 sculpturi masive in piatra pe tema apei si a lemnului, facute de elevii unei scoli de arta in 1991, in amintirea trecutului celtic al localitatii.
Am mai aflat ca mai sunt si altii ca mine, care-si aduc sandviciuri la pranz, si ca putem manca impreuna. Am descoperit frigiderul, oalele, cuptorul cu microunde si plita electrica din bucatarie. Sa le fac o oala de sarmale intr-o zi?! Glumesc, desigur! Dar la Centrul de Calcul se obisnuia sa vii cu sarmalele si sa le incalzesti pe resou!
Si ca trebuie sa ma inscriu repede la cursurile de germana. Junja, mica coreeana care a venit o data cu mine, a si facut-o online. Eu n-am inca bani in cont, asa ca va trebui sa ma duc in persoana. Oricum, vreau sa vad la ce grupa sa ma inscriu.
Cam atat pentru azi. Se pare ca va fi tot mai frumos in zilele urmatoare. Am sa trec inapoi la sandale!
Am mai si lucrat ceva, dar despre asta palavragesc in alta parte, in engleza, si deocamdata nu e public.
Tuesday, September 02, 2003
Azi a fost o zi special conceputa pentru newbies ca mine.
La ora 10, sedinta de departament. Am incercat sa-mi fac lectiile, in sensul ca am citit pagina fiecaruia - vreo 10 insi - si am incercat sa leg numele de figura. Gresit - n-a ajutat la mai nimic!
Sedinta s-a desfasurat in germana, dar mie mi s-a permis sa ma prezint in engleza.
Am auzit cu ce s-a ocupat fiecare in ultima luna, dar sunt atatea abrevieri ca n-am inteles nimic. Colegul meu de birou a zis sa nu-mi bat capul, ca el e de un an aici si nu le stie nici el decat pe cele care-l privesc direct.
Doi colegi au facut o prezentare a unei idei de proiect. S-a discutat. Partea ciudata e ca nimeni nu face pe nebunul, toti se poarta frumos, fac sugestii utile si glume.
Dupa sedinta, ne-am imbarcat in masini si ne-am dus cu totii sa mancam la un restaurant chinezesc unde se plateste acelasi pret, dar fiecare mananca cat poate. Mancarea a fost buna, dar foarte condimentata. Am povestit cu secretara Departamentului, Gaby, si cu unul dintre cei doi Bjorn care au sustinut prezentarea.
Nimeni nu-i are la inima pe americani, desi Gaby a lucrat 6 ani pentru ei. Si-au facut un gard inalt in jurul zonei din oras pe care o ocupa, si germanii n-au voie sa intre acolo. Cica din motive de securitate.
La intoarcere, am nimerit la fix pentru intalnirea saptamanala a angajatilor, azi cu tema: egalitatea intre sexe.
Cafea, prajiturele, si multa lume. Sonnhild m-a luat sa ma prezinte la lume.
Si un pic de lucru: intranetul Institutului, mesaje pentru fixarea de intalniri, invitatii la prezentari. A trebuit sa-mi deschid o agenda, deja nu mai tin minte cate am programate.
Apropo de cultura organizatiei: aici se lucreaza cu usa deschisa. Nu auzi cand si cine vine in vizita. Cand treci pe culoar, toate usile sunt deschise. Si e liniste!
Daca ai chef sa vorbesti cu cineva, il chemi la o cafea intr-una dintre nenumaratele bucatarioare de pe etaj!
Altfel, in birou nu se vorbeste decat strictul necesar. Si la telefon la fel.
Atat pentru azi.
Oamenii astia lucreaza, nu gluma. Ieri, dupa stat aici si nefacut mare lucru de la 8 la 5, m-am simtit terminata.
Nu am obisnuinta sa am liniste si sa lucrez dupa un program fix. De obicei, ce fac aici faceam noaptea la birou.
Cred ca-mi va lua vreo saptamana pana intru in ritm...
Diferente culturale:
Am greutati cu separat gunoiul, de cate ori ma duc la cosul de gunoi trebuie sa citesc lista de deasupra.
Acum sunt intr-o grea dilema - gunoiul biodegradabil trebuie aruncat cu punga cu tot, sau nu?
Colegii sunt toti foarte draguti, ieri am plecat de aici pe jos ca sa vad cum arata si Siegelbach, "satul" in care se afla Institutul, si deodata m-a luat sefu' cu masina si m-a dus pana la intrarea in Rodenbach, unde este un magazin.
Cand am iesit din magazin, la 200 m m-a luat Sonnhild, cu cei doi copii ai ei imbracati in chimono- cred ca sotul e thailandez sau asa ceva. Si m-a dus pana acasa. Asa ca am fost pe post de batranica ce trebuia trecuta strada!
M-am ingrozit ca am ajuns acasa la 7 fara un sfert, deci 11 ore la servici si pe drum.
Se anunta vreme buna spre sfarsitul saptamanii, sper sa pot sa gasesc o bicicleta sambata, mi-ar fi mult mai usor. Azi mi-am facut abonament la autobuz pe o luna, oricum pe vreme rea e mai bun autobuzul. Opreste din suta in suta de metri si e la fix conform orarului.
Monday, September 01, 2003
Iata-ma la Kaiserslautern. Azi e prima mea zi aici.
Sunt plecata din tara de 5 zile. Una am petrecut-o in Austria, la o prietena draga.
Si o a doua la Landshut, in Germania, la cealalta prietena draga. Ultimele doua zile de vara, si am avut noroc sa le petrec afara, pe malul apei (sau apelor? Dunare si respectiv Isaar).
Am ajuns in Kaiserslautern( de acum inainte KL) pe o ploaie cu bulbuci.
Contactul meu n-a aparut vreme de o ora si ceva. Instinctul mi-a spus sa astept, si intr-un tarziu, Sonnhild a aparut, uda leoarca, povestindu-mi ca a avut un accident minor cu masina (4 masini s-au pupat dupa ce prima a franat). Au trebuit sa astepte politia militara americana (prima masina era de-a lor), si pe cea germana.
Doua intuitii am avut, pe care nu le-am respectat: s-o sun pe Sonnhild si sa-i cer numarul de mobil, in caz ca ceva nu merge conform planului. Si a doua: sa-mi iau ceva de ploaie (a insistat si mama!).
Pana la urma, totul s-a rezolvat: Sonnhild m-a gasit si am gasit o umbrela la supermarket.
Locuiesc la o familie simpatica. Doar ca locuinta e enorma si costa foarte mult. E aproape de strand (ce folos la 8 grade azi-dimineata!) Si am televizor, combina stereo, filtru de cafea, prajitor de paine, si multe alte asemenea "utilitati" inutile.
Sambata m-am plimbat in Rodenbach, oraselul unde locuiesc. E foarte frumos si linistit.
Duminica m-am dus pana in oraselul vecin, Weilerbach. Bach inseamna lac, helesteu. Pe cel din Weilerbach am fost norocoasa sa-l descopar: umbrit de pomi, cu o sumedenie de nuferi si ratuste, inconjurat de banci - o adevarata minune. Iti da o senzatie de mister si de pace in acelasi timp! Sunt cateva case vechi, din niste caramizi mari, maronii, in orasel. Restul sunt noi si moderne.
Seara am vazut un reportaj despre Transilvania la TV. Splendid! Deplangea plecarea sasilor, dar tonul era corect. Brasov, Cluj, Sibiu, Sibiel, Sighisoara, Bran.
Azi, luni, Sonnhild m-a adus la birou. Am primit cheia biroului, un calculator, un ghid al noului venit, si cam atat.
Colegii mei de birou sunt simpatici. Thomas si Holger se ocupa de IT Security.
Am cerut un Netscape in loc de Outlook Express, si am primit.
In rest, germana mea a pornit sa curga. Mai sunt situatii cand nu-mi gasesc cuvintele, dar aici toti vorbesc engleza. La magazine si la televizor e OK.
Nu voi putea sa scriu in fiecare zi asemenea "romane", dar am sa incerc sa notez in fiecare zi cate ceva.
Tocmai a venit sefu' sa-mi zica ca maine la 10 e sedinta de compartiment.
Vineri mergem in excursie- e excursia anuala a Institutului. Cu un autocar vom ajunge catre granita franceza.
la "Völklinger Hütte", un site UNESCO.
Apoi la Saarschleife, o ciudatenie a naturii. Si in fine, seara, la Burg Lichtenberg, unde vom si manca. Merg vreo 60 de persoane, numele meu era deja pe lista cand am ajuns, mi s-a spus ca e o ocazie buna de a cunoaste lume.
Si acum gata pentru azi!